Jane Drera își apără sacul cu bani
Autor: Ovidiu VRÂNCEANU
Publicat la 06 decembrie 2007
Jane Drera (foto dreapta), moștenitoarea lui Alberto Drera, cel care a încheiat prin firma Drumuri Publicitare SA, în anul 2000, un contract de asociere în participațiune pentru exploatarea Cetății Țărănești Râșnov, s-a plâns ieri presei că nu este lăsată să își facă treaba și să investească în obiectivul turistic
Jane Drera (foto dreapta), moștenitoarea lui Alberto Drera, cel care a încheiat prin firma Drumuri Publicitare SA, în anul 2000, un contract de asociere în participațiune pentru exploatarea Cetății Țărănești Râșnov, s-a plâns ieri presei că nu este lăsată să își facă treaba și să investească în obiectivul turistic. „Tatăl meu a investit până în 2004, când am fost blocați de către actualul primar, Adrian Veștea, peste 800.000 de dolari și avea obligația să investească în cinci ani un milion de dolari”, a explicat aceasta. Ea s-a plâns că primarul Veștea lansează zvonuri neadevărate despre faptul că firma DP Drumuri Publicitare SRL ar fi în lichidare judiciară și că ea nu ar mai avea dreptul să administreze cetatea. În acest scop a aruncat în fața presei o copie din Monitorul Oficial în care era prezentat un proiect de fuziune între DP Drumuri Publicitare SRL București, la care există și specificația că este o „persoană juridică română în lichidare”, și First Roseneau Tour SRL Râșnov. Prin acest proiect, Jane Drera a încercat de fapt să susțină faptul că firma poate să continue administrarea Cetății Țărănești din Râșnov. Din păcate a omis să spună că simpla publicare a unui anunț de proiect de fuziune nu înseamnă că fuziunea s-a și creat sau că aceasta se și poate crea. În plus, potrivit avocatului Dumitru Terța, cel care reprezintă Consiliul Local Râșnov, fuziunea cu o firmă care a intrat în lichidare în luna august a anului trecut este puțin posibilă. Motivul fuziunii celor două societăți este dat chiar de faptul că First Rosnau Tour își are sediul chiar în… incinta Cetății Țărănești.
Oricum, dezbaterea publică organizată de urmașii lui Drera s-a transformat ieri, practic, într-o conferință de presă la care au participat, pe lângă ziariști, și doi membri PNG, extrem de virulenți în susținerea Drumuri Publicitare SA, SRL sau orice altă formă de organizare.
„Garda Financiară e poliția proprie a lui Veștea”
Jane Drera s-a pornit să facă și tot felul de acuzații după ce comisarii Gărzii Financiare au luat decizia de a confisca toate veniturile DP Drumuri Publicitare SRL rezultate din vânzarea biletelor de intrare și organizarea de evenimente în Cetatea Râșnov. Veniturile au fost considerate ilegale, fiind obținute de o firmă în lichidare, fapt ce încalcă legile statului român. Drera nu e de acord cu asta (preferând să declare că „Garda Financiară este poliția personală a primarului Adrian Veștea”), cum nu e de acord nici cu justiția română și a anunțat deja că-i va contesta sentințele la CEDO. Procesul pentru Cetatea Râșnov a fost declanșat de Consiliul Local Râșnov în 2005, după o încercare nereușită de a ajunge la o soluție amiabilă – refuzată în 2004 de Alberto Drera. Până atunci, italianul nu virase niciun leu Primăriei din banii obținuți din administrarea Cetății, nerespectând astfel contractul. Tribunalul Brașov a dat sentința în februarie 2007, reziliind contractul și redând monumentul istoric municipiului Râșnov, o dată cu dreptul de a prelua imediat obiectivul. Drera crede că dacă ar ajunge cu procesul la Curtea de la Strasbourg administrația din Râșnov o să fie obligată să achite 20 – 30 de milioane de euro. Probabil anticipează, pentru că la CEDO se poate adresa de abia după ce a epuizat toate căile de atac în România.
Contract încheiat cu o firmă care nu mai exista
În replică, reprezentanții administrației râșnovene (primar, consilieri locali și autorități din administrația județeană) au organizat, tot ieri, o conferință de presă proprie în care au afirmat că CL Râșnov a încheiat un contract de asociere în participațiune cu compania Drumuri Publicitare SA pe 30 noiembrie 2000, dată la care aceasta, însă, nu mai exista. Acest lucru aveau să îl afle râșnovenii abia după trei ani de la semnarea contractului, când Alberto Drera a înaintat o adresă potrivit căreia „Drumuri Publicitare SA s-a transformat în Drumuri Publicitare SRL din 3 noiembrie 2000”. Mai mult, activitatea de administrare a Cetății a fost preluată la un moment dat de „DP Drumuri Publicitare SRL București”, o companie diferită, dar cu denumirea atât de asemănătoare, încât aleșii râșnoveni nu s-au sesizat că ar fi vreo problemă. Iar când s-au sesizat, Drera i-a făcut „mascalzone” pe toți și s-a refugiat în Cetate, unde, potrivit lui Gheorghe Mitran, directorul Direcției de Cultură Brașov, a intrat cu buldozerul în situl arheologic de lângă cetate și a făcut tot felul de construcții neconforme cu proiectul. Fapt pentru care a fost sesizată Poliția, care în afară de a face poze și a nota sesizarea… nu a făcut nimic. „E caz penal”, spune avocatul Terța. Poliția, însă, nu confirmă, pentru că nu a luat nicio decizie în sensul amendării italianului, sau chiar al arestării - pentru că, potrivit Legii, distrugerea monumentelor istorice de importanță națională și internațională, se poate face închisoare de la 3 luni la 3 ani.
Fără beneficii pentru Râșnov
Contractul de asociere în participațiune dintre Primăria Râșnov și societatea administrată de Alberto Drera avea ca obiect „executarea de lucrări de restaurare, consolidare, amenajare în scopul conservării ca obiectiv istoric a Cetății Râșnov pentru a facilita înscrierea sa în circuitul de valori mondiale și înfăptuirea unor activități culturale și turistice pentru obținerea de profit”. Durata contractului era de 50 de ani „începând cu data semnării, parafării și înregistrării în evidențele proprietarului și la notariat”.
Avocatul Ioan Terța, cel care a reprezentat Primăria Râșnov în acest proces, a afirmat că dacă după cinci ani comunitatea nu a obținut niciun profit de pe urma asocierii cu Drera, era îndreptățită să atace contractul. El spune că în timpul procesului au fost efectuate expertize contabile și tehnice „care au stabilit împrejurări de fapt din care rezultă neîndeplinirea obligațiilor asumate”.
În replică, Jane Drera spune că cei de la Consiliul Local Râșnov nu mai vor să primească banii. „Noi am fost să plătim, dar primarul a zis că nu ne primește banii, deoarece suntem în proces”, a explicat Drera. În replică, Terța a precizat că până anul acesta asociatul nu a plătit niciun ban. „Au făcut acest lucru după ce au pierdut primul proces”, a mai arătat sursa citată.
Contractul de asociere în participațiune a fost atacat de Consiliul Local Râșnov în 2005. Anul acesta, Tribunalul Brașov, prin Secția de Contencios Administrativ, a hotărât rezilierea contractului, precum și obligarea companiei Drumuri Publicitare SRL de a restitui monumentul istoric și de a plăti 19.250 de lei cu titlu de cotă-parte din beneficiile cuvenite în urma asocierii.
Firma Drumuri Publicitare a înaintat însă o cerere de suspendare a sentinței, care a fost respinsă de Curtea de Apel Brașov, dar a fost admisă, cu titlu provizoriu, de Judecătoria Zărnești.
Curtea de Apel Brașov a respins cererea companiei bucureștene deoarece „dizolvarea societății are ca efect deschiderea procedurii lichidării, interdicția unor operațiuni comerciale noi și păstrarea personalității juridice a societății doar pentru operațiunile de lichidare”.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu