Ionică Achiriloaie - un sportiv de calitate superioară, lansat de prof. Maria Cristea la Braşovia

Braşoveanul Ionică Achiriloaie a reprezentat România în proba de coborâre a Jocurilor Olimpice (JO) de Iarnă din Rusia. Acasă, în faţa televizorului, pe undeva prin zona Piaţa Unirii din Şcheii Braşovului, o persoană aparte din viaţa schiorului a răsuflat uşurată, văzându-l pe „Ionică al nostru” cum trece linia de sosire. Gata, emoţiile au trecut! Uşurare, dar mai ales satisfacţie. Satisfacţia împlinirii unui vis. Cam asta se citeşte pe chipul zâmbitor şi luminos al doamnei profesoare Maria Cristea. „Mimi” Cristea sau „Mama Mimi”, cum o cunosc generaţii întregi de copii. Sau, mai oficial, „Doamna Cristea” – soţia celui mai important schior alpin român al tuturor timpurilor, Dan Cristea (5 prezenţe la Jocurile Olimpice – trei ca sportiv, două ca antrenor). O tânără… pensionară, care în decembrie trecut a împlinit vârsta de 62 de ani. Din care, neîntrerupt, 36 de ani a petrecut la CSS Braşovia, ca profesor la catedra de schi.

Schiorii adevăraţi vin pe lume iarna
Maria Cristea este o veritabilă enciclopedie de informaţii din lumea schiului. Date, nume, poveşti. „Sunt născută pe 11 decembrie 1951 şi fac parte din schiorii cei mulţi care confirmă statisticile, cum că schiorii se nasc iarna”, ne spune. Sub influenţa momentului, adaugă imediat: „Ionică intră în excepţiile care confirmă regula. A venit pe lume în ziua de 20 august 1990”. Memoria nu o trădează. „Veneau şi vin copiii la mine şi-mi spun că cineva sau «monitorul X» a fost nu ştiu ce campion la schi. Îi întreb numele respectivului şi le confirm sau infirm pe loc, din memorie. Nu prea am cum să greşesc”, afirmă.

„Mimi” Cristea a fost profesor la Braşovia timp de 36 de ani
Maria Cristea a practicat schiul la Şcoala Sportivă şi apoi la Liceul Sportiv din Braşov, după care, în anii studenţiei (Institutul de Educaţie Fizică şi Sport, 1970-1974), a concurat pentru Clubul IEFS Bucureşti. A fost campioană a României (două titluri naţionale la senioare) şi multiplă campioană universitară. „În toamna anului 1975 am ajuns profesoară la Şcoala Sportivă, care în 1977, sub conducerea regretatului Ion Voicu Vulcăneanu s-a unit cu Liceul Sportiv, luând naştere, astfel, Clubul Sportiv Şcolar Braşovia. De atunci, din ’75 până-n 2011, când m-am pensionat, am lucrat numai la Braşovia. Ca femeie, viaţa de antrenor sau profesor de schi e grea şi dură, de multe ori. Închipuiţi-vă: o femeie singură pe pârtie, cu un grup de copii mici care n-o pot ajuta, răspundere, riscuri, lipsurile materiale specifice schiului românesc…”, se destăinuie. În timp, s-au adunat destule, iar după pensionare a preferat să se liniştească. De aceea nu s-a angajat în niciun proiect major.

Campionii Braşoviei la schi alpin
Sub ochii dânsei au crescut pe schiuri, dar şi ca oameni, sute şi sute din copiii Braşovului. Toţi îi sunt la fel de dragi. Atunci când vine vorba de vârfurile de generaţie începe să dea filmul înapoi, din trecut la prezent: „Prima campioană pe care am avut-o la Braşovia a fost Bettina Conradt. Era născută-n ’69 şi când era în clasa a şaptea a plecat cu familia în Germania, la Munchen. A ajuns în lotul naţional de junioare al RFG-ului de atunci. Cu ea şi cu Irina Voiculescu ne-am întâlnit de curând în Germania, după 35 de ani de când nu ne văzuserăm! Mai mare cu un an ca Bettina, Irina este în prezent un apreciat doctor pneumoftiziolog şi cercetător în Statele Unite, la Indianapolis. Ele au fost primele mele campioane de copii şi juniori. Apoi au urmat cele două fete ale mele, Roxana şi Raluca, Bogdan Barbu, pe care tot aşa ca pe Ionică, l-am crescut de mic, Alexandra Vlasin, Bianca Oana Barbu, Cristiana Opriş, Vlad Damşescu şi în final Ionică Achiriloaie. Toţi au ajuns să confirme şi la seniori. Că diferenţa dintre noi, România, şi restul ţărilor care au munţi şi condiţii pentru schi e aşa cum e, ca să nu mai vorbim de Austria, Norvegia, Germania, Italia sau Elveţia, asta-i altă discuţie, cunoscută şi recunoscută de toată lumea”.

Pianist la Şcoala de Muzică, schior la Braşovia
Uşor-uşor, povestea a ajuns la eroul nostru de la Soci, Ioan Valeriu Achiriloaie. „Locuia pe o străduţă din spatele Hotelului Aro Palace şi a copilărit în centrul vechi al Braşovului. Un prieten de-al lui, de la mine din echipă, m-a rugat să-l primesc şi pe el. Ionică avea doar vreo şapte zile de schi. Când m-am uitat la el… replica perfectă pentru ziare ar fi să spun acum că «încă de pe atunci am văzut campionul din el». Dar, de fapt, îmi venea să mă cam iau cu mâinile de cap. Aşa am început antrenamentele împreună”, mărturiseşte doamna „Mimi”. Nici copilăria coborâtorului României la Rosa Khutor Alpine Center n-a fost lipsită de peripeţii. „Ionică era elev şi făce pian de mic aproape de casă, la Şcoala de Muzică. Mama dorea să meargă mai departe cu pianul, la Liceul de Artă, dar tatălui îi surâdea ideea să facă schi, mai departe. Aşa că prin clasa a şasea sau a şaptea, fără ştirea mamei, l-a mutat pe Ionică la Liceul cu Program Sportiv”, dezvăluie interlocutoarea.

Ionică Achiriloaie se antrena şi în timpul liber
Intervine din nou, cu o paranteză: „Treptat, Ionică s-a pus pe picioare, faţă de nivelul de unde plecasem. Îi plăcea foarte mult schiul. Chiar şi-n zilele libere tatăl lui mă suna, la rugămintea lui, să mergem la schi. Începuse să devină foarte bun la slalom, mai ales la slalom special. El a făcut parte din generaţiile care nu au mai prins proba de coborâre la juniori, la care s-a renunţat oficial, din cauza riscurilor şi pericolului de accidentări. Aşa au început să apară primele rezultate şi a ieşit campion naţional la juniori mici”. Perspectivele erau dătătoare de speranţă. Pe acest fond a căzut ca un trăsnet vestea medicilor, tocmai când se pregătea să facă saltul la seniori: „I-au depistat unele probleme la coloană şi au fost destul de duri în diagnostic, spunându-i că riscă foarte mult dacă va continua să schieze la nivel de performanţă. Aşa că după liceu s-a lăsat de schi şi a plecat în Anglia, la Universitatea din Coventry, unde ulterior şi-a luat licenţa în management sportiv”.

Secretele coborârii, învăţate de la antrenorul lui Stephan Eberharter
Însă, ca-n orice poveste cu final fericit, şi-n a braşoveanului nostru întorsătura plăcută a lucrurilor a făcut ca azi Ionică Achiriloaie să privească încrezător spre viitor. Jocurile de la Soci reprezintă de-abia începutul! „În anul doi de facultate a concurat şi a ieşit vicecampion universitar acolo, după care Universitatea l-a declarat sportivul anului şi i-a acordat o bursă sportivă. Pe parcurs a mai făcut nişte controale la coloană, prin Italia, problemele îi dispăruseră şi uite aşa s-a apucat Ionică din nou de schi, de unul singur, cu sprijinul Universităţii, mai mult pe banii părinţilor şi fără antrenor. De ajutor i-a fost şi faptul că părinţii lui au o casă în Austria, lângă Mallnitz. Din sezonul 2012-2013 a decis să se axaze mai mult pe proba de coborâre. La unul din concursuri l-a observat fostul antrenor al campionului austriac Stephan Eberharter, care am înţeles că pregătea un schior din Republica Moldova. Şi cu acesta a început să înveţe ce înseamnă coborârea cu adevărat. Aşa s-a calificat şi a făcut punctajul pentru Jocurile de la Soci, participând la competiţii destul de grele. Dacă vremea l-ar fi ajutat, multe concursuri nu s-ar fi anulat în această perioadă şi aşa, cu încă 6-7 coborâri în picioare, alta i-ar fi fost forma la Soci. Oricum, prezenţa lui acolo, în tot contextul prezentat echivalează, fără exagerare, cu o mare victorie”, se confesează doamna profesoară.

Cătălin Leonte l-a adus acasă, la Corona
După Coventry University, Ioan Achiriloaie a cochetat cu un club de schi din Sibiu. Însă revigorarea schiului alpin braşovean, prin secţia de la Corona, intervenţia şi suportul preşedintelui acesteia, Cătălin Leonte, l-au adus acasă, la Braşov. Din toamna trecută e legitimat la ASC Corona Braşov. „Înaintea cursei, după ultimele antrenamente, când i-am văzut căzătura, am sunat-o pe mama lui, să vad ce face Ionică. Ne-am împărtăşit emoţiile una celeilalte şi la încheiere mi-a spus ceva de genul «copilul nostru, Mimi, pentru că datorită ţie este acolo, la Jocurile Olimpice». Vă daţi seama că astfel de momente sunt unice, satisfacţia nu poate fi descrisă-n cuvinte! Pe toţi elevii i-am privit şi tratat ca şi cum ar fi copiii mei, iar relaţia s-a păstrat în timp. Nu există dată să intre-n ţară şi Ionică să nu mă sune sau să nu mă viziteze atunci când ajunge la Braşov. El este primul meu sportiv olimpic. Şi Bogdan Barbu, care a participat la multe concursuri din Cupa Mondială, a fost foarte aproape să ajungă la acest nivel. Repet, la condiţiile din România, participarea unui schior de-al nostru la Jocurile Olimpice trebuie privită ca o mare performanţă. Străinii schiază 11 luni pe an. Iar noi, românii, dacă avem cele mai bune condiţii ce ne pot fi oferite, tot nu ajungem la jumătatea perioadei cât schiază ei. Şi atunci… trebuie să ne mândrim cu orice român pe care-l vedem la Olimpiadele de iarnă”, a încheiat discuţia profesoara Maria Cristea.  

Ioan Valeriu Achiriloaie - locul 46 în coborârea de la JO din Rusia
Ioan Valeriu Achiriloaie (ASC Corona Braşov) o ocupat locul 46 în proba de coborâre de la Soci, desfaşurată la Rosa Khutor Alpine Center. Achiriloaie, care a intrat ultimul în concurs, a încheiat parcursul în 2:17.46. Titlul olimpic i-a revenit austriacului Matthias Mayer. Mayer (2:06.23) a fost urmat de italianul Christof Innerhofer (2.06.29) şi de norvegianul Kjetil Jansrud (2.06.33).

Sursa: cssbrasovia.ro