Iohannis şi deviza băsistă

Mărturisesc că nu mi-am pierdut (încă) încrederea în Klaus Iohannis ca fiind persoana care poate să restabilească condiţia şi prestigiul instituţiei prezidenţiale, după ce acestea au fost coborâte în derizoriu de Traian Băsescu. Dealtfel, cu vreo 15 ani în urmă, când l-am cunoscut la Sibiu, proaspăt ales primar după o campanie modestă, mi-am exprimat sentimentul că într-o bună zi s-ar putea să avem un preşedinte de “formatul” lui – adică chiar pe el. Scurta întrevedere pe care am avut-o atunci, modul său de a gândi şi de a se exprima, respectul de care se bucura în urbea la a cărui cârmă ajunsese pe baza încrederii oamenilor, m-au făcut să cred că o astfel de variantă nu ar fi doar posibilă, dar poate chiar necesară.

Lucru care s-a şi împlinit. Nu simplu, nici uşor – deşi nimic din ceea ce e sortit să fie durabil nu vine simplu şi uşor. Klaus Iohannis a trebuit să depăşească handicapul lipsei de experienţă în complicatul mecanism politic, precum şi dificultăţile izvorâte din inexistenţa unei echipe pe care să se poată baza. A venit de la Sibiu practic cu mâna goală, fiind obligat să lucreze cu ceea ce i-a livrat forţa politică pentru care a optat. Lipsa de consistenţă a echipei este tot mai vizibilă şi nimeni nu mă va face să cred că un tip realist ca Iohannis îşi pune mari speranţe în domnişoara Gorghiu şi în Vasile Blaga, că vor reuşi să-i creeze platforma politică de pe care să orienteze lucrurile în direcţia în care doreşte. Până atunci e nevoit să facă declaraţii politicianiste – de genul “concluziei” de după ultimul vot pentru Şova, cum că i-ar fi tot mai greu să lucreze cu actuala majoritate parlamentară şi cu guvernul derivat din aceasta. Greu, uşor, deocamdată asta e situaţia şi politica băsistă de “călărire” a partenerului nu l-ar duce prea departe, cum nu l-a dus nici pe predecesorul său.

Pierzând speranţa răsturnării actualului echilibru de forţe printr-o moţiune şi alegeri anticipate, Iohannis se concentrează asupra aspectelor formale ale mandatului său. Cuvântează – plat şi neinteresat – la ocazii festive, convins şi el că nu ăsta este punctul lui forte. Face vizite protocolare unde promite lucruri care nu sunt de competenţele lui (sunt curios cum ar fi ieşit din clinciul dublării alocaţiilor dacă Guvernul n-ar fi “găsit” soluţia bugetară).

Observ însă un alt lucru: tendinţa naturală a omului spre confort şi bunăstare transpare cu aproape fiecare gest. Se plânge deja de leafa insuficientă. Face demersuri pentru ca guvernul să priceapă că nu-şi poate desfăşura obligaţiile internaţionale fără un avion prezidenţial. Îşi propulsează consoarta în prima linie cum n-au făcut-o Iliescu, Constantinescu şi Băsescu la un loc (nu că ar fi rău, dar cu prea multă insistenţă). Se plânge că nu sunt gata lucrările la reşedinţă şi trebuie să-şi prelungească provizoratul locativ. Din aceeaşi categorie face parte şi vizita-fulger, făcută cu familia la Neptun, pentru a vedea care sunt condiţiile de cazare de acolo şi spre a recomanda eventualele retuşuri. Toate aceste amănunte par a se înscrie în deviza băsistă: să trăiţi bine! Şi confortabil. Iar Iohannis pare omul hotărât să o transpună în viaţă, măcar la nivel personal…