Iohannis şi cele trei variante

Mi-a stăruit în minte discursul pe “reţeta Băsescu” al preşedintelui Iohannis, de marţi seară, înaintea jurnalelor, cu sentimentul că nu l-am judecat la adevărata sa valoare. Pentru că, fără să-şi dea seama, preşedintele a marcat un moment de cotitură al carierei sale politice, trecând de la politică municipală la adevărata politică naţională.

Şi am să mă opresc la capitolul celor trei variante (1, x şi 2, în termeni de pronosport) pe care i le oferea lui Ponta. 

Prima variantă – câştigătoarea sigură – ar fi fost ca Ponta să-şi dea demisia şi în felul ăsta să producă o bucurie tuturor, nemaitârând ţara în cotloanele MCV-ului şi ale mâzgălirii imaginii României.

A doua variantă – x – este una de o subtilitate aproape de neimaginat. În viziunea lui Iohannis, Ponta trebuia să-şi adune colegii din majoritatea parlamentară şi să le spună: măi, băieţi, hai să o lăsăm moartă. Vă rog, personal, să votaţi în favoarea cererii DNA, pentru ca eu să pot merge liniştit în faţa judecătorilor şi să-mi demonstrez nevinovăţia. Aici Iohannis face o precizare pentru care l-ar invidia până şi Băsescu. Probabil, zice el, nici nu l-aş fi suspendat din funcţie şi l-aş fi lăsat să-şi vadă de treabă (când a spus chestia asta, Predoiu, probabil, era să facă infarct, iar Gorghiu şi Blaga au început să-şi smulgă părul din cap!)

În fine, cea de-a treia variantă – 2 – cea mai proastă, după cum o califică preşedintele, a fost aceea de a-şi convinge colegii din alianţă să voteze împotriva cercetării penale.

Cum spuneam, este un punct de cotitură în prestaţia prezidenţială a lui Iohannis. Este momentul în care titularul de la Cotroceni dovedeşte că şi-a însuşit deja limbajul demagogic de Dâmboviţa şi că reuşeşte să performeze. Am o bănuială, chiar, că Băsescu ar putea să fie gelos pe el pentru că lui nu i-ar fi trecut prin cap şmecheria cu nesuspendarea probabilă.

Preşedintele ţine un astfel de discurs din care poate să reiasă că nici usturoi n-a mâncat vreodată şi nici gura nu-i emană odoarea corespunzătoare. Încerc să îmi imaginez ce ar fi gândit chiar el dacă Ponta, prin octombrie anul trecut, când procesul său de incompatibilitate era în toi, ar fi ieşit pe ecrane şi ar fi spus: “Este o zi tristă pentru democraţia română, ca un candidat la preşedinţie să fie acuzat de încălcarea legii. Aş avea trei propuneri pentru domnia sa: prima – să-şi convingă alegătorii să nu voteze un candidat cu un dosar de incompatibilitate în spate. A doua: să se retragă din competiţie până îşi va lămuri situaţia şi dacă va fi achitat, eu aş putea să demisionez ca să-i las lui locul. Şi a treia, cea mai proastă, să meargă înainte şi să distrugă imaginea României prin aceea că va avea un preşedinte ales deşi a încălcat legea.”

Suntem, însă, în plin political-fiction. Hai să revenim la realitatea noastră cea de toate zilele.