Iohannis - primul eşec

Odată cu runda finală a alegerilor, lui Iohannis i-au mers toate din plin. Victoria de tip „facebook” i-a conferit tot ce-i lipsea: credibilitate, autoritate, prestanţă. Odată cu noua imagine prezidenţială, în mintea oamenilor a început să încolţească ideea că un alt fel de a face politică e posibil. Şi fiecare prezenţă a sa în spaţiul public părea să confirme aceste lucruri.

„Fisurile” edificiului au început să se vadă odată cu abordarea discursului de tip „clasic”. Presat de forţa politică din spatele său n-a avut răbdare să şi-o consolideze pe a sa proprie, fără a se grăbi să trâmbiţeze necesitatea schimbării prin orice mijloace. 

Inclusiv prin acelea prin care predecesorul său şi-a asigurat un control nevalidat electoral în suficientă măsură. Între ideea schimbării constituţionale – cu prilejul unor alegeri anticipate sau la termen – Iohannis a introdus varianta modificării structurii de putere din actualul legislativ. Adică prin dislocarea unor părţi ale actualei coaliţii pentru a forma o alta. Lucru care, în practică, se dovedeşte a fi mai puţin productiv decât se crede. O a doua fisură a constituit-o comentariul său de după anunţarea de către Guvern a proiectului de Cod Fiscal. Iohannis s-a încurcat în propria argumentaţie reieşind concluzia comună că proiectul nu e bun pentru că a fost plagiat, iar dacă-l aplică liberalii, ei nu se vor lovi de problema resurselor de care se lovesc pesediştii. A fost, practic, primul său discurs-comentariu politic suspectabil de demagogie – tentă care fusese abil mascată până atunci.

În plan practic, dincolo de vizitele protocolare şi discursurile de circumstanţă, noul preşedinte şi-a propus să dea lovitura cu vizita oficială în Germania. A mizat aproape totul pe această carte-intrarea triumfală în clubul select al Europei, pe baza afinităţilor de etnie şi temperament cu liderul continental. Iar cartea câştigătoare trebuia să fie cea a deschiderii portiţei spre Schengen, printr-un angajament ferm al cancelarului Merkel. Numai că lucrurile n-au stat deloc aşa. Cancelăreasa a fost mai mult decât reţinută şi n-a făcut nici o presiune. Ba, mai mult, prin intermediul noului preşedinte al FDGR, inclus cu schepsis în delegaţie, am aflat că Germania îşi reproşează accesul „precoce” al României şi Bulgariei în Uniune, datorat unui context şi nu capacităţii reale a celor două ţări de a corespunde criteriilor. Este evident că observaţia vizează cu precădere perspectiva Schengen, pe care o scoate din orizontul vizual, ca intrând în categoria „precocităţilor” inadecvate. Revenirea în ţară fără nici un răspuns la această întrebare – ba, mai grav, cu excluderea practică a temei din discuţiile la ordinea zilei – Iohannis înregistrează, practic, un afront – de acolo de unde se aştepta la cu totul altceva. Explicaţia arată că pragmatismul german nu ţine cont de detaliile de ordin emoţional şi că lidera europeană nu este dispusă să facă concesii pe această temă. Iar dacă ea nu face, degeaba vor face alţii.

Viaţa unui preşedinte este compusă din „succesuri” şi eşecuri. Iohannis are tot timpul să le guste pe ambele...