banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8652 - 04 mai 20:11

Ioan Niculae „amanetează” încă trei „pui” ai societății Nitramonia Făgăraș

Autor: Ovidiu VRÂNCEANU

Publicat la 25 iulie 2007

Ioan Niculae (foto), omul de afaceri care a achiziționat în luna februarie compania Nitrofertilizer cu 10 milioane de euro, s-a trezit că nu poate produce, deoarece serviciile de alimentare cu apă, gaze și energie electrică, precum și cele de transport, ar trebui să îi fie furnizate de alți „pui” ai companiei Nitramonia Făgăraș - Nitroservice, Nitrotrans și Nitrocontrol - care, momentan, nu lucrează

Ioan Niculae (foto), omul de afaceri care a achiziționat în luna februarie compania Nitrofertilizer cu 10 milioane de euro, s-a trezit că nu poate produce, deoarece serviciile de alimentare cu apă, gaze și energie electrică, precum și cele de transport, ar trebui să îi fie furnizate de alți „pui” ai companiei Nitramonia Făgăraș - Nitroservice, Nitrotrans și Nitrocontrol - care, momentan, nu lucrează. „Ar fi nevoie, doar pentru pornirea utilajelor, fără alte investiții, de aproape 3,5 milioane de euro”, explică Lucian Cupu, președintele Sindicatului Nitramonia Rompiro. În aceste condiții, Niculae a solicitat acționarului majoritar al celor trei companii - Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) - „cel puțin închirierea celor trei societăți”, astfel încât activitatea companiei Nitrofertilizer să fie reluată. Cel puțin la nivel de intenție, Niculae intenționează să „prindă” Nitrofertilizer în cel mai mare combinat chimic din sud-estul Europei – Donau Chem, din acesta urmând să mai facă parte fabricile de la Victoria, Turnu Măgurele și Bacău, acestea făcând deja parte din „imperiul” Niculae. Acționarii celor trei companii se vor întâlni în 3 - 4 august pentru a hotărî dacă propunerea lui Niculae este viabilă pentru respectivele societăți. „probabil că va avea și opțiunea de cumpărare, pentru că nimeni nu investește într-o societate fără a avea posibilitatea de a-și recupera banii”, a mai precizat Cupu. Abia după ce acționarii vor fi de acord, conducerea Autorității va demara negocierile cu reprezentanții omului de afaceri. Soluție împotriva lichidării Lucian Cupu crede că procedeul de „închiriere” ar putea scăpa cele trei companii de lichidare, deoarece ele se află pe lista companiilor cuprinsă de Ordonanța 3/2007, care prevede faptul că dacă nu se va găsi o soluție de revitalizare a lor până cel târziu pe 17 august, dată la care expiră prevederile actului normativ, vor intra în lichidare judiciară. Speriate de acest sfârșit, o parte dintre societățile comerciale cuprinse în lista amintită și-au declarat deja lichidarea voluntară și au fost vândute „pe active viabile”, fără datoriile pe care le acumulaseră față de stat. Nitroexplosive pare sortită falimentului Cel de-al cincilea „pui” al societății Nitramonia, Nitroexplosive, a fost scos în două rânduri la privatizare prin vânzarea pachetului majoritar de acțiuni. Din păcate, deși se anunțaseră posibili investitori și chiar se cumpăraseră trei caiete de sarcini pentru privatizarea societății, nici Austin Powder, liderul mondial în producția de explozibili, nici Nitromac și nici chiar Ștefan Vuza, omul de afaceri care cumpără, cel puțin la nivel declarativ, toate companiile industriale din România, nu au depus vreo ofertă. În aceste condiții, s-a trecut la un așa-zis „plan B”, de declarare a lichidării voluntare, numai că decizia urmează a fi luată abia la finele acestei săptămâni, în timp ce anunțul pentru desemnarea lichidatorului companiei va trebui să mai stea „în piață” încă 30 de zile. Adică, lichidatorul ar urma să fie selectat abia după ce prevederile Ordonanței 3/2007 vor expira, iar societatea va intra în lichidare judiciară.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie