Investiții în unități școlare și dezvoltarea infrastructurii
Autor: Mircea PETRUSE
Publicat la 31 octombrie 2007
Edilii comunei Hălchiu au acordat și anul acesta o atenție deosebită modernizării și igienizării unităților de învăță-mânt din cele două localități
Edilii comunei Hălchiu au acordat și anul acesta o atenție deosebită modernizării și igienizării unităților de învăță-mânt din cele două localități.
Nici o școală sau grădiniță nu a rămas în afara acestui program de îmbu-nătățire a condițiilor de studiu pentru preșcolari și elevi, astfel încât s-a lucrat intens pe toate fronturile.
S-au făcut igienizări acolo unde era cazul, s-au înlocuit țevi și conducte în subsoluri, s-au executat noi racordări la centralele termice existente, s-a zugrăvit, s-au schimbat părți bune din acoperișuri, geamuri și uși, iar în aproape toate unitățile școlare s-au construit grupuri sanitare noi și moderne, prevăzute cu gresie și faianță, astfel încât apa rece și cea caldă să curgă în permanență la robinete. Un ultim astfel de șantier s-a deschis la Grădinița din Hălchiu, situată lângă Școala Generală, unde echipele de muncitori au lucrat intens la montarea de gresie și faianță, ca și la amenajarea unor grupuri sanitare noi.
Primarul Ioan Gârbacea declara că toate lucrările și investițiile din unitățile de învățământ vor fi finalizate la termen, adică înainte de 15 septembrie, data la care a început noul an școlar.
„În corpul A al Școlii Generale s-au efectuat igienizări în toate sălile de clasă, iar în corpul B s-au reabilitat toaletele potrivit normelor sanitare în vigoare, spațiile respective fiind prevăzute cu gresie și faianță. A fost amenajat un spațiu special pentru programul «Laptele și cornul», făcându-se și lucrări de vopsitorie unde era cazul. Și Grădinița dispune acum de toalete moderne, dotate cu toate instalațiile sanitare și tehnice necesare. Lucrări de renovare însă s-au executat și se mai execută în această săptămână de vacanță a preșcolarilor la unitățile de învățământ din Satu Nou, cu fonduri de la Primărie și alte fonduri suplimentare. Se va aloca un miliard de lei vechi pentru termopane, iar cu bani de la guvern se va amenaja un teren modern de sport în curtea instituției. Unitățile noastre școlare dispun de au-torizații sanitare de funcționare. Avem o colaborare foarte bună cu Primăria și cu primarul, am făcut demersuri împreună pentru a obține fonduri și în continuare, deoarece la anul vrem să montăm termopane la corpul B, urmând să reabilităm și terenul de sport din Hălchiu”, preciza directoarea Școlii Generale, prof. Angela Stănescu (foto medalion).
Angela Stănescu a ținut să precizeze că s-au primit recent 53 milioane de lei vechi pentru dotarea cabinetelor și laboratoarelor cu materiale didactice, proces care speră să continue și în perioada următoare.
Investițiile în
infrastructură continuă
Drumurile destul de deteriorate, cu multe gropi, i-au determinat pe reprezentanții Primăriei din Hălchiu să facă demersuri privind obținerea unor fonduri destinate reabilitării infrastructurii. Astfel, în urma licitației referitoare la reabilitarea străzii G. Coșbuc, această arteră importantă de circulație a fost asfaltată. S-au construit și rigole pentru scur-gerea apei pluviale, valoarea totală a lucrărilor fiind estimată la 360.000 de lei (3,6 miliarde de lei vechi).
Tot în seria lucrărilor mai mari legate de modernizarea infrastructurii se înscrie și reabilitarea drumului comunal DC 39 Satu Nou-Crizbav, pentru care au fost prevăzute fonduri în valoare de 1,8 milioane de lei.
Firma care a câștigat licitația privind asfaltarea acestui drum a turnat deja asfalt pe o lungime de 2,5 kilometri, în două straturi, iar cu banii primiți de Primărie de la Guvern se va asfalta încă un tronson în perioada imediat următoare, în lungime de aproximativ 2,3 kilometri. Edilul șef speră că până la finele anului în curs Primăria să primească întreaga sumă de bani prevăzută în proiect, în conformitate cu documentația tehnică întocmită, astfel încât DC 39 Satu Nou-Crizbav să poată fi asfaltat în întregime.
Primarul Ioan Gârbacea spune că în ceea ce privește asfaltarea drumurilor și străzilor și amenajarea de trotuare vor fi făcute eforturi pentru continuarea lucrărilor. „Vom încerca să reabilităm complet drumul comunal care face legătura între Satu Nou și Crizbav (DC 39), în lungime de aproape cinci kilometri, unde lucrările au fost deja începute. Am demarat însă și câteva lucrări noi. Astfel, străzile Ghimbavului și G. Coșbuc au fost complet reabilitate, prin asfaltarea lor, după ce s-a organizat o licitație în acest sens, urmând să se toarne asfalt pe o lungime de un km, în timp ce trotuarele vor fi amenajate în ambele localități, construindu-se și câteva pavaje. Vom amenaja trotuare în ambele locali-tăți, Hălchiu și Satu Nou. Pentru reabilitarea străzilor menționate am alocat de la bugetul local 150.000 de lei, iar pentru trotuare 125.000 de lei. Aș dori să precizez faptul că vom face demersuri pentru accesarea de fonduri pentru infrastructură. Am început să întocmim studii de fezabilitate pentru realizarea a trei noi obiective, situate în trei locații distincte. Vom reabilita astfel strada Română-Șirul Văii, ultima stradă importantă încă neasfaltată - pentru care s-a organizat licitația și se vor aloca 540.000 de lei - vom construi o stradă nouă, str O. Goga, studiul de fezabilitate în acest sens referindu-se la alimentarea cu apă, canalizare, gaze naturale, energie electrică și asfaltare. În sfârșit, vom reabilita străzile Morii și Feldioarei din Satu Nou, prin pietruire și asfaltare, pentru care am început de asemenea demersurile privind obținerea de fonduri structurale europene”, spune Ioan Gârbacea.
Primarul spune, de asemenea, că până la finele anului în curs vor fi racordate la noua rețea de apă potabilă cele două școli și grădinița din Satu Nou.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu