Intră Ponta 3, se pregăteşte Ponta 4

Al 15-lea guvern postrevoluţionar este gata să intre în „pâine”. Dintre cei 11 premieri care s-au succedat pe la Palatul Victoria, Victor Ponta deţine recordul, cu trei guverne, surclasându-i pe Boc şi Roman, cu câte două.
Ce schimbări marchează noua structură?
În primul rând, a pus capăt celei mai interesante alianţe din câte s-au făcut până acum: una de stânga-dreapta, având ca obiectiv principal alungarea de la putere a preşedintelui, iar în secundar, restaurarea echilibrului economic grav afectat de incompetenţa premierilor numiţi de către acesta – Boc şi Ungureanu. Ce s-a realizat? Prea puţin. În afara unei perpetue stări de beligeranţă, între preşedinte şi cei doi lideri, ca şi între aceştia, nu se poate vorbi de realizări. Desigur, creşterea economică, uşoară, de anul trecut, poate marca un reviriment, dar când cazi atât de jos cum am căzut noi, orice revenire poate să pară un succes.
Ce fel de guverne a condus Ponta până acum? Executive extrem de dezechilibrate, principalul aport în acest sens aparţinând liberalilor, a căror dezastruoasă politică de cadre a făcut ca în portofoliile care le-au aparţinut să se perinde un număr record de persoane cu probleme penale sau de competenţă.
Este mai bună noua formulă? Având în vedere faptul că UDMR-ul este un partener cu experienţă şi mult mai constant în demersurile sale, s-ar putea crede aşa ceva. În măsura în care îşi vor atinge obiectivele propuse, nu vor produce crize sau stări de conflict. Acestea pot să vină însă din altă parte: modul voluntar în care Ponta a alcătuit noua structură apare ca o mutare în plic dată „venerabililor” partidului – incluzându-i aici şi pe baronii locali din „cupolă”, care n-au mai fost consultaţi. Promovarea prea rapidă şi în funcţii de mare răspundere a „colegilor de joacă” ai premierului (Şova, Bănicioiu), precum şi numirea în funcţia de ministru al Finanţelor a unei persoane fără background politic, poate să apară ca o sfidare care va naşte reacţii. Iar orice eroare va fi prompt taxată de către tabăra nemulţumirilor.
Primele obiective ale noului Executiv rămân cele două exerciţii electorale. Dacă europarlamentarele nu vor determina o mobilizare prea mare, ponderea se va muta pe prezidenţiale. Din acest punct de vedere ruperea alianţei USL a creat o primă problemă pentru PSD: va trebui să se hotărască în privinţa candidatului propriu. Cel mai bine plasat în acest moment este, bineînţeles, Ponta.
Nu cred însă că acesta va fi dispus să iasă prematur din jocul politic ca să preia o funcţie decorativă. Găsirea unul alt candidat va fi extrem de dificilă în condiţiile în care n-au prea rămas disponibile personalităţi pe care exerciţiul politic să nu le fi uzat în diverse grade. Orice pronostic în acest sens este prematur, iar candidatul final înclin să cred că va constitui o surpriză pentru toată lumea. Iar principala provocare va fi, poate, alcătuirea guvernului de după prezidenţiale: un teoretic Ponta 4.