„Într-o zi voi fi Mare”. Din cerşetoare a ajuns educatoare în Braşov. S-a decis să-şi scrie autobiografia, „un ghid pentru toate femeile care trec prin situaţii de violenţă, sărăcie cruntă”

Fostă cerşetoare şi femeie de serviciu, Alina Ursu a trăit o viaţă marcată de abuzuri. La 26 de ani, a fost obligată să cerşească în Polonia, unde fostul soţ o „amanetase” pentru o sumă furată de la alţi cerşetori. După o perioadă îndelungată de suferinţă, Alina Ursu a reuşit să depăşească aceste greutăţi şi să devină educatoare. Povestea sa este acum împărtăşită într-o carte autobiografică intitulată „Într-o zi voi fi Mare”, în care detaliază experienţele sale uluitoare.
Născută la Roman, într-o familie de romi cu zece copii, Alina Ursu nu a avut deloc o viaţă uşoară. A venit pe lume cu un handicap grav la un picior, motiv pentru care, mai târziu, traficanţii care trăiau din exploatarea cerşetoriei au pus ochii pe ea. Aşa a ajuns pe străzile din Polonia. Avea 26 de ani când a început să cerşească în schimbul promisiunii că traficanţii îi vor da şi ei o parte din banii câştigaţi.
Dincolo de viaţa amară de zi cu zi pe care o ducea, fostul soţ, care era extrem de agresiv cu ea, a băgat-o şi într-un mare bucluc. Le-a furat banii unor cerşetori care locuiau împreună cu ei şi s-a făcut nevăzut cu 7.000 de mărci germane. Tânăra s-a trezit că trebuie să înapoieze ea banii.

Doar numele unor personaje-cheie au fost schimbate
Alina Ursu are acum 53 de ani, este mama a doi copii care sunt deja oameni în toată firea şi locuieşte în Braşov, alături de cel de-al doilea soţ. Este o educatoare respectată, speaker motivaţional şi trainer. Ea a aşternut în cartea autobiografică „Într-o zi voi fi Mare” toate frânturile de viaţă care au marcat-o, dar au şi ajutat-o să devină femeia de astăzi. Este un volum scris natural, fără cosmetizări, în care toate situaţiile prezentate sunt reale şi doar numele unor personaje-cheie au fost schimbate.

„Erai un paria al societăţii doar pentru că aveai acolo adresa din buletin”
Pasaje generoase din carte sunt alocate perioadei în care a cerşit: trei ani în Polonia şi încă trei în România. A dormit prin gări, pe străzi şi pe unde a mai apucat, indiferent că afară ploua, ningea sau era un ger de crăpau pietrele.
Cu toate acestea, s-a agăţat cu înverşunare şi de cea mai mică speranţă că îşi poate depăşi condiţia. A renunţat să mai cerşească şi s-a angajat ca măturătoare, la o şcoală. A fost prima dată când i s-a atribuit o sarcină care îi depăşea competenţele care se limitau la curăţenia instituţiei. „Primul pas spre a învăţa cum să fiu un profesor bun a fost când am construit o şcoală în ghetoul din Roman, în care am locuit. Erai un paria al societăţii doar pentru că aveai acolo adresa din buletin. Școala a ajuns până la clasa a IV a, când, din diferite motive, s-a închis. De la mătură şi mop, treceam la catedră. Predam şi limba romani, eram suplinitor. Când suna clopoţelul, copiii îmi spuneau «Tanti Alina, lasă mopul şi ia catalogul, că a început ora!». Suna clopoţelul şi eu încă eram la toalete. Veneau şi mă chemau la clasă”, a povestit Alina Ursu.
Cu toate acestea, mai târziu, Alina Ursu a ales să se angajeze într-o grădiniţă, nu într-o şcoală. „Am dublă specializare, pot fi şi învăţătoare şi educatoare, dar cel mai mult m-am regăsit în partea de grădiniţă, poate pentru că eu nu am fost la grădiniţă când eram mică”, a mai spus educatoarea.

„Pot spune, cu mâna pe inimă, că imposibilul nu există”
A lucrat opt ani la cartea pe care a lansat-o, iar asta nu din lipsă de inspiraţie. „Mă opream în timp ce scriam şi reluam peste un timp. Erau momente de terapie. Înţelegeam anumite lucruri din viaţa mea, că nu le mai pot repara, dar pot căuta partea bună. Cartea este ca un ghid pentru toate femeile care trec prin situaţii de violenţă, sărăcie cruntă, sunt atât de deznădăjduite, încât renunţă la viaţa lor. Este dovada vie că, fără să fiu moştenitoarea unei averi sau a unei poziţii în societate, pot spune, cu mâna pe inimă, că imposibilul nu există. Când vezi un om la bordură, să îţi pui întrebarea ce l-a făcut să ajungă acolo! De multe ori, istoria personală este atât de copleşitoare şi oamenii rămân acolo”, a încheiat Alina Ursu.
Cartea poate fi găsită pe www.alinaursu.eu.