„Într-o criptă, trupul fierbe în suc propriu”. Cum alegi locul de veci

Pe măsură ce înaintează în vârstă sau când bolile îl macină, omul ajunge, inevitabil, să se gândească şi la locul de veci. Alegerea între ţărână, criptă şi cavou, pentru înmormântare, e o provocare. Cea mai ieftină dintre variante, deşi costisitoare şi ea, este ţărâna, însă puţini dintre cei care-şi pregătesc din timp ultimul drum o iau în calcul. „Unul dintre lucrurile care supără cel mai mult pe bieţii oameni este locul de veci din cimitir. Nici nu te naşti bine că, precum faraonii, te şi gândeşti la mormânt. Este un lucru normal să te naşti din mila Domnului şi este un lucru şi mai normal să-ţi aşezi locul cel din urmă”, spune ÎPS Calinic. 

Morminte înfiorător de scumpe
Acesta explică şi de ce rostuirea unui loc de veci este o problemă pentru mulţi şi cum se dă bătălia alegerii între opţiuni.  „Construirea cavourilor este mai veche. Aşa făceau păgânii. Îşi «înveşniceau» numele şi după moarte. Caz tipic, faraonii. Nu mai înşiruim şi pe alţi dezaxaţi ai timpurilor care, pentru o mână de ţărână, au construit palate uriaşe, în viaţă, iar după moarte, morminte înfiorător de scumpe, şi unele hidoase la vedere. Mai în glumă, mai în serios, propuneam să ne înmormântăm şi în picioare. Lasă că alţii s-au aşezat pe tronuri. Adică domni pe scaun şi după moarte. Faraonilor nu le-a venit în minte una ca asta”, mai spune prelatul.

„Fără mofturi şi fără găteli şi alte garderobe”
Înaltul ierarh face apel la învăţăturile bisericeşti şi-i îndeamnă că „din pământ suntem zidiţi şi în acelaşi pământ vom merge, iar sufletul pleacă în sânul Celui care ni l-a dat o vreme aici pe pământ”. Este, de fapt, un argument împotriva construcţiilor din beton de care sunt pline cimitirele.
„Să stai pus într-o criptă, pe două sau trei nivele, încă e periculos, mai ales dacă nu-s etanşe plăcile şi cripta este prea în afară, cum se mai poartă moda. Aşa gândesc unii şi alţii până într-o zi când se luminează la cap. După rânduiala biblică, patristică şi după tradiţia noastră românească, ortodoxă curată, la sfârşitul vieţii, ca adormiţi în Domnul, trebuie să mergem de unde am fost luaţi la începuturi, când ne-a zidit Dumnezeu din ţărână, mama noastră. Fără mofturi şi fără găteli şi alte garderobe. Simplu, aproape cum ne-am născut”, mai arată ÎPS.

Am văzut astfel de „răcituri”
Înaltul ierarh, deja celebru pentru vorbele sale pline de tâlc , explică şi mai pragmatic, pe înţelesul tuturor la ce ar trebui să se gândească fiecare creştin ortodox care îşi caută un loc de veci.  „Când eşti pus într-o criptă, la suprafaţă, vara, când este caniculă, trupul fierbe în suc propriu. Când este iarnă, îngheaţă, tot în suc propriu. Am văzut la Cernica, în cripte de suprafaţă, astfel de «răcituri», cum mai sunt numite de către unii şi alţii. Ştiu ei ceva. Nu vorbesc aiurea. Iar cei care aud, să nu se supere. Oricum, este oribil să vezi asemenea imagini”, mai spune  ierarhul.
Toate aceste învăţăminte sunt rânduri din volumul său „Toată vremea-şi are vreme”, publicat la Editura Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului.