Interlopul Alen Moisin a vrut mobilier special în celulă
Autor:
Publicat la 16 iulie 2013
După ce l-a obţinut a fost mutat
Alen Moisin, care a devenit cunoscut la începutul anilor 2000, atunci când Brasovul s-a transformat în terenul de luptă dintre două găşti rivale, s-a plâns magistraţilor ca mobilierul din celulă în care era închis la Penitenciarul Codlea este insuficient, el fiind nemulţumit şi de faptul că în cameră sunt prea puţine mese. Interlopul a susţinut în plângere că judecătorul delegat al închisorii i-a respins cererea de a primi anumite obiecte de mobilier şi că acest lucru îl nemulţumeşte profund.
Moisin s-a mai declarat nemulţumit şi de lipsa iluminatului natural şi artificial, iar instanţa i-a admis în parte cererea, sub aspectul lipsei mobilierului necesar. Interlopul braşovean nu a apucat însă să se bucure de victoria pe care a obţinut-o în instanţă.
Deşi aştepta să primească masă mult dorită pe care să-şi pună dimineaţa cană de cafea, interlopul a primit o veste proastă. A fost mutat la Penitenciarul de la Miercurea Ciuc, astfel că dacă şi acolo îi va lipsi mobilierul, va trebui să o ia de la capăt şi să se adreseze instanţei de judecată.
Oficialii Penitenciarului Codlea au declarat pentru cancan.ro că, în perioada în care Alen Moisin a fost la ei, acesta a stat într-o cameră de tranzit în care se aflau cinci paturi, un dulap, o masă şi trei scaune, şi că judecătorul delegat a considerat că cererea lui nu este întemeiată.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu