Întâlnire şi convorbire la nivel înalt cu primarul din Chicago

Corespondenţă din Chicago, USA. Aflându-mă, în calirtate de reporter la International Pow Wow - convenţia anuală a turismului american - am avut şansa unei întâlniri şi convorbiri la nivel înalt, după "modelul Băsescu". Adică în acelaşi fel în care preşedintele nostru a avut o întâlnire şi o convorbire cu Barack Obama, preşedintele Statelor Unite, la recentul summit de la Bruxelles.
Mă aflam, deci, la brunch-ul oferit de gazde în onoarea celor câtorva sute de jurnalişti din vreo 50 de ţări, participanţi la eveniment. Şedeam, cu un pahar de Bloody Mary în mână şi admiram panorama oraşului de la cel de-al 94-lea etaj al turnului Hancock Observatory, când prin faţa mea a trecut o delegaţie în fruntea căreia l-am recunoscut pe Rahm Emmanuel, primarul oraşului. Acesta s-a oprit în dreptul meu, mi-a întins mâna şi m-a întrebat de unde sunt. "Din România!" - am răspuns, cu fireasca mândrie. "Oh!' - a exclamat primarul, "bunicul meu este originar din Moldova!". Năucit de amănunt n-am apucat să continui conversaţia la nivel înalt spre a căpăta amănunte (nu ştiu de ce, dar cred că la fel s-a deşfăşurat şi întâlnirea lui Băsescu cu Obama) pentru că primarul apucase să se adreseze unui danez pe care l-a întrebat dacă şi la ei în Groenlanda e la fel de frig ca în Chicago, în aceste zile...
Spre deosebire de bunicul lui Rahm Emmanuel, care a rămas în America unde a pregătit terenul pentru cariera nepotului său (care, între altele, a fost şi Chief of Staff în primul mandat al lui Obama), bunicul meu din Banat a rămas prin Chicago doar vreo doi-trei ani, cât a strâns nişte bani ca să-şi ia ceva pământ la el în Sânnicolau şi să se însoare, pregătind bazele viitoarei mele cariere de ziarist...
Episodul descris face parte din suita de manifestări care au însoţit acest veritabil eveniment naţional, a cărui participare se numără la peste 5000 de agenţi de turism americani şi de cumpărători de servicii turistice din 70 de ţări. De ce a fost ales, anul acesta, marele oraş din Nord ca gazdă, când ultimele vreo 15 ediţii s-au ţinut doar prin Sudul mai exotic şi mai călduros, este pentru că Chicago cunoaşte o impresionantă dezvoltare, acompaniată de creşterea atributelor unei gazde de vacanţă. "Cel mai american oraş al Americii" - cum îl definea primarul în alocuţiunea sa, dispune de 25% dintre hotelurile importante ale ţării, aşa că nu a fost greu să se pună la dispoziţia IPW cele 5000 de camere necesare găzduirii participanţilor. Dar cel mai important aspect mi se pare a fi ofensiva culturală a oraşului, cu cele 20 de muzee ale sale, sute de instituţii culturale şi, mai ales, suita aproape neîntreruptă de festivaluri de toate genurile care atrage milioane de spectatori.
În cele cinci zile ale Convenţiei, la Chicago se negociază afaceri de aproape 5 miliarde dolari, în contracte care vizează mari transferuri de populaţie internă şi primirea de turişti străini. Dacă cu primii nu sunt probleme, politica restrictivă a Homeland Security, de după atentatele de la WTC, creează probleme pe care marea federaţie US Travel Association le ridică de fiecare dată: sistemele greoaie de acordare a vizelor, formalităţile complicate de intrare în ţară (după un zbor de 10 - 12 ore aştepţi la ghişeele imigraţiei încă vreo două) şi absenţa unor facilităţi pentru ţările emergente ce ar putea trimite contingente mai mari de turişti. Între acestea s-ar putea afla şi România, al cărei aport este, deocamdată, nesemnificativ...