Instituţia “naşului” şi tradiţia blatului

Ofensiva lansată de parchet împotriva controlorilor de bilete de pe trenuri a fost o lovitură dată la sigur. Pentru că aproape oricine ştie că nu există, practic, controlor care să nu fie naş. Care să nu fi luat niciodată şpagă. Un astfel de specimen n-ar fi rezistat nici două zile în sistem. Odată pentru că colegii l-ar fi suspectat că e turnător, iar a doua oară pentru că şefii n-ar fi ţinut în subordine un “parazit” care nu ieşea cu nimic la “interval”.
Năşia pe CFR este o tradiţie adânc înrădăcinată la români. Nu ştiu cum era pe vremea burghezo-moşierimii (deşi atunci cred că funcţiona milităria din aceasta a doua armată a ţării), dar şi în transporturile comuniste blatul era o realitate curentă. Erau călători care nici nu ştiau cum arată un bilet, iar rarele razii erau anunţate dinainte şi chiar dacă trenul oprea în câmp, blatiştii fugeau ca potârnichile în toate direcţiile. Dealtfel, statul nu-şi bătea capul cu acest aspect, subvenţionarea transporturilor fiind un lucru la ordinea zilei şi în acest mod.
Fenomenul blaturilor a început să-şi arate efectele odată cu paşii făcuţi în direcţia economiei de piaţă când funcţionarea sistemului a început să fie determinată de încasări. Cei care s-au perindat pe la conducerea CFR-ului s-au mulţumit să ridice din umeri şi să spună că nu pot lupta cu un fenomen de masă, întinzând sistematic mâna ca să primească din partea guvernului compensaţiile necesare continuării activităţii.
De data aceasta par hotărâţi să pună piciorul în prag. Drept urmare, un număr semnificativ de funcţionari vor merge la puşcărie. Vor fi, cei care le vor lua locul, mai cinstiţi, de frică măcar? Mă îndoiesc. Toată lumea ştie că la noi minunile ţin trei zile şi că poliţia şi parchetul mai au şi alte treburi. Aşa încât, după o scurtă pauză, procesul va fi reluat. Pentru că nici “naşii” nu vor putea supravieţui doar din leafă.
Există vreo soluţie? Da. Ea se vede limpede pe traseele care au fost privatizate. Acolo ideea de “naş” a dispărut. Pentru că patronii privaţi nu concep să-şi transforme afacerea într-un serviciu social. Poate că o privatizare a componentei controlului, care să-i stimuleze pe controlori să-i depisteze şi să-i penalizeze pe călătorii evazionişti ar rezolva problema. Nu cred că trebuie inventat nimic, soluţiile există şi trebuie doar să le căutăm acolo unde funcţionează cu succes. În loc să băgăm oameni la puşcărie, îi putem plăti în aşa fel încât evaziunea să nu mai fie tentantă.