Indigestie electorală

Cu alegerile europarlamentare și cu referendumul pentru votul uninominal, România intră în linia dreaptă a celui mai aglomerat interval electoral din istoria sa postdecembristă. Vor urma, în primăvară, alegerile locale, cele care vor stabili „pole-position"-ul de pe care vor lua startul partidele la următoarele legislative care ar trebui să aibă loc în toamnă, dacă nu cumva actualul guvern nu va reuși să le împingă spre primăvara lui 2009. Tot în 2009 vom avea și prezidențiale, actualul mandat fiind prelungit cu un an, tocmai pentru a le decala de legislative. N-ar fi însă exclus să avem parte de ele tot la pachet. Nu bag mâna în foc că în 2008 președintele, hiperactivul nostru președinte nu ne va ferici cu unul sau două referendumuri, din agenda sa de jucător. Iar tot în 2009 vor fi din nou alegeri europarlamentare, de data aceasta unele serioase, care vor trimite la Stasbourg 35 de reperzentanți pentru un mandat complet de patru ani. Așadar, în intervalul 2008-2009 românii vor fi chemați la urne de cel puțin 4 ori, cifra care se poate rotunji, cum spuneam, prin voință prezidențială. Asta înseamnă că odată la 5-6 luni vom lua drumul secțiilor de votare. Că tot de atâtea ori se vor scoate din bugetul statului sumele necesare organizării și desfășurării scrutinelor. Că sponsorii și contribuitorii vor băga mai des ca niciodată mâna în bzunar pentru a-și susține partidele și candidații care le vor netezi drumul intereselor. Efortul cel mai mare îi revine însă cetățeanului simplu, cu drept și dorință de vot. Va rezista el unei asemenea încercări dure? Va considera el că votul său e necesar pentru îndreptarea lucrurilor - mai ales după experiențele nefericite de până în prezent? Sau vom asista la un proces lent, dar continuu, de degradare a responsabilității civice, cu consecințe greu de estimat pe planul calității actualului politic, într-o Românie guvernată și legiferată de o minoritate tot mai redusă? Pentru că acesta este marele pericol care pândește democrația românească: ca reprezentetivitatea să fie rezultatul unui demers tot mai văduvit de autoritatea majoritară. Dacă lucrurile vor sta așa, răspunzători de ele vor fi nimeni ații decât cei care, astăzi, au transformat confruntarea politică într-o cafteală de maidan, iar demersul doctrinar într-o mascaradă a intereselor deghizate în principii.