Indictionul: de ce începe anul nou pentru ortodocşi în septembrie

Spre deosebire de Anul Nou civil, care începe pe 1 ianuarie, Anul Nou bisericesc începe pe 1 septembrie, moment în care în fiecare biserică există o slujbă de Te Deum, însoţită de Acatistul de mulţumire: ”Slava Lui Dumnezeu pentru toate!”.
Obiceiul calculării anului eclezial, numit şi Indiction, începând cu prima zi de toamnă vine din Antichitate. După tradiţia moştenită din Vechiul Testament, 1 septembrie este ziua în care a început crearea lumii şi, în acelaşi timp, momentul în care Mântuitorul a început propovăduirea Evangheliei Sale. Data de începere a noului an bisericesc a fost stabilită de Sfinţii Părinţi la Sinodul I de la Niceea, fiind considerată ziua în care Mântuitorul Iisus Hristos şi-a început activitatea pe pământ.
Anul bisericesc începe, prin urmare, la 1 septembrie şi se încheie pe 31 august, fiind organizat în jurul marilor sărbători şi perioade de post, având ca ax central Paştele – Sărbătoarea Învierii Domnului. Tot ce se trăieşte liturgic în acest interval formează o recapitulare a istoriei mântuirii, de la Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie – Sfânta Maria Mică) până la Adormirea sa (15 august – Sfânta Maria Mare).
„Este vorba de o tradiţie veche, iudaică, pe care biserica creştină a moştenit-o. Biserica creştină a încercat să cuprindă anul bisericesc între cele două mari sărbători ale Maicii Preacurate, Naşterea Maicii Domnului – 8 septembrie şi Adormirea Maicii Domnului – 15 august. De asemenea, tradiţia aceasta veche spune că Dumnezeu ar fi creat lumea toamna, dar şi că Mântuitorul ar fi început activitatea Sa misionară tot toamna”, spune Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului.
Potrivit tradiţiei, Mântuitorul Iisus Hristos şi-a început activitatea publică în ziua de 1 septembrie, când a intrat în sinagogă şi a citit cuvintele prorocului Isaia care profeţeau despre Persoana Sa dumnezeiască: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns ca să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi. Şi să vestesc anul plăcut Domnului“ (Isaia 61, 1-2 şi Luca 4, 18-19).
Un alt motiv al sărbătoririi anului bisericesc în prima zi a lunii septembrie este tradiţia moştenită din Legea Veche, potrivit căreia în această zi a început creaţia lumii.
Tot în ziua de 1 septembrie, Biserica a rânduit să fie pomenit Sfântul Cuviosul Dionisie Exiguul, din Dobrogea, care a alcătuit cronologia creştină, numărând pentru întâia oară anii începând de la Hristos.
„După Legea Veche în această zi de 1 septembrie a început creaţia lumii şi tot acum a început activitatea publică a Mântuitorului Iisus. Anului Nou Bisericesc simbolizează o corelare dintre viaţa spirituală şi natura înconjurătoare:  Sfârşitul Anului Bisericesc pe 31 august reprezintă perioada de coacere a roadelor pământului, iar de la 1 septembrie, Anul Nou Bisericesc începe cu adunarea roadelor.  De asemenea, la sfârşitul Anului Bisericesc se prăznuieşte Adormirea Maicii Domnului, iar prima sărbătoare din Anul Nou Bisericesc începe cu Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), cea care L-a adus pe Mântuitorul nostru pe pământ”, spune şi părintele Valentin Fotescu.

ANUL BISERICESC NU ESTE IDENTIC CU ANUL LITURGIC
Anul bisericesc nu este identic cu anul liturgic, cel din urmă îşi are începutul de ziua Sfintelor Paşti. Anul liturgic se împarte în trei perioade.  
- Triodul – perioada premergătoare Paştelui, cuprinzând posturile şi slujbele de pregătire pentru Înviere;
- Penticostarul – perioada de la Paşti până la Duminica Tuturor Sfinţilor, dedicată aprofundării bucuriei Învierii;
- Octoihul – restul anului liturgic, cuprinde sărbători fixe şi mobile, precum Naşterea Domnului şi Boboteaza, şi marchează întreaga viaţă a Bisericii. Cea mai lungă perioadă liturgică a anului bisericesc începe lunea după Duminica Tuturor Sfinţilor şi se încheie în Duminica Vameşului şi Fariseului.
Calendarul liturgic nu este, aşadar, doar o împărţire a timpului, ci un parcurs spiritual care invită credincioşii să retrăiască, an de an, marile evenimente ale credinţei.
Cea mai importantă sărbătoare a anului liturgic este Învierea Domnului (sărbătoare cu dată mobilă), în funcţie de care se stabilesc toate celelalte perioade şi sărbători mobile. Iar dintre sărbătorile cu dată fixă, cea mai importantă este Naşterea lui Iisus Hristos (25 decembrie). 
Primele sărbători ale anului bisericesc, precum Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie) sau Înălţarea Sfintei Cruci (14 septembrie), marchează începutul mântuirii şi reamintesc credincioşilor sacrificiul şi harul lui Hristos.