Încrederea în biserică

Din mai toate sondajele de opinie rezultă că românii manifestă cea mai mare încredere în biserică și în armată. Comparativ cu alte categorii, acestea par mai puțin expuse “păcatelor” contemporane: corupție, nepăsare, birocrație. Sondajele nu operează, însă, o departajare esențială: aceea dintre biserică, instituția fundamentală, și slujitorii acesteia. Pentru că realitatea de fiecare zi ne demonstrează că oricât de mare ar fi încrederea noastră în principiile propăvăduite de biserică, în fața modului în care adeseori sunt aplicate nu putem să nu avem rezerve. Preoții sunt, la urma-urmelor, și ei oameni. Cu calități și defecte. Păcate – cum li se spune în limbaj de specialitate. Iar dacă acceptăm această idee, avem nevoie de modele care să o confirme, nu să o contrazică. Trebuie să observăm că, din nefericire, biserica – și cei care o reprezintă – nu sunt deloc imuni la tentațiile și viciile societății moderne. Cei mai tradiționaliști dintre noi îi reproșează o prea mare sensibilitate față de cele lumești – fastul, colecționarea de bunuri, prețuirea excesivă acordată celor trecătoare. Chiar faptul că în fruntea bisericii ortodoxe se află un ierarh cu aptitudini manageriale – zic unii, ieșite din comun – este văzut ca o îndepărtare de la principiile sacre și de la rolul bisericii în societatea contemporană. Asta, cu atât mai mult cu cât reacțiile din partea sa, la adresa unor încălcări flagrante ale principiilor religioase, se lasă așteptate. Cum este cazul preacuviosului episcop de Tomis, Înalt Prea Sfinția Sa Teodosie. Acesta devine, pe zi ce trece, un simbol al ceea cea nu ar trebui să fie nu doar un slujitor al bisericii, ci chiar unul dintre stâlpii ierarhiei acesteia. Numele său este prezent în mass media legat de felurite scandaluri, între care ultimul este pe cale să deșire o operațiune demnă de cei mai reputați rechini ai capitalismului autohton. Arhiepiscopia Tomisului este datoare la stat cu vreun million de euro, bani reținuți din lefurile preoților pentru contribuții sociale și nevirați statului. Întârzierea a condus chiar la punerea de sechestru pe palatul archiepiscopal. Sunt voci care afirmă cu siguranță că din acești bani au fost plătite credite angajate în nume propriu de Teodosie pentru niște investiții făcute în Bucovina, pe terenuri ale bisericii ce i-au fost apoi donate tot în nume personal de către mânăstirea ce deținea locul pe care au fost înălțate hoteluri și restaurante. Cuviosul Teodosie este și eroul unei jenante afaceri de primire de foloase necuvenite din partea unui aspirant la calitatea de student în teologie, care l-a înregistrat și l-a dat în vileag. Tot Sfinția Sa a fost dovedit de CNSAS ca informator al Securității, activitate pe care, declară tot dânsul, a desfășurat-o din rațiuni patriotice. Stai și te întrebi ce ar mai trebui să facă din cele nefăcute pentru că la Patriarhie să sune clopoțelul de alarmă al “firului scurt” cu Divinitatea, pentru a semnala Întâiului Păstor al Țării că Necuratul și-a băgat adânc coada în treburile Bisericii de la malul mării celei negre ca smoala ce fierbe din cazanele Iadului.