Începutul sfârșitului pentru Băsescu?

M-am așteptat ca, dintr-un moment în altul, din colțurile ochilor președintelui să izvorască lacrimile. Aceleași lacrimi pe care le-a vărsat la defecțiunea lui Stolojan și care i-au asigurat rampa de lansare pentru preluarea ștafetei - în 2004. Președintele și-a stăpânit lacrimile, dar nu și-a putut ascunde amărăciunea față de ingratitudinea „românilor”, care au tratat atât de superficial o problemă de maxim interes: votul unimominal în două tururi. Traian Băsescu are fibră de câștigător. Nu a pierdut niciodată până acum, de fiecare dată când s-a aflat în competiție reușind să reducă spectaculos decalajele și să rupă panglica de sosire, la fotografie, grație pieptului scos în față. Acest palmares l-a făcut să creadă că nu poate să piardă. Nimic. Ori, de mai bine de un an Băsescu pierde sistematic, fără să-și dea seama. A pierdut în confruntările cu Tăriceanu, care a ajuns să declare (putea fi imaginat așa ceva cu doar doi ani în urmă?) că nu-l interesează „bazaconiile lui Băsescu”. A pierdut în disputa cu politicienii care au reușit să-l scoată o lună pe tușă, precedentul referendum neputând fi calificat ca o victorie. A pierdut, acum, în fața propriilor sale ambiții. Făcând din acest vot uninominal o miză de „viață și de moarte”, a fost nevoit să asiste la năruirea iluziei că în confruntarea cu clasa politică coruptă și nereformată, are în „români” un aliat de nădejde. Ori „românii” pur și simplu l-au abandonat acum, punându-l în situația delicată de a constata că încrederea în el a coborât până la un nivel critic. Ambiția de a bate Guvernul cu propriile sale arme, neavând însă atu-urile executive, l-a obligat să constate că eforturile sale de „conștientizare” au fost zadarnice. A înțeles până și faptul că, chiar de ar mai fi avut vreo lună la dispoziție, n-ar fi putut determina o mobilizare eficientă a votanților. Vinovat de această înfrângere nu este nici Guvernul - care i-a pus constant piedici - și nici „românii” - care l-ar fi abandonat. Vinovat este el însuși, victimă a convingerii că pe orice pune el mâna, înflorește. A mizat eronat, în primul rând, pe agățarea referendumului de alegerile europarlamentare. Și pentru un novice în ale politicii, nu doar pentru consilierii săi, era limpede că europarlamentarele nu pot fi un vehicul, ba din contră. Interesul extrem de scăzut pentru acestea a tras în jos și referendumul. Era greu de imaginat că oamenii vor ieși din casă doar pentru referendum, boicotând europarlamentarele. S-a întâmplat exact invers. A doua eroare a constituit-o personalizarea acestei mize. Electoratul n-a mai văzut în votul uninominal un instrument de purificare politică, ci unul prin care Băsescu dorește să-i dea la cap lui Tăriceanu. Refuzând să gireze o confruntare de orgolii, votanții au sacrificat principiul. Uninominalul, devenit „uninominalul lui Băsescu” a îngropat, poate definitiv, această idee și efectele pe care le-ar fi putut avea. Invalidarea referendumului nu înseamnă doar o înfrângere temporară, cu efecte doar asupra ego-ului băsescian. Ea poate să însemne un început al sfîrșitului șansei acestuia. Popularitatea sa se află deja pe un tobogan - dovadă audiențele scăzute ale prezențelor sale televizate sau puținătatea „românilor” de la întrunirile electorale - și nu este de exclus ca ea să antreneze și importante procente de încredere. Chiar dacă dl Iliescu are dreptate când spne că „acum Băsescu nu poate fi bătut”, în cei aproape doi ani care ne despart de viitoarele prezidențiale, invincibilitatea sa poate să devină amintirea unui mit.