Începe școala. Cu măsuri de austeritate și nițică (mai multă) ipocrizie, din partea tuturor

Anul acesta începe în 8 septembrie, nu foarte diferit de alți ani, deși este oarecum acreditată de diferență. Începând de la ideea că nu va fi nicio urmă de bucurie la început de an școlar, pe fondul măsurilor de austeritate luate de guvernanți, așa cum spus sindicaliștii. 
Lucru adevărat, dar nu doar în acest an. Copiii NU încep școala cu bucurie - și vorbesc în calitate de părinte al unui copil, care copil discută și cu colegii de clasă și apoi discutăm între noi. Sentimentul e generalizat la nivelul lor, din ce am sesizat. Cu excepția pregătitoarei, bucuria n-a fost niciodată la început de an școlar în cazul nostru. 
Nu vor fi festivități, s-a anunțat în anumite școli, la îndemn sindicalist. În fiecare an am fost la deschiderea de an școlar cu festivități, în care venea preotul, făcea slujba, nu-l asculta nimeni. Venea primarul sau vreun politician care promitea ceva, nu asculta nimeni. Vorbea directorul la final despre cât de minunat va fi anul școlar, nu asculta nimeni. Copiii discutau între ei pe timpul slujbei și discursurilor: despre vacanțe, despre băieți sau fete, despre aplicații instalate sau nu în telefon sau nivelurile la care au ajuns într-un joc, vacanța la mare sau în vreo țară străină etc. 
Nu va fi festivitate înseamnă mai puțin stat în curtea școlii pentru copii, realist vorbind, pentru că festivitatea era doar pentru adulții din jur (dascăli și părinți), nu pentru copii. 

DAR
Începe un nou an școlar și nu va fi nicio nouă alocare bugetară. Ca în fiecare an, de altfel. Ceva în plus pentru Educație, domeniu cronic subfinanțat zeci de ani. Cel puțin de când eram eu elevă în clasa în care trece acum copilul meu am auzit exact aceleași lucruri. 
Anul acesta, motivația este legată de criză. Criză este mereu însă în Educație și a fost din vremea când eram eu elevă...
Sindicaliștii, profesorii și directorii anunță BOICOT în prima zi de școală și chiar și în următoarele zile: că nu vor fi festivități, că vor fi clase goale în prima zi de școală, iar în următoarele zile, copiii pot să vină la școală, dar nu fac ore. Va fi un fel de supraveghere și cam atât. Boicot, dar nu grevă. Pentru că o consecință este faptul că nu se plătește ziua de grevă. Teoretic, ea este suportată din cotizația la sindicat...
Tot din experiența de elev, dar și experiența de părinte, știu că prima zi de școală NICIODATĂ nu este și nu a fost cu ore, în preuniversitar. Și nici prima sau a doua săptămână nu însemna predare efectivă. Se făceau cel mult recapitulări, într-un cadru relaxat. Foarte relaxat, dacă vorbim de mediul rural, unde am terminat gimnaziul. Foarte relaxat la modul: întâi adunăm și desfăcăm porumbul de pe câmp, strugurii din grădină, prunele din copac și facem gemuri, compoturi, zacuscă ori  zarvavaturi, după aia mai mergem și la școală. 
Rezumând în prezent: Boicot = frustrare sindicalistă, dar nimic altceva. 
Și, îmi permit să spun, NU pentru motivele esențiale...
Să vedem de ce „boicotează” sindicaliștii. 
Păi, printre măsurile luate (și anunțate încă din vară, de precizat) este și aceea care crește norma didactică la 20 de ore, de la 18, cum era până acum trecut. În fond, nu se schimbă nimic pentru elev. Se schimbă pentru profesori. Pentru că două ore în plus în norma oficială înseamnă mai puține ore la plata cu ora, de exemplu. O altă măsură este că plata cu ora va fi la jumătate plătită față de anul trecut, de exemplu. 
Să explicăm un pic sistemul și foooooarte sumar (fără a avea pretenția de a intra în situațiile particulare): un profesor are 20 de ore în normă. Să zicem că este profesor de matematică într-o școală cu câte două clase pe nivel (ceva în genul mediului rural, dar la nivel urban lucrurile sunt cu mult peste aceste cifre). Adică 2 clase de a 5-a, 2 de a 6-a, 2 de a 7-a, 2 de a 8-a. Dacă ai la fiecare câte 3 ore de matematică într-o săptămână, ție îți ies în total în planul de disciplină 24 de ore. Revenim: 20 de ore norma, 4 ore rămân pe dinafară. Ei, acele 4 ore nu vor fi luate de un profesor care să fie adus din altă școală doar pentru 4 ore. Mai ales dacă e în rural școala. Vor fi preluate tot de profesorul care are norma de 20, dar suplimentar primește plata cu ora pentru acele 4 ore. Când norma era de 18 ore, suplimentar, intrau la plata cu ora 6 ore. Deci ce a scăzut? A scăzut plata cu ora. Și ca număr, și ca plată, pentru că Ministerul Educației a anunțat că ea va fi calculată diferit și, pe scurt spus, se înjumătățește. 
Acum, plata cu ora nu primeau toți doar pentru că erau în sistem. Unii primeau – ca în orice sistem din țara asta - și, de regulă, cei mai tineri, nu primeau...
Plata cu ora se mai dă și pe orele care nu sunt acoperite în școli. De exemplu, școlile rurale, unde nu se înghesuie nimeni nici măcar pe normele care există, din motive diverse. Să nu intrăm acum în ele. Dar de asta ajung profesori pensionari în sistem. De asta, de exemplu, eu în satul în care am terminat am avut același profesor pe care l-a avut și mama mea, cu vreo 20 de ani înainte...
Și să rămânem la acest exemplu. Era profesorul de biologie. Cu care făceam și muzica, pentru că (acum știu și înțeleg) nu venea un profesor diferit să ne predea muzică. Așa că am învățat și biologie (foarte pe înțelesul unui copil de rural), și muzică (la un nivel pe care nici măcar școala de după nu mi l-a asigurat. Adică acel profesor mi-a pus prima dată o vioară în mână și a făcut corul cu noi, după ce ăia mai mari plecaseră). 
Recent s-a vorbit în spațiul public despre un profesor de matematică din județul Brașov, că el va preda și două ore de muzică. Explicația pentru acest lucru am dat-o mai sus. Fiind o zonă din rural, o dată, nu se înghesuie nimeni pe ore și doi: pentru eventuale ore care rămân, Inspectoratul (căci el distribuie fracțiile, posturile etc.) nu va trimite un dascăl din oraș care să facă naveta și să deconteze mai mult decât plătește pentru 2 ore rămase neacoperite. Le ia un profesor titular, care – ATENȚIE – este plătit pentru asta la plata cu ora. NU la același nivel cum era în anul școlar anterior, dar este plătit. 
Lucrurile astea, așadar, funcționează de mulți ani așa, cu acceptul și înțelegerea actorilor implicați, dar numai acum profesorii/ directorii ies să vorbească despre ele. Deci...
Apoi mai este măsura comasărilor de școli. 
În repetate rânduri s-a spus că această comasare nu schimbă lucrurile pentru elevi. Ei rămân în aceleași clădiri. Lucrurile se schimbă pentru directori, de exemplu, care nu vor mai fi directori pe o școală cu 200 de elevi, ci ar putea deveni (cum s-a și întâmplat, de altfel), directori adjuncți la școala „mare” în subordinea căreia intră (sau rămân la catedră, că ei sunt titulari pe un post). Deci asta înseamnă comasare strict în acest context și strict acum, intră în altă subordine, nu ia nimeni clădirile de școală să fugă cu ele, nu pune nimeni lacăte pe ele și de mâine, gata, toți copiii merg la altă școală. A, îmi veți spune de cazuri din țară, de exemplu, o comună din Arad, unde o școală se închide și copiii vor merge 2 kilometri pe jos până la microbuz, pentru că microbuzul nu poate ajunge  până la ei pe drumul în pantă, cel puțin în zilele ploiase, susține primarul. Da, și același primar, în același articol, spune că spera ca școala din comuna lui să mai rămână deschisă măcar un an-doi. Adică, pe românește, ce înseamnă asta? Că știa că școala lui urma să fie închisă, din cauză că erau mult prea puțini copii, că fusese anunțat despre asta, dar el mai spera la ceva... În loc să caute soluții pentru copii, pe care știa deja că va trebui să le găsească la un moment dat. Deci... 
Sindicaliștii spun și despre faptul că Ministerul a aprobat să fie mai mulți copii, la nevoie, maxim 6 în plus, în clase, de la preșcolar până la liceal. Adică vorbesc despre  clase supraaglomerate. Bun, să luăm cazul municipiului Brașov. Sunt clase în care sunt și 34-36 de elevi. Și nu de ieri, de azi. La liceu, clasa mea a început cu 30 de elevi (și eram opt clase pe nivel, asta că să amintim de normarea didactică...). Am terminat cu 34. Au mai fost câteva transferări și plecări. Cert este că am terminat 34. Deci nici aici nimic nou. 
Dar acum avem și situația în care anumite școli gimnaziale din oraș sunt extrem de dorite de către părinți, pentru că sunt aproape de jobul lor, pentru că sunt profesorii „foarte buni” etc. Știți cum se intră în acele clase, pe lângă transfer? Da, cu viza de flotant. Minim. Sau poți face buletin de-a dreptul în zona dorită. Adică, din cererile de transfer primite de școală, dacă sunt prea multe, un criteriu de departajare poate fi și acesta - dacă există domiciliu în zonă, măcar pe viza de buletin. Uitați-vă pe criteriile unor școli... 
Să nu mai amintim de faptul că, deși la nivel național populația școlară este în scădere, din cauza declinului demografic, la Brașov lucrurile stau taman invers – și nu de ieri, de azi, ci de ani buni - pentru că sunt multe familii din țară care aleg să se mute aici. Și ei au nevoie de locuri în clase pentru copiii lor. Dar școli noi nu avem, sunt aceleași de multă vreme. 
Deci, supraaglomerarea de dată recentă/ anul acesta școlar este... 
Sindicaliștii amintesc de condițiile grele puse pe umerii profesorilor, dar să fie oare cazul să ne uităm la examenele de titularizare? De anul acesta, de acum doi ani, de acum 10 ani, de acum 15 ani? Presa scrie constant despre ele și cum dascăli cu ani și ani la catedră iau 5 sau sub 5 la proba scrisă. 2 sau 3 sau 4... 
Sindicaliștii amintesc de condițiile grele puse pe umerii profesorilor, dar să fie cazul să ne uităm la rezultatele EXAMENELOR ELEVILOR? Adică Evaluare Națională sau Bacalaureat? Chiar și testările PISA? Sunt publice și un simplu search pe Google îți arată rezultatele pe județe, pe școli, pe filiere. 
Deci, condițiile grele... 
Sindicaliștii sunt nemulțumiți și tot pun copilul/ elevul ca motiv de căpătâi în protestele lor. 
Și Ministerul Educației tot copilul și-l ia de motiv de căpătâi. 
Dar ambele par să o facă dintr-o ipocrizie, în care – ce să vezi? – tot copilul ajunge să tragă ponoasele pe termen lung. 
Sindicaliștii nu au spus, de exemplu, că în vară au semnat un CCM prin care greva reală a profesorilor nu mai este chiar atât de ușor posibilă. Sindicaliștii nu spun nici de faptul că 170 de sindicalișlti de la nivel național pot fi degrevați de normă didactică prin ordin al Ministerului Educației. 
Nici Ministerul Educației nu spune lucrurile acestea. 
Se tot războiesc în declarații și comunicate publice, îndemnuri sau rugăminți de a veni/ a nu veni la școală, din care părinții înțeleg că e un haos, copiii speră că s-ar putea să se mai bucure de un pic de vacanță, iar problemele de fond rămân. 
Cea mai importantă? SUBFINANȚAREA cronică a Educației. Nu tu bani de navetă în mod real, nu tu bani cu adevărat pentru susținerea educației gratuite (suportată acum în mare parte de părinți – cei de la Salvați Copiii au și studii despre gratuitatea susținută de părinți), nu tu bani pentru a susține performanța și excelența (ba mai mult reduci din burse, păreau cam multe...), nu tu bani pentru nimic din ce ar conta cu adevărat. Uite, un exemplu ar putea fi reprezentat de ore suplimentare și remediale pentru elevii de la sat. Vin de acolo, știu ce educație se face și lucrurile stau și mai prost față de anii mei de școală... Dar ne mirăm periodic de analfabetism funcțional, ne mirăm periodic de rezultatele submediocre la examene naționale, ale elevilor sau profesorilor...
Cu sindicaliștii încă nu m-am lămurit care le este cu adevărat menirea reală. 
Cruntă dezamăgire se dovedește însă actualul ministrul al Educației, Daniel David, care părea să aibă și capacitatea, și înțelepciunea de a vedea lucrurile în esența lor și de a le da sau a crea un răspuns sănătos. Până acum am văzut doar reacții, asemenea oricărei persoane care poate funcționa doar în automatisme și cam atât... 
Și pe final doar atât: Cum, dar cum este posibil ca la fiecare criză, oricât ar fi ea de anunțată sau neanunțată oficial, primele măsuri de austeritate se iau în învățământ? Câtă economie poți face, de fapt, cu măsuri în învățământ când tu ai alte șuvoaie de bani care se scurg, de exemplu, pe parte economică (vezi ANAF, vezi pensii de magistrați, vezi salarii de directori numiți politic în diverse autorități sau consilii de administrație)?
Poate că Educația ar trebui să fie ultima de care te atingi, însă, da, e clar că și în Educație e nevoie de niște măsuri. Dar poate nu doar în Educație, știi ce zic?