banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8537 - 31 oct 08:48

Începe şantierul la Bastionul Postăvarilor din Braşov. Prima etapă : culoar pietonal, „astfel încât să accesibilizăm zidurile pe toată lungimea lor”

Autor: Radu COLȚEA

Publicat la 31 octombrie 2025

Începe şantierul la Bastionul Postăvarilor din Braşov.  Prima etapă : culoar pietonal, „astfel încât să accesibilizăm zidurile pe toată lungimea lor”

Primarul Braşovului, George Scripcaru, a anunţat joi, 30 octombrie, că a predat amplasamentul către firma care va realiza lucrările de restaurare şi amenajare a Bastionului Postăvarilor.
Lucrările sunt realizate de Sc Maco Sole Concept SRL, având ca termen de execuţie 18 luni. Valoarea contractului este 3.976.605,47 lei fără TVA, la care se adaugă cota legală de TVA, iar proiectul este finanţat din fonduri europene.
Primarul Braşovului, George Scripcaru, a precizat că în primă fază, vor fi realizate mai multe dezafectări ale amenajărilor existente la bastion. „Vom curăţa toată mizeria de lângă şi de pe zid, vom face o alee pietonală care să meargă în paralel cu zidul, până în capăt. Pe traseu sunt nişte construcţii provizorii. După ce le vom dezafecta, putem să creăm un culoar pietonal, astfel încât să accesibilizăm zidurile pe toată lungimea lor. În acest fel le putem oferi, braşovenilor şi turiştilor, o experienţă deosebită a istoriei Braşovului”, a declarat primarul George Scripcaru.

Tencuielile, afectate de umezeală
La rândul său, Alexandra Stoica, arhitect, echipa de proiectare, a declarat că la acest proiect, „cea mai importantă componentă este turnul, monument istoric, în care abordarea este minimală pentru această etapă de revitalizare: tencuielile umede trebuie îndepărtate şi se va face o consolidare la coronament, cu o mare grijă la tencuieli. Nu le îndepărtăm pe cele istorice, le integrăm în consolidare prin tencuielile permeabile pe bază de var hidraulic. Schelele pe exterior se vor monta cu prinderi minimale. Există deja capete de schelă, astfel încât prinderile să fie la nivelul unui deget. Avem componente de piatră, lemn, ne aflăm pe partea de incintă a oraşului, deci avem şi subsol arheologic destul de important, chiar dacă s-au făcut deja cercetările şi nu mai este o resursă arheologică importantă. Contează menţinerea identităţii şi memoria monumentului care se află încă inclusiv în acest pavaj. Iar pe partea de turn nou, care a fost apreciat la nivel internaţional ca idee de inserţie în turnul istoric, se vor reface finisajele şi, în plus, dotările noi, mult moderne şi actualizate, pentru a arăta vizitatorilor şi braşovenilor ce înseamnă istoria Braşovului”.
Proiectul „Consolidarea, protecţia şi conservarea clădirilor din zona istorică, a monumentelor istorice şi clădirilor de patrimoniu - Bastionul Postăvarilor” are în vedere consolidarea structurilor arhitecturale, restaurarea elementelor decorative originale, modernizarea facilităţilor interioare, sistematizarea curţii interioare, accesibilizarea spaţiului cu dotări pentru persoane cu dizabilităţi şi implementarea de tehnologii interactive care să transforme bastionul într-un spaţiu dedicat turismului cultural şi educaţiei.
Bastionul Postăvarilor face parte dintr-un program amplu al Primăriei Braşov de restaurare a monumentelor istorice, demarat în acest an.


+5 -7

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie