Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 27 octombrie 2022
Primele zile cu temperaturi scăzute au făcut să explozeze valorile înregistrate de senzorii de poluare, iar una din cauzele acestui fenomen sunt arderile de materiale toxice, pentru încălzirea locuințelor. Din cauza prețurilor utilităților și lemnelor de foc, o parte dintre cei care locuiesc la casă sunt nevoiți să folosească pentru arderea în sobe materiale găsite la colț de stradă, extrem de toxice pentru cei care le folosesc și pentru cei nevoiți să inspire aceste emisii. Pentru o mai bună conștientizare a implicațiilor acestui fenomen Bogdan Constantinescu, managerul general al Brai-Cata, a realizat o listă cu 10 tipuri de materiale care nu trebuie să ajungă niciodată pe foc, în care regăsim mobilierul, lemnele ude și plasticul.
„Arderile toxice nu sunt o scuză, în încercarea de a încălzi locuința, pentru că acestea sunt otravă atât pentru cei care stau în încăperile respective, cât și pentru mii de oameni care locuiesc în apropiere. Pentru unii oameni aceste substanțe și particule eliberate în atmosferă ca urmare a arderii pot provoca dureri de cap, astm, alergii și chiar boli grave precum cancerul. Acestea sunt și una din principalele cauze ale valorilor chiar și de cinci ori mai mari indicate de senzorii de particule, o dată cu lăsarea serii, în marile orașe sau în zonele cunoscute pentru astfel de practici. Chiar dacă trecem printr-o perioadă dificilă din punct de vedere economic, trebuie în primul rând să avem grijă de noi, de cei din jur și, nu în ultimul rând, de mediul în care trăim. Pentru a vă face o idee despre ce este interzis în foc, dacă vrem să rămânem sănătoși, am făcut o listă de 10 materiale care nu ar trebui să ajungă niciodată în focarul sobei”, a explicat Bogdan Constantinescu.
PAL-ul sau lemnul de mobilier
Mobilierul modern este adesea realizat din PAL, iar arderea plăcilor obținute din dezmembrarea acestuia poate părea o idee bună dacă dispuneți de ele. Cu toate acestea, plăcile respective sunt realizate prin folosirea unor adezivi de înaltă rezistență, care prin procesul de ardere emit extrem de multe gaze toxice. La fel se întâmplă și în cazul celorlalte tipuri de mobilier, din lemn sau MDF, pentru că și acestea sunt tratate în procesul de prelucrare, cu tot felul de substanțe periculoase.
Lemnul vopsit
Când lemnul pe care intenționați să îl ardeți este vopsit, renunțați la idee! Și acesta poate degaja vapori toxici, iar dacă este unul foarte vechi, de pe vremea în care se folosea vopsea pe bază de plumb, este și mai nociv.
Orice plastic
Plasticul ars eliberează în aer substanțe chimice toxice, cum ar fi dioxine, furani și gaz stiren - o hidrocarbură lichidă ai cărei vapori sunt mai grei decât aerul și sunt puternic iritanți pentru ochi -, care sunt dăunătoare pentru oameni, animale și mediu. În loc să ardeți plasticul, e mai indicat să îl reciclați, dându-i o nouă utilizare în propria gospodărie sau predându-l reciclatorilor.
Acceleratoarele de ardere
Pentru aprinderea focului de lemne, metoda clasică, a chibritului care aprinde o bucată de hârtie pusă sub lemne este cea mai sigură pentru toți cei din casă. Tentația de a ajuta aprinderea cu substanțe chimice acceleratoare precum gazul sau alte lichide inflamabile este periculoasă, pentru că aceste substanțe sunt imprevizibile și pot provoca explozii. Nu riscați! Dacă focul începe prea lent, adăugați mai multe surcele mici, uscate!
Revistele și hârtia colorată
Reviste, pliante găsite în cutia de scrisori și hârtia colorată de împachetat pentru cadouri pot părea articole inofensive, numai bune de ars într-un focar din curte, dar cerneala imprimată pe hârtia lucioasă eliberează vapori toxici atunci când este arsă.
Paleții din lemn
Poate vă va surprinde acest lucru, dar paleții din lemn NU sunt întotdeauna o opțiune bună pentru a alimenta un foc. Unii paleți sunt tratați cu o substanță chimică numită bromură de metil (etichetată cu inițialele MB), care poate fi eliberată în aer atunci când lemnul arde. Dacă nu știți sigur că paletul nu a fost tratat cu substanțe chimice, mai bine folosiți altceva pentru foc.
Cartonul
Cartonul pare un material inofensiv, dar este nevoie de atenție la utilizarea lui. Acest material poate provoca o izbucnire a focului, care ar putea răni pe oricine se află în apropiere. Mai mult decât atât, cartonul imprimat eliberează și substanțe chimice în aer, din cerneala folosită pentru printare.
Iedera și buruienile din curte
Tentația de a folosi iedera sau alte buruieni din curte, pentru a face focul este otravă curată! Aceasta pentru că arderea uleiului iritant din plante, numit urushiol, eliberează vapori toxici în aer, care pot provoca iritații pulmonare și probleme respiratorii alergice severe.
Lemnul verde sau moale
Arderea lemnelor ude sau a lemnului de răsinoase (pin, brad, molid, cedru) poate produce mult fum, spre deosebire de stejar și arțar. Lemnul mai moale, cum ar fi plopul, arde mai repede și nu face cărbuni de lungă durată. Frasinul, deși nu este la fel de dens ca stejarul și arțarul, arde foarte bine, de asemenea.
Gunoiul
Dacă vă gândiți că gunoiul ar putea fi materie primă pentru foc, alungați rapid această idee! Gunoiul este unul din cele mai toxice materiale atunci când este cuprins de flăcări. Specialiștii în Protecția Mediului din toată lumea atrag atenția că arderea gunoiului eliberează atât toxine, cât și fum și este interzisă prin lege.
' GETA'
2022-10-27 12:47:06
'Adevarat , ca arderile deseurilor vegetale sau de alta natura sunt nocive, dar sa ne gandim ca nu toata lumea poate sa-si permita sa cumpere saci menajeri de la o firma de salubritate din judet cu pretul de 5 lei/ buc ( un sac de 160 litri). Cand aduni frunze de pomii din curte oare de cati saci ai nevoie . O rola de 10 buc saci a 240 l/buc in comert costa 9 lei. Cei ce au stabilit acest pret unde locuiesc de se fac ca nu stiu volumul de deseuri vegetale dintr-o locuinta ? '