banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8735 - 31 aug 07:32

Încă o zi fără apă

Autor: Cristina BÃILÃ

Publicat la 22 iunie 2006

După două zile de caniculă și cu robinetele uscate, Compania Apa ar fi trebuit să reia furnizarea apei către brașoveni. Însă, ieri, după orele prânzului, oamenii au încercat în zadar să dea drumul la robinete

După două zile de caniculă și cu robinetele uscate, Compania Apa ar fi trebuit să reia furnizarea apei către brașoveni. Însă, ieri, după orele prânzului, oamenii au încercat în zadar să dea drumul la robinete. Apa nu a curs. O problemă apărută la doar câteva ore de la reînceperea furnizării a dat peste cap toate planurile lucrătorilor. Defecțiunea nu a apărut la lucră-rile care au fost anunțate, ci la îmbinarea unui tub din beton cu o țeavă din oțel. După cum ne-a declarat directorul tehnic al Companiei Apa Brașov (CAB), Ilie Bălan, reluarea furnizării apei potabile a fost amânată cu încă 24 de ore. Lucrătorii CAB au început chiar din momentul sesizării avariei să lucreze la remedierea ei, însă, a fost nevoie de înlocuirea a două tuburi din beton cu 10 metri de țeavă de oțel. Garnitura cu bucluc Timp de două zile, cât ar fi trebuit să fie întreruptă furnizarea apei, au fost realizate lucrări pe aducțiunea către oraș. Au fost înlocuite 12 vane, acesta fiind doar începutul unor lucrări ample de modernizare pe sistemul de la Uzina de Apă de la Tărlung spre Brașov, în cadrul proiectului ISPA, în valoare de 16,5 milioane de euro. Lucrările au fost finalizate ieri, la orele 6.00 dimineața, iar sistemul a început să fie umplut de la orele 10.00. Trei ore mai târziu, apa a ajuns într-o parte a orașului, parcurgând o distanță de 17 kilometri, cu un debit de 1.240 litri pe secundă. La orele 16.30, însă, a fost anunțată o avarie în apropierea lucrărilor la ocolitoarea mică a municipiului. O garnitură dintre un tub de beton și o țeavă de oțel a cedat, intervenția fiind deosebit de dificilă.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie