Curs BNR

1 EUR = 4.9763 RON

1 USD = 4.6386 RON

1 GBP = 5.8067 RON

1 XAU = 346.8933 RON

1 AED = 1.2629 RON

1 AUD = 3.0283 RON

1 BGN = 2.5444 RON

1 BRL = 0.9012 RON

1 CAD = 3.3920 RON

1 CHF = 5.0843 RON

1 CNY = 0.6401 RON

1 CZK = 0.1974 RON

1 DKK = 0.6672 RON

1 EGP = 0.0968 RON

1 HUF = 1.2671 RON

1 INR = 0.0557 RON

1 JPY = 2.9797 RON

1 KRW = 0.3376 RON

1 MDL = 0.2601 RON

1 MXN = 0.2723 RON

1 NOK = 0.4234 RON

1 NZD = 2.7650 RON

1 PLN = 1.1532 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1430 RON

1 UAH = 0.1170 RON

1 XDR = 6.1159 RON

1 ZAR = 0.2442 RON

Editia 8171 - 26 apr 03:09

Încă mai descoperim comori la Braşov

Autor: Petra VÂRLAN

Publicat la 01 noiembrie 2021

Ediţia princeps a dramei istorice „Răsvan-Vodă”, găsită de muzeografii ce lucrează pentru a salva o mică parte din colecţiile de la Muzeul Primei Şcoli Româneşti

Încă mai descoperim comori la Braşov

Ediţia princeps a dramei istorice „Răsvan-Vodă”, cu autograful lui Bogdan Pietriceicu Haşdeu pentru braşoveanul George Bariţiu. Asta au descoperit muzeografii braşoveni implicaţi în proiectul „Muzeul Bisericii Sf. Nicolae Braşov - Prima Şcoală Românească - Un model sustenabil de protejare a patrimoniului”, derulat de Muzeul Casa Mureşenilor şi Muzeul Bisericii Sf. Nicolae Braşov - Prima Şcoală Românească. Un proiect ce-şi propune să salveze şi să inventarieze minim 1500 de tipărituri.
„Identificarea acestei cărţi extrem de valoroase în colecţia care face obiectul proiectului nostru ne indică faptul că o parte din biblioteca academicianului George Bariţiu, celebrul publicist şi istoric, mare om de  cultură braşovean, e posibil să fi ajuns fragmentar şi la Muzeul Prima Şcoală Românească. E important pentru noi astăzi să putem reconstitui laboratorul de lucru, laboratorul de creaţie al unei asemenea personalităţi marcante a culturii româneşti, tocmai pentru că ne putem da seama cum s-a format din punct de vedere profesional, cultural o asemenea personalitate, care sunt cărţile, care sunt amiciţiile sale culturale”, a explicat Valer Rus, directorul Muzeului Casa Mureşenilor.

Muzeul necercetat
În proiectul „Muzeul Bisericii Sf. Nicolae Braşov – Prima Şcoală Românească – Un model sustenabil de protejare a patrimoniului” este inclusă doar o mică parte din ceea ce înseamnă întregul patrimoniu al instituţiei. Adică numai 5% din ceea ce are încă muzeul nedeplin cercetat în depozite. Este nevoie de mai mulţi bani, dar mai ales de specialişti, motiv pentru care directorul Muzeului Bisericii Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului - Prima Şcoală Românească, preotul Sebastian Pârvu, face din nou un apel la aceştia pentru a se alătura proiectului.

Iradiate la Măgurele
Cât despre tipăriturile incluse în acest proiect, pe o parte le vor vedea şi braşovenii. „Aceste cărţi au fost trimise la Măgurele, le-am iradiat acolo, ca să eliminăm atacurile bacteriene care sunt asupra lor, apoi s-au întors la Muzeul Prima Şcoală Românească, le-am prelucrat cu colegii de la Casa Mureşenilor şi ele vor fi aşezate într-un depozit care a fost igienizat, cu rafturi noi, metalice, cu instrumente de măsurat temperatura şi umiditatea, în aşa fel încât să fie păstrate în condiţii optime, urmând ca după aceea să le valorificăm prin expoziţii, în care să arătăm o parte din cărţile cele mai valoroase pe care noi le-am descoperit în aceasă colecţie”, a explicat preotul Sebastian Pârvu, directorul Muzeului Bisericii Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului - Prima Şcoală Românească”.
Un proiect finanţat de Consiliul Judeţean
Proiectul „Muzeul Bisericii Sf. Nicolae Braşov – Prima Şcoală Românească – Un model sustenabil de protejare a patrimoniului”, încă în derulare, este cofinanţat de Primăria Municipiului Braşov şi finanţat de Consiliul Judeţean Braşov.

+6 -1

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie