Deși lucrările privind canalizarea comunei, cel mai mare proiect de investiții pe anul în curs, se vor finaliza în luna mai a anului 2009, societatea care a câștigat licitația organizată de către Primărie va executa suplimentar, până la sfârșitul anului în curs, lucrări în valoare de încă 700
Deși lucrările privind canalizarea comunei, cel mai mare proiect de investiții pe anul în curs, se vor finaliza în luna mai a anului 2009, societatea care a câștigat licitația organizată de către Primărie va executa suplimentar, până la sfârșitul anului în curs, lucrări în valoare de încă 700.000 de lei.
Viceprimarul comunei Cristian, Dudu Moise (foto medalion), spune că pentru investiția menționată a fost contractată suma de 1,76 milioane de lei, executându-se până în prezent lucrări ce au costat 1,66 milioane. Cu toate acestea, edilul a ținut să precizeze că până la sfârșitul anului 2007 se vor face lucrări suplimentare în valoare de 700.000 de lei, astfel încât suma totală preconizată a se cheltui va fi de 2,45 milioane de lei.
Aceste fonduri provin în cea mai mare parte de la bugetul local, din sume suplimentare, dar și din fonduri guvernamentale, valoarea acestora din urmă cifrându-se la 150.000 de lei.
„Până la finele anului în curs vom realiza aproximativ 70% din cana-lizarea comunei, urmând ca anul viitor, undeva prin lunile august-septembrie, să încheiem capitolul rețea de canalizare. În perioada care a mai rămas din anul acesta se va lucra pe străzile T. Vladimirescu, Teilor și Morii, acționându-se și pe strada Laterală”, declara viceprimarul Moise.
Depășire de „plan”
și la alimentarea cu apă
O altă lucrare aflată în curs de finalizare se referă la extinderea alimentării cu apă potabilă în cartierul nou al Ferăstrăului.
Primăria a alocat 250.000 de lei în ceea ce privește extinderea alimentării cu apă potabilă în cartierul Ferăstrăului, cartier nou înființat, străzile vizate fiind Virgil Pop, Nisipului, Balastieră, Soiu Ioan și acad. Irimia Staicu.
Tinerilor care au teren în zona Vulcan-Gh. Doja li s-a spus din timp că va fi dată în funcțiune conducta de apă având o lungime de peste patru kilometri, astfel încât aceștia s-au putut racorda la noua rețea de alimentare cu apă, cu respectarea deciziilor și dispozițiilor emise de Primărie.
Prin comunicatele afișate în diferite locuri publice, dar publicate și în ziarul nostru, abonații au fost informați că pentru a fi racordați la rețeaua publică de apă potabilă cetățenii sunt nevoiți să se prezinte la sediul SC Dorobeiul SRL pentru finalizarea branșamentului.
Reprezentanții conducerii Primăriei i-au informat totodată pe cetățeni că a început acțiunea de montare a contoarelor de apă, lucru care va duce, după cum ne declara viceprimarul Moise Dudu, „la o plată și tarifare echitabile, în sensul de a se plăti doar ceea ce se consumă, ca și la o eficientizare și economisire a consumurilor populației”.
Edilii au făcut demersuri și eforturi pentru darea în folosință a unui alt puț, al treilea de pe raza comunei, care asigură deja un debit de 30 de litri/secundă. În paralel cu această importantă și utilă investiție, în Cristian se va proceda în continuare la contorizarea apei potabile.
Deocamdată, după darea în exploatare a celui de-al treilea puț, atenția edililor s-a concentrat asupra sectorizării distribuției apei potabile, pentru a se evita astfel neajunsurile privind întreruperea sistemului de alimentare.
Revenind la alimentarea cu apă a locuințelor din cartierul Ferăstrău, au fost programate lucrări în valoare de 230.000 de lei, prin introducerea de conducte în lungime de 3,5 kilometri, dar s-au realizat deja 4,28 kilometri liniari, costurile ridicându-se în total la suma de 350.000 de lei.
Noua rețea de alimentare cu apă despre care vorbim va deservi în zona menționată (spre Vulcan) circa 500 de familii.
După canalizare,
modernizarea străzilor
Primăria i-a înștiințat din timp pe oameni în legătură cu racordarea caselor la rețeaua de canalizare, informându-i totodată că după această operațiune se va proceda la modernizarea străzilor respective, adică la turnarea asfaltului, la executarea trotuarelor și a unor borduri.
Menționam faptul că lucrările de alimentare cu apă potabilă a locuitorilor din cartierul Fierăstrău sunt practic finalizate, iar lucrările de canalizare se află într-o fază avansată de execuție, ele fiind practic încheiate pe străzile Lungă, Bisericii Române, Gh. Lazăr, Stoica Popovici, V. Alecsandri, Gh. Șincai, Mărășești, Câmpului.
În aceste condiții, Primăria îi informează pe cetățeni că se pot racorda la rețeaua de canalizare a localității pe străzile menționate, oamenii fiind rugați să facă acest lucru rapid, pentru a se putea trece ulterior la modernizarea rigolelor și a trotuarelor.
De altfel, începând cu data de 27 august s-a autorizat modernizarea (reabilitarea) a nu mai puțin de opt străzi, acestea fiind străzile Câmpului, 1 Decembrie, Oituz, Voluntari, Mărășești, Stoica Popovici, V. Alecsandri și Bisericii Române.
Pe străzile menționate locuitorii s-au branșat deja la sistemul de canalizare, astfel încât lucrările de asfaltare sunt în plină derulare la această oră.
Mai sunt însă și alte străzi pe care canalizarea s-a încheiat - M. Eminescu, M. Viteazul, Lungă, A. Mureșanu, Avram Iancu, Soarelui, M. Sadoveanu - artere de circulație propuse pentru a fi asfaltate în perioada următoare, mai precis la începutul anului viitor.
Edilii atrag însă atenția că se vor accepta la asfaltare doar străzile cu toate locuințele racordate la canali-zare, așa încât cetățenii din zonele menționate sunt rugați insistent să grăbească racordarea la sistemul de canalizare. Până atunci, vor fi efectuate însă lucrări de remediere a străzilor, mai exact de împrăștiere a unui strat de piatră spartă, pentru o relativă îmbunătățire a circulației.
Asfalt doar pe străzile racordate la canalizare
În prezent, două dintre străzile menționate sunt într-un stadiu de finalizare în ceea ce privește modernizarea, deoarece pe Bisericii Române și pe Stoica Popovici s-a turnat deja stratul de asfalt, urmând ca în această săptămână să se execute și trotuarele. De asemenea, potrivit afirmațiilor viceprimarului Moise, alte câteva străzi pe care s-au efectuat lucrări de infrastructură - Voluntari, Oituz, 1 Decembrie, Mărășești, Câmpului, V. Alecsandri - vor fi asfaltate în cursul acestei luni, urmând să se facă trotuare și borduri.
Fondurile prevăzute în bugetul local pentru aceste lucrări se ridică la 1,5 milioane de lei, dar Primăria îi atenționează pe locuitorii de pe străzile Eminescu, Soarelui, Andrei Mureșanu și altele pe care canalizarea este finalizată să se racordeze rapid cel puțin până la intrarea în curți, deoarece există promisiuni ferme că în perioada următoare se vor primi noi fonduri guvernamentale, în valoare de circa 650.000 de lei, astfel încât prioritate la asfaltare vor avea străzile pe care racordarea la rețeaua de canalizare/apă/gaz metan s-a făcut în proporție de 100%.
Adaugă un comentariu