Inamovibilul Fenechiu

România oferă Europei cel mai straniu model de coabitare. Protagoniștii scandalurilor din ultimul an au semnat împreună un acord în care se angajează să nu se mai porcăiască în public (probabil, doar între patru ochi). În realitate însă, nu trece zi de la Dumnezeu ca orice declarație a unuia dintre ei să nu fie comentată agresiv și negativ de celălalt, și așa mai departe, până la ivirea unei noi teme de dispută. Ultimul „casus belli” se referă la „pachetul” MCV/Schengen. Cât a fost direct responsabil de această nerealizare, Băsescu s-a întrecut în a găsi argumente pentru a reproșa legătura nefirească pe care unii lideri europeni o fac între cele două categorii. Ba, vă aduceți poate aminte, cât de dur și agresiv a fost la adresa olandezilor (pe care am și încercat să-i pedepsim, căutându-le nod în flori) acuzați de a face jocul unei formațiuni extremiste din alianța de guvernare. Cuvântul de ordine era: „Din punct de vedere tehnic îndeplinim toate condițiile, așa că mai lăsați-ne în pace cu MCV-ul, că e altă mâncare de pește”. Iar miniștrii lui Boc de la Interne, Justiție și Externe erau felicitați pentru eforturile pe care le depuneau (chiar dacă era vorba de incompetentul notoriu Igaș, sau de alunecosul Predoiu). După ce guvernarea a trecut în alte mâini, s-a schimbat și viziunea prezidențială. Dintr-o dată, MCV-ul și Schengen au devenit un soi de frați siamezi, de nedespărțit, iar accentul pus pe acest subiect la „intern” a început sistematic să depășească nivelul insistențelor externe. Tot mai la adăpost de responsabilități prin „separație”, Băsescu nu pierde nici un prilej de a insista asupra neregularităților care alimentează viitoarele rezerve, promovându-și observațiile mai întâi prin scrisori și mesaje, iar apoi prin explicații amănunțite asupra semnificației obiecțiunilor sale. A făcut-o din nou marți seară, dar ca în povestea cu „Petrică și lupul”, tot mai puțini sunt cei care-l iau în serios, dovadă faptul că intervenția sa a fost difuzată în direct de doar două posturi TV, implicate într-un fel în bătălia mediatică a celor doi coabitanți. Că Traian Băsescu – la fel ca și Ponta, dealtfel – nu se poate menține într-o rezervă decentă, transformându-și intervențiile în rechizitorii acide și jignitoare, nu mai miră pe nimeni. Ridică doar semne de întrebare asupra rezistenței unui acord care deja nu mai face nici două parale... Post Scriptum. Nu trebuie să fii un băsist convins ca să recunoști faptul că măcar într-o chestiune acesta are dreptate: cât de valoros poate fi acest Fenechiu pentru ca nici Antonescu și nici Ponta să nu realizeze că puteau cu ușurință să elimine una dintre temele principale de reproș ale președintelui? Chiar s-ar dărâma (mai mult decât sunt) căile ferate în absența lui? Să valoreze el cât un Schengen și un MCV la un loc?