Înainte era mai bine?

Nu sunt, nici pe departe, adeptul ideii că „înainte era mai bine”. Mai ales pentru că nu era. Nu pot însă să nu constat că în anumite zone ale existenței noastre lucrurile nu dau deloc semn că s-ar îmbunătăți. Ba din contră. Și am să iau un singur exemplu: alegerile astea locale. Niciodată, parcă, ele nu s-au desfășurat într-un asemenea anonimat. Și într-un astfel de climat de indiferență. Oamenilor li se pare că, indiferent ce ar face, indiferent pe cine ar vota, lucrurile vor merge la fel de rău. Și – în concluzie – mai bine cu răul cunoscut decât cu unul necunoscut. Alegerile pentru Primăria Capitalei par cele mai lipsite de miză. Nu doar pentru că Oprescu stă bine – prea bine chiar – în sondaje. Ci pentru că concurența sa este practic invizibilă. Cine să-l bată, sau să spună că-l poate bate, pe popularul și populistul primar în exercițiu? Prigoană? Despre el lumea crede că nu vizează decât să pună mâna pe serviciile urbane și să-și încununeze astfel opera de acaparare a salubrității. Gigi Becali? Talentele lui manageriale au fost evidente doar pe fondul boom-ului imobiliar, când vindea scump ceea ce cumpărase ieftin și când popularitatea „Stelei” îl ajută să facă schimburi oneroase cu instituțiile statului. Ca primar general n-ar mai putea să facă gesturile caritabile ce l-au făcut celebru în cartierele țigănești, iar bisericile sunt, totuși, ultimul lucru a cărui absență o resimt bucureștenii. Cât despre Irinel Columbeanu, ce să mai vorbim: campania asta va reuși poate să-i mențină cota de popularitate printre demoazelele din cluburi, că la altceva nu i-ar putea servi. Am răsfoit, zilele trecute volumul în care am strâns conținutul emisiunilor pe care le-am realizat, în 1996, la Antena 1, în prima campanie electorală televizată adevărată – îmi permit să cred. Candidau atunci, pentru funcția de primar general, câteva personalități reale ale momentului: nu doar Victor Ciorbea – cel care avea să-și câștige „titlul” într-o finală electrizantă (rămasă ca vârf de audiență TV mulți ani!) cu Ilie Năstase – dar și Doru Viorel Ursu (fost ministru de Interne), Anton Vătășescu (fost prim vicepremier și ministru), Alexandru Athanasiu (șef de partid și viitor ministru), Dinu Patriciu (lider al unei aripi liberale), Ștefan Ciurel (fost primar general), Sorin Botnaru (fost lider FSN), Sergiu Andon (viitor parlamentar) ca să-i enumăr doar pe cei a căror notorietate dăinuie până în prezent. Aceștia s-au confruntat într-un cadru organizat, pe zone tematice în care s-au expus idei realiste, ce ar putea fi luate în considerație și astăzi. Lectura volumului – pe care l-aș oferi ca bibliografie actualilor competitori – dă sentimentul tonic al unei dezbateri sănătoase, cu puncte de vedere pertinente, apte să ofere cetățeanului, turmentat de avalanșa de idei trăznite, materia primă pentru luarea unei decizii concrete. Desigur, nu voi pune sub semnul întrebării corectitudinea deciziei de atunci – dar aceasta a dat până la urmă un premier, copleșit, e drept, de dificultățile responsabilităților neașteptate ce i-au fost puse în cârcă. Fără îndoială că o campanie electorală serioasă în care sunt implicate persoane competente și responsabile nu este garanția unei acțiuni ulterioare performante. Dă, însă, cel puțin, sentimentul că aspiranții la încrederea populară nu-și bat joc de aceasta încă din start.