În ziua de Sânziene, cine mătură, coase sau spală riscă să se trezească fulgerat

Creștinii sărbătoresc astăzi „Sărbătoarea Sânzienelor” sau „Drăgaica”, o veche sărbătoare românească. Sărbătoarea de Sânziene ținută pe data de 24 iunie, ziua nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, este ziua în care este celebrată recolta, vegetația și fecunditatea pământului. În această zi, fetele strâng flori de sânziene, flori mici galben aurii, frumos mirositoare, din care fac buchete și coronițe, care sunt așezate pe uși, porți , ferestre pentru a ocroti casă și gospodăria de forțele răului, pentru a aduce oamenilor sănătate, belșug și noroc. Potrivit tradiției populare, în ziua de Sânziene, cine mătură, coase sau spală riscă să se trezească fulgerat. Oamenii care nu onorează cum se cuvine ziua de 24 iunie aduc năpasta pe capul lor, căci sunt bătuți cu „lanțul Sânzienelor” în diverse feluri: femeile rămân cu gura strâmbă, iar bărbații, mai ales dacă se dovedesc mincinoși ori răuvoitori cu semenii, sunt lăsați fără vedere sau fără vlagă în oase. Stârnite de faptele rele ale pământenilor, Sânzienele pot întoarce în rău farmecele lor , răpind florilor proprietățile lecuitoare și mirosul, blestemând pământul cu secetă, lipsă de roade și furtuni, sau furându-le femeilor măritate fertilitatea. Florile culese de Sânziene sunt înzestrate cu proprietăți magice. Nu trebuiau să fie rupte ori smulse, ci culese la prima rouă, prin tăierea dintr-o singură mișcare cu un cuțit , în vreme ce se rostea o incantație magică. Odată ajunse în sat, fetele aruncau cununile pe case, într-un ritual de ghicire a sorții. Dacă coronițele rămâneau pe acoperiș, agățate de hornuri sau de uluce, însemna că se vor mărita în acel an, dacă nu, mai aveau de așteptat până să le iasă în cale ursitul.