În urmă cu 100 de ani, prin Decret Regal, lua fiinţă Direcţiunea III regională C.F.R. Braşov

Victoria Antantei în Primul Război Mondial şi dezintegrarea Imperiului Austro-Ungar au creat premizele constituirii României Mari, deziderat existenţial al poporului român, dar realizat printr-un proces nu tocmai uşor.
Ca întreaga economie românească, infrastructura feroviară şi materialul rulant suferiseră distrugeri considerabile, atât în Regatul României, cât şi în provinciile reunite cu ţara.
În luna noiembrie 1918, când Direcţia Generală C.F.R. şi-a reluat activitatea la Bucureşti (revenită din exilul de la Iaşi, unde se retrăsese împreună cu guvernul, în anul 1916), organizarea pe care a avut-o în trecut se pierduse parţial, de aceea trebuia să ia urgent măsuri de reorganizare teritorială, corespunzătoare noii realităţi.
Configuraţia postbelică a reţelei C.F.R., compusă majoritar din linii ce au aparţinut Ungariei, Austriei şi Rusiei, nu  mai corespundea nevoilor economice ale României întregite, deoarece aceste linii erau construite pentru deservirea unor curenţi de trafic, diametral opuşi celor necesari în noua conjunctură.
Cu forme şi principii de organizare proprii (administraţii feroviare maghiară şi austriacă), cu norme şi instrucţiuni de serviciu diferite, cu o mare parte de personal care nu cunoştea nici măcar limba română, cu linii, instalaţii şi material rulant de o mare varietate de tipuri, unificarea administrativă prezenta obstacole de o mare complexitate şi de o extremă dificultate, a căror depăşire era necesară cu celeritate.
După ce în anul 1918 au fost înfiinţate 3 direcţii regionale C.F.R.: Bucureşti, Iaşi şi Cluj (ultima independentă de Direcţia Generală C.F.R., cu activitate în Transilvania şi Banat), în anul următor s-a mai înfiinţat o regională, cu sediul la Arad.
Deoarece în partea de nord a Transilvaniei se mai duceau lupte, regionala de la Cluj nu-şi putea desfăşura activitatea în mod corespunzător. Trupele Armatei Roşii ale regimului comunist din Ungaria condus de Bela Kun  (evreu maghiarizat, născut la Cehu Silvaniei, Austro-Ungaria), împreună cu unităţile secuieşti de militari şi jandarmi din Transilvania, opuneau o aprigă rezistenţă instalării administraţiei româneşti.
În scopul  preluării căilor ferate de la administraţia feroviară maghiară (M.Á.V.), în luna mai 1919 se înfiinţează Direcţiunea Generală a Căilor Ferate Transilvane, care însă, în luna  septembrie a aceluiaşi an îşi încetează activitatea, ca urmare a condiţiilor vitrege din Ardeal. Primele măsuri concrete de organizare a circulaţiei trenurilor au fost întreprinse de o instituţie cu caracter provizoriu, înfiinţată în acest scop la Sibiu. În luna iulie 1919 aceasta dispune introducerea treptată a limbii române în relaţiile de serviciu şi schimbarea inscripţiilor şi ştampilelor ungureşti cu cele româneşti.
Urmare stării de război, Statul Major General al armatei române sub conducerea generalului Constantin Prezan decretează mobilizarea pe loc a tuturor funcţionarilor C.F.R., aceştia supunându-se legilor şi reglementărilor militare şi aducându-şi aportul nemijlocit la victoria armată.
Fără să mai aştepte consimţământul aliaţilor, armata română declanşează contraofensiva cu două divizii de infanterie şi două de vânători de munte şi, după o învăluire, obligă divizia secuiască să capituleze, privând armata ungară de unitatea ei de elită, urmând ca în luna august să ocupe Budapesta. După acest eveniment, în Transilvania viaţa a început să reintre în normal.
În luna august 1919, numărul direcţiilor regionale a sporit la 9, deşi cele 4 existente, abia îşi începuseră activitatea.
În vederea definitivării procesului de preluare a căilor ferate din Banat şi Transilvania de la administraţia M. Á.V. la cea C.F.R., s-a înfiinţat la Braşov, în luna decembrie 1919, o instituţie provizorie denumită Comanda Liniilor Ferate Ocupate.
Urmare Tratatului de la Trianon (4 iunie 1920) „Ungaria renunţă, în ceea ce o priveşte, în favoarea României, la toate drepturile şi titlurile asupra teritoriilor fostei monarhii austro-ungare situate dincolo de fruntariile Ungariei, aşa cum sunt fixate la articolul 27, Partea II (Fruntariile Ungariei) şi recunoscute prin prezentul Tractat sau prin orice alte Tractate încheiate în scop de a regulà afacerile actuale, ca făcând parte din România”. Ca urmare, calea ferată din Transilvania a intrat în proprietatea statului român.
Prin Decretul nr. 4320, dat în Bucureşti la 22 octombrie 1920, Ferdinand I, „prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, Rege al României”, aprobă înfiinţarea Direcţiunei III regionale cu reşedinţa în Braşov „pe data de 15 Octomvrie 1920” (Monitorul Oficial nr.167/31 octombrie 1920). Aceasta s-a făcut prin desfiinţarea Direcţiei regionale Arad, în scopul egalizării reţelei feroviare şi pentru crearea unei structuri în vecinătatea trecătorilor din Carpaţi, unde dificultatea transportului feroviar era crescută. Direcţiunile regionale C.F.R. erau: Bucureşti, Iaşi, Braşov, Cluj, Timişoara, Satu Mare, Chişinău, Cernăuţi şi Craiova.
La conducerea regionalei braşovene a fost numit inginerul Alexandru Marinescu, salariaţii instituţiei nou înfiinţate fiind cei din fosta inspecţie de exploatare locală, precum şi recrutaţi din Direcţiunea Centrală Cluj (desfiinţată la aceeaşi dată) şi de la regionalele Arad şi Timişoara. Instituţia era condusă de un director general, ajutat de un subdirector şi 8 şefi de serviciu: secretariat şi personal; contabilitate; mişcare; tracţiune; întreţinere; comercial; contencios; sanitar. Serviciile nu lucrau la întreaga capacitate, din cauza lipsei de personal.
Întrucât nu exista un sediu propriu, după eforturi serioase, cu sprijinul autorităţilor locale, s-a obţinut actualul imobil (fosta şcoală de meserii), situat pe strada numită în acea vreme strada Porţii (fostă Uliţa Căldărarilor, actuala stradă Republicii). Spaţiul fiind neîncăpător, o parte din personalul direcţiunii şi a gării era nevoită să locuiască în vagoane.
Direcţiunea cuprindea următoarele linii (cităm, păstrând toponimia timpului): „Copşa Mică-Predeal; Predeal-Ploeşti exclusiv Câmpina-Doftana, Buda-Slănic, Braşov-Madefaleu, Madefaleu-Adjud, Blaj-Praid, Haşfaleu-Odorheiu, Copşa Mică-Pod Olt, Pod Olt-Braşov, Braşov-Zerneşti, St. George-Braţcu; Sibiu-Agnita-Sighişoara, Sibiu-Cisnadia, Sibiu-Sebeşul Săsesc-Petrifaleu, Copşa Mică-Teiuş, Comăneşti-Moineşti, Sebeşul Săsesc-Vinţul-de-Jos.”
Trebuie să facem menţiunea că Haşfaleu, Madefaleu, Petrifaleu sunt actualele localităţi Vânători (Mureş), Siculeni (Harghita) şi Petreşti (Alba).
Acesta a fost ÎNCEPUTUL! A urmat un secol de muncă în care nu s-a precupeţit nici un efort, în care salariaţii Regionalei C.F.R. Braşov au servit Ţara şi Instituţia cu însufleţire şi cald patriotism, care definesc tradiţia ceferistă.
La ceas de aniversare centenară urăm personalului feroviar, care pentru disciplina şi simţul datoriei a fost numit „a doua armată a ţării”, un sincer şi călduros „LA MULŢI ANI!”