banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8744 - 11 sep 23:03

În prima săptămână din septembrie va fi dat ordinul de începere a lucrărilor la vechiul pasaj Fartec

Autor:

Publicat la 28 august 2015

Pentru podul de pe Lânii, contractul se va semna la mijlocul lunii

În prima săptămână din septembrie va fi dat ordinul de începere a lucrărilor la vechiul pasaj Fartec
Lucrările de reabilitare a vechiului pasaj Fartec vor începe la sfârşitul primei săptămâni din septembrie. „Licitaţia s-a încheiat, a fost adjudecată de asocierea dintre SC SOPMET SA şi SC Consal SRL, dar a trebuit să aşteptăm finalizarea tuturor fazelor procedurale. Ordinul de începere a lucrărilor va fi dat săptămâna viitoare, şi lucrările vor începe fără restricţionarea circulaţiei”, a precizat, miercuri, viceprimarul Ciprian Bucur. Contractul a fost adjudecat de Sopmet SA Bucureşti, împreună cu Consal SRL din Braşov, pentru suma de 8.286.192,83 lei, inclusiv TVA, faţă de 8,55 milioane lei fără TVA, cât era estimat în proiectul iniţial. La licitaţie au fost prezentate patru oferte.
Investiţia, multianuală, este finanţată de la bugetul local. Lucrările trebuie executate în maximum 12 luni. 
Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, lucrările vor demara cu partea de infrastructură, respectiv consolidarea pilonilor şi a grinzilor. În momentul în care se va ajunge la lucrările de suprastructură, constructorul va prezenta un plan de închidere a circulaţiei pe acest pasaj rutier, plan care va fi analizat şi avizat şi de către Poliţia Rutieră. După închiderea vechiului pasaj, se va circula doar pe pasajul cel nou, pe câte o singură bandă pe sens. 
 
Refăcut total
Podul a fost construit în anul 1971 şi a mai fost în reparaţii capitale doar la începutul anilor 2000.  Ţinând cont că este unul dintre cele mai tranzitate pasaje din oraş, iar mult timp pe acesta au circulat şi maşini de mare tonaj, infrastructura a început să se degradeze. În conformitate cu raportul de expertiză, una dintre grinzi este serios fisurată, betonul a început să cadă de pe armături, care sunt ruginite, apa se infiltrează în placa de beton, iar stâlpii de susţinere au şi ei fisuri verticale. Nu în ultimul rând, podul nu are dispozitive antiseismice, aşa cum ar fi necesar. Podul are o lungime de aproape 250 de metri şi o lăţime de peste 12 metri. Va fi nevoie de o refacere din temelie a pasajului, ţinând cont că structura sa este degradată în întregime.
Refacerea pasajului vechi de la Fartec vine la capătul unor investiţii prin care municipalitatea a dorit să eficientizeze traficul de la ieşirea către Tîrgu Mureş. Într-o primă etapă, primăria a amenajat arterele rutiere la două benzi pe sens, de la pasaj până la ieşirea din Braşov, dinspre Stupini, apoi au fost amenajate şi trotuarele. Apoi, a fost construit al doilea pasaj Fartec, cu fonduri europene nerambursabile. Pasajul îl dublează pe primul, astfel încât să se asigure două benzi de circulaţie pe fiecare sens, şi a fost deschis traficului din noiembrie 2013, la capătul unui an şi jumătate de lucrări. Garanţia constructorului este de 50 de ani de utilizare. Structura poate să reziste la încărcări de până la 80 de tone, şi la un cutremur de gradul 8 pe scara Richter. 
 
Contractul pentru podul de pe Lânii se va semna după mijlocul lui septembrie
Construcţia podului de pe strada Lânii este încă în faza de evaluare a ofertelor, deoarece după licitaţie au mai fost cerute clarificări. Primăria Braşov a reluat licitaţia în luna iunie, după ce au fost descoperite câteva erori materiale în documentaţia de la procedura lansată în luna aprilie. Contractul de lucrări a fost estimat la 1,86 milioane de lei, iar deschiderea ofertelor s-a făcut la începutul lunii iulie. La licitaţie s-au înscris doar doi ofertanţi. Proiectul a fost demarat iniţial ca o lucrare de reparaţii capitale, însă expertiza tehnică a relevat necesitatea demolării sale şi înlocuirii cu o construcţie nouă, care să îndeplinească toate normele de siguranţă în vigoare. Potrivit expertizei tehnice, actualul pod nu apare ca o construcţie definitivă din punct de vedere al execuţiei, fiind probabil construit în cadrul unei organizări de şantier, în jurul anului 1970. Actualul pod nu poate fi lărgit, lungit, ridicat sau reparat pentru a mări capacitatea de circulaţie sau de scurgere a apei din canalul Timiş şi prezintă o stare pronunţată de degradare, la nivelul dalei de suprastructură, al armăturilor şi al parapeţilor de protecţie. 
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie