banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8770 - 19 oct 22:24

DIRECTORUL DACIA AVERTIZEAZĂ ASUPRA COSTURILOR CU ENERGIA:

„În Maroc sunt sub jumătate din preţul României”

Autor: Marius BOERIU

Publicat la 20 octombrie 2026

„În Maroc sunt sub jumătate din preţul României”

Mihai Bordeanu, directorul general al Dacia România şi Managing Director pentru Europa de Sud-Est, atrage atenţia că preţul ridicat al energiei afectează competitivitatea industriei auto locale şi susţine că autorităţile trebuie să intervină pentru a sprijini întregul ecosistem de producţie.
Declaraţiile vin în contextul în care grupul Renault cere uzinei de la Mioveni reducerea costurilor de producţie cu cel puţin 20%, obiectivul vizat fiind chiar de 30%.
Într-un interviu acordat Economedia, Mihai Bordeanu a comparat situaţia din România cu cea a fabricii Renault din Maroc, pe care o consideră un model de sprijin guvernamental pentru industrie. „Energia, sub jumătate din preţul României”, a declarat şeful Dacia, referindu-se la costurile suportate de uzina marocană.
Acesta a subliniat că problema nu afectează doar constructorul auto de la Mioveni, ci întreaga reţea de furnizori. „Lucrul acesta (preţul energiei) va trebui adresat. Repet, nu pentru Dacia, ci pentru tot ce înseamnă ecosistem auto. Pentru că un furnizor care este strangulat de preţul energiei şi al gazelor sigur că nu poate să-mi ofere mie piese la un preţ competitiv”, a explicat Mihai Bordeanu.
Directorul Dacia a lăudat modul în care autorităţile marocane au susţinut investiţiile Renault şi dezvoltarea infrastructurii necesare industriei auto. „Uzina din Maroc a beneficiat de un sprijin uriaş, enorm, incomensurabil, din partea conducerii statului marocan. Nu ne putem compara”, a afirmat Bordeanu. Potrivit acestuia, avantajele competitive ale fabricii din Maroc nu se rezumă doar la costul energiei, ci includ şi infrastructura de transport. „Foarte multe lucruri, exact în segmentele în care vorbesc: infrastructură dezvoltată super rapid, de la poarta fabricii până pe vapor, totul este autostradă, sistem de încărcare şi aşa mai departe, energie - sunt sub jumătate din preţul României”, a spus directorul Dacia România.
Declaraţiile şefului Dacia vin în contextul în care compania a lansat recent un nou program de plecări voluntare, pe fondul reducerii ritmului de producţie la fabrica românească.

+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie