În fiecare zi, câte un braşovean primeşte diagnosticul de autism

În cabinetul unui psiholog din Braşov, aproape zilnic un adult află că este autist. Nu pentru că autismul ar fi „explodat", ci pentru că, pentru prima dată, o generaţie întreagă de oameni diferiţi primeşte, în sfârşit, o explicaţie. 
Zilnic, în jur de opt persoane trec pragul cabinetului psihologului braşovean Ciprian Bojan, pentru psihoterapie sau pentru evaluarea unor diverse caracteristici şi trăsături clinice. Dintre acestea, în medie una pleacă cu un diagnostic de autism înalt funcţional, un ritm care, la prima vedere, ar putea sugera o epidemie. 

Nu sunt mai mulţi autişti. Sunt mai mulţi diagnosticaţi
Psihologul, care este specialist cu formare internaţională în evaluarea complexă a autismului explică că această afecţiune este prezentă de la naştere, nimeni nu se îmbolnăveşte peste noapte. Ce s-a schimbat însă este vizibilitatea. Screening-ul pentru autism a devenit tot mai popular, iar adulţi care până de curând treceau neobservaţi, oameni despre care se spunea doar că sunt „diferiţi" sau care ştiau ei înşişi acest lucru, fără să fi fost vreodată evaluaţi sau trataţi corespunzător, ajung acum, în sfârşit, la o evaluare.
Portretul acestor pacienţi contrazice clişeele. Sunt, de multe ori, persoane cu performanţe profesionale sau intelectuale deosebite, care ascund însă dificultăţi reale de adaptare, de identificare a indicilor sociale, sensibilităţi senzoriale şi un mod diferit de a gândi.
Un exemplu tipic din practica psihologului: un specialist IT de patruzeci şi ceva de ani, apreciat profesional, dar epuizat de ani întregi în care fiecare şedinţă, fiecare discuţie la cafea, fiecare zgomot din birou l-au costat un efort pe care colegii lui nu-l bănuiau. A ajuns la evaluare după ce copilul său a primit un diagnostic de autism, un traseu extrem de frecvent la adulţi. „Când un om de 40 de ani înţelege, pentru prima dată, de ce viaţa lui a arătat astfel, se produce o recadrare a întregii existenţe", spune Ciprian Bojan.
O categorie aparte o reprezintă femeile. Ele sunt subdiagnosticate la nivel global, pentru că maschează mai eficient dificultăţile şi copiază comportamente sociale, îşi construiesc „scenarii" pentru interacţiuni şi adesea au primit de-a lungul vieţii alte etichete: anxietate, depresie, tulburări de personalitate. Costul acestei mascări permanente este, de multe ori, epuizarea.

Cinci-şase ore pentru un diagnostic
Un chestionar completat online este, în cel mai bun caz, doar un simplu un semnal. Diagnosticul complex este cu totul altceva. Evaluarea completă în cabinetul psihologului Ciprian Bojan durează aproximativ şase ore, întinse pe şase şedinţe. Procesul parcurge toate ipostazele vieţii, de la copilărie, şcoală, relaţii, muncă, cuantifică rezultatele prin mai multe instrumente validate ştiinţific şi se încheie cu un diagnostic diferenţial riguros, menit să excludă alte explicaţii posibile.
Evaluarea devine şi mai complexă deoarece autismul nu apare întotdeauna singur. La aceeaşi persoană pot coexista ADHD-ul, tulburările specifice de învăţare, tulburarea de dezvoltare a coordonării (cunoscută şi ca dispraxie), ticurile sau alte particularităţi neurodezvoltative. „Întâlnesc frecvent adulţi care nu au doar autism, ci şi ADHD", explică Ciprian Bojan. „Nu înseamnă că ADHD-ul este o formă de autism sau că una dintre condiţii o provoacă pe cealaltă. Sunt două condiţii neurodezvoltative distincte, care pot coexista şi ale căror manifestări se pot suprapune."
Dificultăţile de organizare, iniţierea şi finalizarea activităţilor, reglarea atenţiei, impulsivitatea, suprasolicitarea şi epuizarea pot avea cauze diferite de la o persoană la alta. Uneori, ADHD-ul poate face mai puţin vizibilă nevoia de rutină caracteristică autismului: persoana îşi doreşte predictibilitate, dar nu reuşeşte să o creeze şi să o menţină. Alteori, capacitatea intensă de concentrare asupra unor interese poate ascunde dificultăţile generale de reglare a atenţiei.
„De aceea, nu este suficient să observi câteva trăsături şi să aplici o singură etichetă", precizează psihologul. „Trebuie să stabileşti ce aparţine autismului, ce poate fi explicat prin ADHD şi ce este consecinţa anxietăţii, depresiei, traumei sau a anilor de epuizare şi adaptare forţată. Uneori persoana are nevoie de mai mult de un diagnostic pentru ca întregul său mod de funcţionare să poată fi înţeles corect."
Rigoarea evaluării funcţionează în ambele sensuri. Nu toţi cei care vin pleacă cu un diagnostic de autism. Există persoane care par să îndeplinească faţete ale criteriilor, dar dacă ponderea simptomelor nu este semnificativă, psihologul evită să pună diagnosticul. „Este un diagnostic foarte dificil şi trebuie tratat cu precauţie", subliniază Bojan. Aceste persoane nu pleacă însă cu mâna goală, primind o explicaţie clinică alternativă şi recomandări adaptate situaţiei lor.

Diagnosticat, dar fără sistem: unde se rupe lanţul
Cea mai mare frustrare a psihologului nu ţine de evaluare, ci de ce urmează după. Lumea medicală, spune el, nu pare pregătită să îi recunoască pe aceşti oameni. Îi este foarte greu să găsească suficienţi medici psihiatri cu care să colaboreze eficient, întrucât o parte dintre aceştia nu sunt dispuşi să înţeleagă şi să accepte aceste tipuri de diagnostice, în special medicii cu vechime mare în profesie, dar şi unii nou intraţi în medicină, mai puţin deschişi către noutăţile ştiinţifice. Şi asta în ciuda diagnosticului diferenţial făcut corespunzător, pe ore întregi de evaluare cuantificată.
Rezultatul: adulţi care, după ani de rătăcire, primesc în sfârşit un răspuns şi descoperă că sistemul nu are ce să le ofere mai departe. „Aceşti oameni există, sunt printre noi, muncesc şi contribuie. Merită să fie înţeleşi, nu ignoraţi", conchide psihologul.

AM NEVOIE DE  SCREENING PENTRU AUTISM?
Autismul este o tulburare de neurodezvoltare, prezentă de la naştere şi care se manifestă prin diferenţe în comunicarea şi interacţiunea socială, procesare senzorială atipică, interese intense şi nevoie de predictibilitate. Este un spectru: de la persoane cu nevoi mari de suport până la adulţi independenţi, cu cariere de succes. Nu se vindecă se înţelege şi se tratează.
Pentru mulţi adulţi, primul semnal este senzaţia persistentă, prezentă încă din copilărie, că sunt „altfel” decât cei din jur, fără să poată explica exact de ce. Interacţiunile sociale obişnuite pot produce o epuizare disproporţionată: o cafea cu colegii, o petrecere sau o conversaţie de grup pot consuma resurse comparabile cu o zi întreagă de muncă. Unele persoane întâmpină dificultăţi în înţelegerea ironiei, a aluziilor sau a regulilor sociale nescrise. 
Un alt indiciu poate fi nevoia intensă de rutină şi predictibilitate. Schimbările neanunţate, chiar şi atunci când par minore pentru ceilalţi, pot provoca un disconfort puternic. În acelaşi timp, persoana poate dezvolta interese foarte profunde şi specializate, urmărite cu o intensitate neobişnuită şi cu o capacitate remarcabilă de acumulare a informaţiilor.

AUTISMUL ÎN CIFRE, ÎN ROMÂNIA
Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că, la nivel global, aproximativ un copil din 100 este diagnosticat cu autism. În România, însă, nu există statistici oficiale complete şi nici un registru naţional al persoanelor cu tulburări din spectrul autist, ceea ce face dificilă estimarea dimensiunii reale a fenomenului.
Potrivit estimărilor organizaţiilor din domeniu pentru perioada 2025–2026, în evidenţe ar exista aproximativ 40.000 de persoane diagnosticate, copii şi adulţi. Dintre acestea, numai aproximativ 3.800 sunt adulţi cu vârste între 18 şi 25 de ani, în timp ce persoanele autiste de peste 25 de ani lipsesc aproape complet din statisticile existente.
Dacă aplicăm populaţiei României o prevalenţă de aproximativ 1%, ar rezulta că în ţară ar putea trăi în jur de 190.000 de adulţi autişti. Cei mai mulţi dintre ei nu au fost însă niciodată diagnosticaţi şi continuă să îşi explice dificultăţile prin anxietate, depresie, timiditate, probleme de adaptare sau sentimentul persistent că sunt altfel.