Curs BNR

1 EUR = 4.9699 RON

1 USD = 4.5984 RON

1 GBP = 5.8083 RON

1 XAU = 303.5750 RON

1 AED = 1.2520 RON

1 AUD = 2.9910 RON

1 BGN = 2.5410 RON

1 BRL = 0.9251 RON

1 CAD = 3.3865 RON

1 CHF = 5.1913 RON

1 CNY = 0.6387 RON

1 CZK = 0.1961 RON

1 DKK = 0.6667 RON

1 EGP = 0.1488 RON

1 HUF = 1.2619 RON

1 INR = 0.0555 RON

1 JPY = 3.0581 RON

1 KRW = 0.3442 RON

1 MDL = 0.2577 RON

1 MXN = 0.2699 RON

1 NOK = 0.4340 RON

1 NZD = 2.8030 RON

1 PLN = 1.1507 RON

1 RSD = 0.0424 RON

1 RUB = 0.0503 RON

1 SEK = 0.4444 RON

1 TRY = 0.1467 RON

1 UAH = 0.1205 RON

1 XDR = 6.0994 RON

1 ZAR = 0.2393 RON

Editia 8133 - 01 mar 07:56

În cancer, hazardul are cel mai greu cuvânt de spus

Autor:

Publicat la 02 august 2023

Dr. Mihai Vlad: „Uneori, nu avem aceleaşi şanse de vindecare ca la o boală obişnuită, dar să ajuţi omul, cred că poţi oricând”

În cancer, hazardul are cel mai greu cuvânt de spus

În medicină, principalul tău scop, ca medic, şi cea mai mare satisfacţie este să salvezi vieţi. Este gândul cu care fiecare tânăr absolvent de liceu pleacă pe acest drum şi, mai apoi, îşi alege specializarea. Ce forme ia însă acest scop şi cum ajunge el să fie definit atunci când din start specializarea pe care ţi-o alegi îţi îngrădeşte direcţia – am vrut să aflăm de la un medic ce tratează pacienţi bolnavi de cancer. Dr. Mihai Vlad, medic primar radioterapie la Spitalul de Oncologie MedLife Braşov: „Sigur că, uneori, nu avem aceleaşi şanse de vindecare ca la o boală obişnuită, dar să ajuţi omul cred că poţi oricând. Când eşti cu pacientul în faţă nu te gândeşti decât cum poţi să-l ajuţi mai mult, să-i explici, să încerci să-l asculţi, să-l îndrumi”.
Aşa îşi începe povestea vieţii profesionale braşoveanul care a lăsat Franţa pentru a se întoarce acasă şi a pune umărul astfel încât şi bolnavii noştri de cancer să aibă aici aceleaşi şanse de tratament ca afară.  

De la pasiunea pentru fizică, la medicină
Doctorul de astăzi Mihai Vlad a fost, în urmă cu câteva decenii, doar un tânăr licean pasionat de fizică. Nu-şi planificase să devină medic, însă mama lui, la rândul său doctor, l-a orientat către această profesie. Aşa a aflat despre radioterapie – o supraspecializare a oncologilor – şi i s-a părut fascinant că poţi să faci „chirurgie” fără să tai – doar ţintind tumorile cu raze X. Mai mult decât atât, în această specializare dependenţa de aparate este foarte mare, ceea ce pentru el – ca un pasionat de fizică ce este, era ideal.
Şi-a început rezidenţiatul la spitalul Colţea din Bucureşti, unde profesorii l-au încurajat să continue pregătirea la Institutul Oncologic din Cluj. Nici nu trecuse bine în anul II de rezidenţiat, când i s-a ivit ocazia să plece în Franţa şi să continue acolo. A acceptat imediat, pentru că a vrut să vadă cum e să trateze pacienţii aşa cum era descris în cărţile pe care le citea. Pe vremea aceea, tehnicile folosite în România (cobaltoterapia) erau cu mult în urma celor ce avea să le găsească la Caen, în Normandia. În 3 ani şi jumătate cât a stat acolo, i-au trecut prin mână tot felul de pacienţi, mai puţin copii:
„Nu cred că aş putea trata copii, mi se pare foarte greu şi îi admir foarte mult pe cei care reuşesc să facă asta. Am avut un coleg în Franţa, singurul român care făcea stereotaxie la copii şi ei îl iubeau. Când intrai pe secţie, pe de o parte te impresiona foarte tare să vezi pacienţi copii, dar pe de altă parte atmosfera din jurul lor în momentul în care făceau tratamentul era extraordinară, iar asistenţii aleseseră singuri să lucreze acolo, chiar nu cred că ar fi putut oricine”, mărturiseşte el.

Întoarcerea acasă
Între timp, la Braşov s-a deschis o clinică specializată în tratarea bolnavilor de cancer, dotată cu aparatură de ultimă generaţie, a cărei conducere a aflat de specialistul braşovean stabilit în Franţa şi a reuşit să îl convingă să se întoarcă acasă. Au trecut 6 ani de atunci, timp în care doctorul Vlad a avut parte de tot felul de experienţe profesionale:
„Sunt pacienţi la care ori nu reuşeşti să stăpâneşti boala cu primul tratament şi e nevoie de un alt tip de tratament sau o nouă cură de radioterapie sau chimio sau intervenţie chirurgicală sau sunt cazuri care au al doilea cancer. Adică pacienţi pentru care ai reuşit să faci un tratament curativ pe o localizare şi se întoarce peste 3, 4, 5 ani cu o a doua localizare de patologie oncologică, unde trebuie să o iei de la capăt. Încerc să fiu corect cu ei, să nu le dau speranţe deşarte”, explică el.
Dincolo de tot acest efort profesional însă, stă relaţia cu pacientul. Aflat într-un moment de răscruce în viaţa sa, acesta acceptă foarte greu atât diagnosticul, cât mai ales drumul pe care îl are de parcurs în continuare:  
„Datoria medicului este să ofere un tratament corect şi adaptat pacientului, dar trebuie să o facă într-un mod uman şi să stabilească o legătură cu el. Un pacient care nu are încredere în medic nu o să vină la tratament, nu o să înţeleagă că acel tratament este pe măsura bolii şi că vor fi momente în care va trebui să lupte pentru reuşita lui”, spune medicul, conştient că tratamentele pentru cancer nu sunt tocmai uşor de dus şi suportat: „Radioterapia vine şi cu efecte secundare, iar provocarea este de a livra doze cât mai mari de radiaţii pe volume cât mai mici din organism – să se ţintească doar tumora, în timp ce se protejează cât mai mult ţesutul sănătos din jur”.
Ori fix acest lucru îl face şi cel mai nou aparat de radioterapie intrat de curând în dotarea Spitalului de Oncologie MedLife Braşov. Făcând parte din ultima generaţie de acceleratoare, acesta pune la dispoziţia medicilor imagini prin intermediul cărora poate fi vizualizată şi verificată poziţia tumorii, astfel încât dozele de tratament să fie livrate precis.
În cancer însă, oricât de performantă ar fi tehnologia şi oricât de bun medicul, hazardul are cel mai greu cuvânt de spus. Şi, de multe ori, până şi cele mai aprige bătălii sunt pierdute.
„Atunci când boala evoluează în ciuda tratamentului sau când diagnosticul se pune când deja e prea târziu şi nu se mai poate face mare lucru, scopul devine asigurarea unei calităţi cât mai bune a vieţii, atât cât a mai rămas din ea”, spune resemnat medicul.

Puterea de a continua
În astfel de condiţii, am vrut să aflăm de la doctorul Vlad cum reuşeşte să se adune şi de unde îşi ia puterea de a merge mai departe. Surprinzător, se pare că tot pacienţii sunt cei care „îl încurajează”:
„Sunt mulţi pacienţi care vin să ne arate ultimele analize şi pozele cu nepoţii şi asta ne ajută să mergem mai departe. Fiecare succes terapeutic îţi dă energie pentru tot greul inerent din această specialitate. De multe ori nu reuşeşti să obţii acea remisiune a bolii la care ai sperat, iar atunci când se întâmplă încerci să profiţi de acest moment, să te hrăneşti din el pentru a putea merge mai departe şi cu ceilalţi pacienţi, oricat de greu ar fi. Iar uneori e… e greu”, mărturiseşte cu emoţie medicul, care crede că ar fi util să existe totuşi şi în spitalele din România un psiholog dedicat cadrelor medicale, aşa cum era în Franţa.
Până atunci, se „foloseşte” de fiii lui, de 4 şi 6 ani, pentru a-şi redobândi optimismul şi pofta de viaţă. Îl ajută şi plimbările în natură, dar şi înţelegerea soţiei, şi ea tot medic. Îl mai ia câteodată dorul de ţara lui Baudelaire, dar nu regretă faptul că s-a întors în România. Are speranţe mari pentru ţara asta, deşi este conştient că lucrurile sunt dificil de urnit:
„Cred că facultăţile de medicină joacă un rol foarte important în privinţa felului în care medicina se adaptează la noile tehnici de tratament. O medicină îndreptată înspre pacient pleacă de la formatori, care sunt cadrele universitare. Mă uit în continuare la Cluj ca la un reper şi mi-ar plăcea să văd şi Braşovul aşa. Care, deşi e centru universitar, încă mai căutăm îndrumare de la vechile centre de formare medicală. Politicile de sănătate se nasc greu şi se implementează, probabil, şi mai greu. Cred că centrele universitare ar trebui să se implice mai mult în politica generală de sănătate şi astfel, poate că am reuşi să stabilim un nivel de bază. Pentru că mi se pare că sunt variaţii foarte mari între centrele de îngrijiri medicale - oraş vs sat, universitar vs non-universitar, privat vs spitale publice. Până la urmă, un pacient ar trebui să aibă aceleaşi şanse de tratament oriunde s-ar duce: la orice medic, la orice tip de spital, în orice oraş din ţară. Ori asta înseamnă politică de sănătate la nivel naţional, elaborată cu implicarea centrelor universitare – cred că asta este important„, recomandă specialistul.
Între timp, continuă el, „dacă fiecare dintre noi am încerca să ridicăm sistemul în care lucrăm, probabil că şi sistemul, în întregul lui, ar reuşi să facă paşi înainte.”
(Articolul face parte din campania „Ştii un medic bun”, un demers MedLife) (BizBraşov.ro)

+2 -1

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie