Imunitatea Sa, Președintele!
Autor: Octavian ANDRONIC
Publicat la 30 noiembrie 2012
Dacă până acum confruntarea dintre agresorii statului de drept și devotatul apărător al instituțiilor verticale a fost unul rece, de uzură, de vreo două zile a devenit fierbinte
Dacă până acum confruntarea dintre agresorii statului de drept și devotatul apărător al instituțiilor verticale a fost unul rece, de uzură, de vreo două zile a devenit fierbinte. Cu părerile date de la Cotroceni și din studiourile TV prietenoase, Traian Băsescu lansează o veritabilă declarație de război. Unul total. A cărui miză este persoana viitorului premier.
În condițiile în care aproape toată lumea s-a împăcat cu ideea că bătălia electorală va fi câștigată fără drept de apel de USL, președintele se încrâncenează să fluture o presupusă prevedere constituțională care îi dă mână liberă în numirea premierului. Pentru el nu contează cine câștigă la urne, ci cine prezintă în fața sa încrederea că va fi un bun șef de guvern, capabil să guverneze în felul în care dorește el și pe care-l consideră cel mai bun dintre toate cele posibile. Ar simți dispreț față de sine dacă l-ar numi pe Ponta. Motivul? “Nu pot să numesc încă odată ca premier pe unul care a vrut să mă surprindă!”
Uluitor: pare să fie vorba deci despre o vendetă personală! Dar, atâta timp cât Băsescu vorbește în numele „PREȘEDINTELUI” ca instituție inalienabilă și nu în al său personal, lucrurile par să fie în ordine.
Ce mi se pare mie interesant în această amenințare: Băsescu știe, a fost prevenit, că dacă va refuza nominalizarea unui premier propus de alianța câștigătoare va fi suspendat. Va fi prima suspendare pe deplin justificată de până acum. Pe ce se bazează el atunci, riscând acest anunț categoric cu o determinare care mă face să nu mă îndoiesc că o va face? Pe ce manevre oculte? Pe sprijinul Europei? Pe sprijinul “instituțiilor verticale”? Pe o confruntare directă, violentă? Ce argumente legale va aduce în sprijinul refuzului său? “Imaturitatea” lui Ponta? Plagiatul? Să fim serioși: Constituția nu-i impune să solicite din partea câștigătorilor un certificat de maturitate. Cu alt premier va putea să învingă blocajul unui parlament majoritar? Ce “soluție imorală” l-ar mai putea ajuta acum să răstoarne balanța?
Cu psihologia sa de scorpion, Băsescu este în stare să arunce totul în aer dintr-o chestiune de orgoliu personal. Nu grija față de subordonarea instituțiilor statului îl macină pe el (mai ales că le-a subordonat în draci vreme de aproape opt ani, după cum i-a fost pofta). Nu de grija justiției moare el (am uitat cam repede cum urechea el CSM-ul de fiecare dată când nu răspundea la comenzi). Un singur lucru contează pentru el: soarta Președintelui. Puterea sa. Imunitatea sa.
Comentarii
nu este nici un comentariu
Adaugă un comentariu