Imunitatea maidanezului regal

Imagine cutremurătoare: prinţul Paul, vizibil tras la faţă, în scaun cu rotile, ţinându-l în braţe pe finul lui Băsescu şi flancat de prinţesa Lia, cea care l-a salvat resuscitându-l (lucru la care se pare că se pricepe) după starea de rău resimţită pe drumul spre DNA Braşov.
După o noapte petrecută la un spital din Ploieşti, cuplul princiar plus odrasla a reluat parcursul iniţial la al cărui capăt capul neîncoronat îşi va susţine cu tărie nevinovăţia.
O nevinovăţie care constă într-o situaţie extrem de simplă: “Dacă sunt proşti, ce să le fac? Eu le-am cerut, ei mi-au dat. Nu le-am pus lovervelu’n pept!”
Până la urmă cam aşa poate fi rezumată aventura patrimonială a prinţului Paul. După ce-a scăpat de FBI, pentru nişte încurcături de-ale tinereţii, “prinţul” s-a stabilit în România, unde a simţit că are mai multe şanse decât oriunde să se căpătuiască pe seama prezumtivilor săi strămoşi. Şi-a urmat cu determinare planul recunoaşterii liniei de sânge (pronunţată de o instanţă de pe la Ciorogârla) după care a purces viguros la înşfăcarea părţii de moştenire pe care o considera ca aparţinându-i de drept. Nu singur, ci în compania unor băieţi deştepţi care au mirosit bunul prilej de a-şi face ei înşişi parte din partea princiară. Cea mare. Era inevitabil ca dintr-o asemenea combinaţie să lipsească mintea strălucită a unui Truică şi oportunismul lui Andronic (Dan). Şi ale altor câţiva bine înfipţi în mânosul sol politic al epocii, în preajma unor premieri de cursă lungă. Prinţul însuşi şi-a creat legături ferme, onorându-l pe plebeul Băsescu cu calitatea de naş aş progeniturii princiare. Premieri, preşedinţi, consilieri VIP - a fost armătura care l-a consolidat pe Paul în ofensiva sa revendicativă. Nu pe bază de acte (nici măcar false, cum se proceda deobicei la vremea respectivă) ci doar de tupeu şi influenţă. PrensPol şi-a alcătuit o listă de bunuri care credea el că i s-ar fi cuvenit şi s-a dus grămadă peste actualii deţinători, somându-i să i le returneze. Şi deţinătorii – proşti sau doar cointeresaţi? – au achiesat într-o voioşie. Cea mai spectaculoasă retrocedare  a fost o fermă regală doar cu numele, pentru că nu a aparţinut niciodată regelui. În valoare de multe zeci de milioane de euro, pe care au împărţit-o frăţeşte: 20% prinţul şi 80% Truică şi compania. Era la rând o halcă de pădure, doar că ghinionul a făcut ca demersul să se încalece cu cel al unui Sturdza, finalizat dezastruos pe filiera Hrebenciuc. Şi aşa mai departe…
Prinţul s-a ales cu sume importante de pe urma solicitărilor revendicative, despre care acum urmează să dea socoteală. Cu sume importante s-au ales şi membrii echipei Truică, care s-au grăbit să le investească în vile pe Coasta de Azur, yachturi şi maşini. Totul părea să meargă ca la carte, mai ales că lista de revendicări a prinţului era lungă. Dar…
Din toată această poveste cele mai de neînţeles aspecte sunt următoarele: nu ştia preşedintele despre “afacerile” finului său? Nu l-a informat SRI-ul despre aspectele dubioase ale vieţii şi activităţii acestuia? Ce-a păzit vigilentul Daniel Morar, stăpânul dosarelor care începuseră să fie făcute încă de prin anii 2005-2006? Ce fel de imunitate a avut maidanezul regal?