Imigraţia clandestină - cartoful fierbinte din mâna europenilor

Europa cea umanistă şi democratică dă din colţ în colţ: nu ştie cum să se descurce în faţa valurilor succesive de migranţi care asaltează tărâmurile europene ale Mediteranei precum forţele coaliţiei internaţionale în cea mai lungă zi a celui de-al doilea război mondial.

Tragedia din urmă cu câteva zile, când peste 800 de migranţi libieni s-au scufundat odată cu vasul supraaglomerat care urma să-i verse pe o plajă italiană a alarmat cancelariile europene care constată că nu pot rămâne indiferente fără ca impactul emoţional al publicului să nu le afecteze. 

După cum ţările care nu se află în prima linie – adică acolo unde sunt Grecia, Italia şi Spania – realizează şi ele că vor urma la rând pe măsură ce lagărele de refugiaţi vor da pe dinafară.

Este o gravă problemă umanitară, pentru care comunitatea europeană nu găseşte soluţii. Soluţii la care nu s-a gândit nimeni înainte de declanşarea tulburărilor din timpul “primăverii arabe”, în care s-a văzut doar oportunitatea de a intra pe pieţele petrolului şi ale altor materii prime, cu preţul sprijinirii alungării de la putere a unor dictatori care-şi ţineau populaţiile în frâu. Practic, Europa şi marele ei aliat american, s-au jucat de-a ucenicul vrăjitor, neînvăţând nimic din lecţiile Afganistanului şi Irakului. Numai că în timp ce acestea rămân la mii de kilometri distanţă, Libia, Egiptul sau Siria sunt la o aruncătură de băţ, peste mare. Aruncarea în haosul democratic a acestor ţări a generat o instabilitate cronică în zonă, lăsând drum liber fundamentaliştilor care prosperă pe ruinele fostelor dictaturi. Iar populaţia strivită între terorism şi sărăcie îşi caută refugiul în paradisul european. Care paradis este tot mai dur confruntat cu periplurile unei populaţii alogene refractare la integrare şi în creştere galopantă de efective. Între presiunea internă şi cea externă, aceste ţări trebuie să găsească o soluţie. Iar soluţia nu rezistă în sistemul de graniţe Schengen, care se dovedesc mai penetrabile decât cele ale României şi Bulgariei la un loc.

Îşi poate asuma Europa, abia ieşită din criză, o nouă încercare determinată de povara unui flux migratoriu care se alimentează prin sine însuşi? Se pare că nu. Confruntată cu o problemă similară, Australia a recurs la o măsură radicală: nu acceptă nici un fel de migraţie clandestină şi întoarce fără milă tot ce prinde. Australienii nu doresc să fie copleşiţi de asiatici şi de problemele lor. Beneficiază însă şi de o graniţă naturală eficientă: oceanul. Europa însă nu dispune de acest avantaj. Presată între sentimentele umanitare şi realităţile economice, Uniunea va trebui să găsească un răspuns: iar acesta nu poate fi altul decât descurajarea migraţiei prin crearea de oportunităţi de pace civilă şi socială în ţările respective. Lucru incomparabil mai greu de realizat decât destabilizarea prin democraţie a dictaturilor de tip arab. Care s-au dovedit a fi cel puţin mai eficiente în stabilizarea zonei mediteraneene.