Imaginea românilor…

Nu e prima dată când englezii ne pun în faţă o oglindă strâmbă. Nu englezii, ci mass media din insulă. Şi nu mass media, ci o parte a ei – cea de factură tabloidă.

Serialul de la Channel 4 a debutat în forţă, cu câteva personaje exotice – între care familia în care şi căţelul este ţigan. Rezultă din imaginile proiectate mândria, satisfacţia personajelor faţă de felul cum sunt şi cum reuşesc să-i păcălească pe fraierii de englezi. Face parte din gena etniei această abilitate de a ghici punctele slabe ale naţiei de care se lipesc pentru a le folosi. Probabil că aceasta este şi explicaţia supravieţuirii milenare a unei etnii aflate mereu la marginea civilizaţiilor şi a marii sale rezistente la asimilare. 

\Ţiganii se dovedesc mai puternici decât ceilalţi, mai rezistenţi şi deloc dispuşi la a renunţa la cutumele lor. Indiferent de etnia-gazdă, ei îşi conservă cu stricteţe felul de a fi şi de a trăi. Putem să le facem o vină din asta? Nicidecum.

Problema noastră cu Anglia şi englezii ţine însă doar într-o mică măsură de ţigani. Ei constituie, poate, partea cea mai vizibilă şi mai şocantă a prezenţei noastre acolo. Dar şi cea mai stresantă pentru gazde. Sunt mulţi români în Anglia – se zice că peste o jumătate de milion. La polul de sus se află specialiştii şi studenţii, majoritatea perfect integraţi şi adaptaţi modului de viaţă britanic. Dincolo, jos, există însă un număr important de români aparţinând claselor de jos lumper - proletariatul oraşelor şi tineretul satelor fără viitor. Aceştia au adus cu ei carenţele de educaţie şi obiceiurile mediilor în care s-au născut şi format, în care băutura, furturile, înşelătoria fac parte din algoritmul existenţei cotidiene. Marginalizarea şi respingerea fac din ei eşalonul reprezentativ al emigrantului agresiv, periculos şi neadaptat. Situaţia este la fel de valabilă, dacă nu mai mult chiar, în Italia unde procentul de români-infractori este mai mare datorită relativei uşurinţe de a se ajunge acolo. Iar dacă în Anglia campaniile anti-româneşti sunt puse în seama propagandei electorale a UKIP, în Italia sentimentul este cvasigeneral, pentru că unele dintre cele mai odioase manifestări pe care le înregistrează poliţia şi justiţia din peninsulă au ca numitor comun românii.

Din păcate, capacitatea noastră de a exporta o emigraţie de calitate este redusă. În schimb, disponibilitatea pegrei de a-şi lua lumea în cap în căutarea unor soluţii facile de supravieţuire aproape că nu poate fi stăvilită.

Degeaba ne vom supăra, degeaba ne vom simţi frustraţi şi vom face mintinguri de protest: nimic nu se va ameliora pe această cale. Din nefericire, chiar dacă percepţia generală asupra comunităţilor de români se va corecta şi se va îmbunătăţi, vom continua să purtăm stigmatul de naţiune intrată pe uşa din dos într-o Europă căreia nu reuşim să-i corepundem din punctul de vedere al factorului uman. Cel pe care autorităţile de la Bucureşti îl neglijează sistematic printr-o politică de indiferenţă şi iresponsablitate…

P.S. Eram oare mai buni, per total, când Ceauşescu ţinea graniţele închise ermetic?