Iluzia europeană

Până la criza din vară, majoritatea românilor erau convinși că la Bruxelles se află o categorie de persoane care îmbină competența cu obiectivitatea și că rolul lor este acela de a asigura condiții și tratament egal tuturor membrilor marii familii europene. Nici nu se punea problema unui eventual partizanat politic, pentru că UE și Comisia erau considerate ca fiind deasupra intereselor de grup sau de familie politică. În același fel erau văzuți europarlamentarii români, despre care se considera că, indiferent pe ce listă de partid au candidat, ei se află acolo pentru a sluji interesele țării pe care o reprezintă. Această iluzie s-a spulberat – definitiv – în doar câteva zile. Cele în care schimbările operate de noua putere, ce a înlocuit, după moțiunea de cenzură, impotentele cabinete pedeliste, au generat reacții de neînțeles, atât la Bruxelles, cât și în executivele principalelor țări europene. Umilirea lui Ponta de către Barroso, cu celebra sa listă în 11 puncte pe care premierul român trebuia să le opereze ca un școlar sârguincios și aroganța și reaua credință cu care lideri de categoria lui Merkel au tratat situația de la București, strâns împletită cu plângerile și pârele operate de reprezentanții PDL, prin escaladarea sfruntată a faptelor reale, au dezvăluit fața nevăzută până atunci a Europei: o scenă centrală pe care se duc aceleași bătălii politice care se consumă pe cea locală. Obiectivitate, echidistanță, corectitudine? Nici pomeneală: forța politică aflată la putere în Europa tratează “opoziția” din România ca pe o cantitate neglijabilă, impunându-i decizii și acțiuni fără nici o legătură cu realitatea internă. Pentru Barroso, Reding, Merkel și compania a contat un singur lucru: să nu fie pierdut “pionul” popular de la București. Iar pentru asta orice metodă a fost bună – inclusiv trucarea realității sau ignorarea voinței populare. Pentru o bună parte dintre români iluzia europeană a făcut loc realității dure a intereselor la nivel înalt. Summit-ul PPE de la București, care ar fi putut fi receptat ca un eveniment continental onorant pentru țară, apare acum ca un simplu demers electoral în favoarea unuia dintre competitori. Europa portocalie nu e interesată de democrație în România, ci de menținerea la putere a personajului de aceeași culoare politică. În acest context, mitingul organizat de USL, oricât de populist ar fi considerat, este o replică – poate tardivă – la abuzul practicat cu ostentație de actuala putere de la Bruxelles, tot mai îngrijorată de soarta membrilor săi din țările zdruncinate de protestele populare tot mai violente. Pentru că, odată cu fiecare pion care va cădea, balanța puterii continentale va înclina în partea cealaltă, iar întreaga galerie actuală de lideri va fi înlăturată în bloc din funcțiile care le conferă putere și autoritate.