Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 19 iulie 2024
Cer senin! Sfântul Ilie e şi ziua aviatorilor. Urmează Ilie Pălie şi Foca, pseudo-sărbătorile de care se tem creştinii
Sărbătoarea proorocului Ilie Tesviteanul, 20 iulie, este şi ziua Aviaţiei Române, acest sfânt fiind considerat, începând din 1913, ocrotitorul şi patronul aviatorilor. „Cer senin!” e urarea de „drum bun” în această tagmă, iar Sfântul Ilie e invocat astfel pentru ca fulgerele să-i ocolească.
După Sfântul Ilie, timp de două zile (21 şi 22 iulie, alţii chiar şi pe 23 iulie), chiar şi acum oamenii nu lucrează de frică. Pălie şi Foca le-ar putea arde recoltele şi trupurile.
Despre Ilie Pălie (21 iulie) se spune că ar fi fost vizitiul lui Sântilie. În popor există superstiţia că toţi cei ce lucrează de Sf. Ilie sunt „păliţi” imediat, chiar a doua zi, de unde şi vine numele de Ilie Pălie pentru ziua de 21 iulie. Adică, Ilie te păleşte.
Biserica însă nu face nici o referire la această sărbătoare, nu este nici un fel de Ilie Pălie. Este o zi obişnuită. În calendarul bisericesc apar doar Sfântul Proroc Iezechiel; Cuvioşii Rafael şi Partenie de la Agapia. „Ilie Pălie nu a existat ca persoană şi deci nu există această sărbătoare. Este o născocire. Dacă ar fi existat această sărbătoare ar fi fost scrisă cu cruce roşie pe calendarul ortodox. Este chiar o batjocorire a numelui Sf. Ilie prin adăugarea unui cuvânt care rimează”, spun preoţii de la Biserica Izvorul Tămăduirii.
Urmează 22 şi 23 iulie. În general, lumea aminteşte de Foca pe 22 iulie. Însă, în calendarul bisericesc, pe 22 iulie apare „Sfânta Maria Magdalena”, abia pe 23 iulie apare „Aducerea moaştelor Sfântului Foca”.
Există Sf. Foca, însă lucrurile sunt înţelese diferit. Lumea ţine această sărbătoare pentru a se apăra de foc, dar Sf. Foca este ocrotitorul celor care navighează pe ape. Există, totuşi, o legătură: atunci când se aprinde ceva şi apare un foc, pentru a fi stins este necesară apa.
Aceste pseudo-sărbători menţionate şi multe altele (Joile după Paşti, Rusaliile, Ilie Pălie, Foca, Pintilie Călătorul, Răpotinul, Drăgaica, Paparuda, Circovii, Filipii, Chirică Şchiopul) nu există în calendar, nici cu cruce roşie, nici cu cruce neagră, dar oamenii le ţin.
În acest sens, în revista „Biserica Ortodoxă Română” nr. 4 din anul 1907, se precizează: „Deoarece mulţi săteni ţin încă şi astăzi obiceiuri şi sărbători idoleşti, cu toate că ierarhii Bisericii dintotdeauna n-au încetat a sfătui pe creştinii noştri să se ferească de ele. Însuşi Sf. Sinod al Sfintei noastre Biserici autocefale ortodoxe Române a votat în şedinţa din 29 mai anul 1874, un regulament împotriva sărbătorilor de origină idolatră. Acest regulament, promulgat în 3 iulie 1874, cuprinde mai întâi sărbătorile bisericeşti şi naţionale ce tot creştinul ortodox român e dator a ţinea, apoi dispune la art. 3 următoarele: Orice alte sărbători superstiţioase precum: Joile după Paşti, Rusaliile, Ilie Palie, Foca, Pintilie Călătorul, Răpotinul, Drăgaica, Paparuda, Circovii, Filipii, Chirică Şchiopul, sunt oprite a se serba, ca nişte rămăşiţe din timpul idolatriei şi care nu aduc nici un folos sufletesc, ci numai pagube celor ce le serbează, împiedecându-i de la lucrări folositoare şi dând prilejul Ia petreceri deşarte şi vătămătoare. Preoţilor le recomandăm a sfătui pe enoriaşi de a părăsi asemenea sărbători păgâneşti, care nu sunt potrivite cu demnitatea de creştin şi cu învăţăturile Sfintei Evanghelii şi ale Bisericii”.

Ziua Aviaţiei, 20 iulie 2023 - Ceremonial militar şi religios în localitatea Acriş din comuna Vama Buzăului, la monumentul „Eroilor Aviatori Căpitan aviator Iului Potora, Locotenent aviator Constantin Jitaniuc, Maistru Militar Mihail Răileanu şi mecanicul de bord Nicolae Enache”, căzuţi la datorie la 9 septembrie 1941 în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial.
nu este nici un comentariu
Cercetători din România, dar şi din Statele Unite ale Americii, China sau Germania s-au reunit la Braşov, la prima conferinţă interdisciplinară internaţională despre cercetarea, proiectarea,[...]
2024-07-19 citeste mai multPeste 70 de tineri muzicieni, din România şi Republica Moldova, vor participa la ateliere de măiestrie, precum şi la cursuri de dezvoltare personală şi PR oferite de experţi recunoscuţi[...]
2024-07-19 citeste mai multLa Olimpia - Muzeul Sportului şi Turismului Montan
2024-07-19 citeste mai mult„Prietena mea genială” de Elena Ferrante (Italia), publicată în 2012, a ocupat primul loc pe lista „New York Times" a celor mai bune 100 de cărţi ale secolului XXI. Primul[...]
2024-07-19 citeste mai multAsta timp de două săptămâni, pe caniculă
2024-07-19 citeste mai mult
Adaugă un comentariu