banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8651 - 30 apr 03:15

Îl îmbogățește Brașovul? Își vrea cei 400.000 de euro! Daniel Gligoraș a deschis proces cu Compania Apa

Autor:

Publicat la 28 martie 2025

Îl îmbogățește Brașovul? Își vrea cei 400.000 de euro! Daniel Gligoraș a deschis proces cu Compania Apa

Fostul director interimar al Companiei Apa, Daniel Gligoraș, a dat în judecată societatea comercială, solicitând, pe lângă anularea deciziei administratorilor de încetare a contractului său de mandat, să i se achite și suma de 400.000 de euro, valoarea clauzei de încetare abuzivă a contractului de mandat. Gligoraș a fost director interimar timp de cinci luni, timp în care a încasat lunar un salariu net de peste 410.000 de lei (peste 8.000 de euro lunar). Cererea de chemare în judecată a fost depusă săptămâna trecută și deocamdată se așteaptă alocarea unui prim termen de judecată în acest litigiu.
În cererea de chemare în judecată, fostul director al Companiei Apa susține că „nu există niciun motiv întemeiat pentru revocarea directorului general provizoriu și evident nici pentru neprelungirea mandatului cu încă două luni”, nefiind îndeplinite, astfel, condițiile de numire a unui director provizoriu.
Gligoraș precizează că a încheiat un contract de mandat – nr. 1000/02.10.2024 – care a intrat în vigoare la 4 octombrie 2024. El arată că prin acest contract de mandat a fost desemnat director general provizoriu pentru o perioadă de cinci luni cu posibilitatea prelungirii cu încă o perioadă de două luni. El mai spune că acest contract a fost aprobat, fără să precizeze de cine, și nu a fost contestat de Compania Apa. În realitate, membrii Consiliului de Administrație s-au plâns că forma contractului de mandat nu a fost supusă niciodată aprobării, fiind încheiat, pe genunchi, cu unul din directorii companiei care nu mai reprezenta, însă, CA-ul. Gligoraș mai arată că în cadrul acestui contract a fost trecută și o clauză ca în cazul în care Consiliul de Administrație demite/revocă fără temei justificat și în mod abuziv directorul general provizoriu, „pârâta datorează către acesta suma de 400.000 de euro, cu titlu de daune interese”.
Daniel Gligoraș fusese numit de fostul Consiliul de Administrație. Noul CA este în „pâine” abia din luna decembrie. Noii administratori au decis în februarie să revoce contractul de mandat al lui Gligoraș în primul rând din cauza clauzei de 400.000 de euro inserată în forma contractului.
Din 5 martie, noul director interimar al Companiei Apa Brașov este Liviu Cocoș, fostul președinte al Consiliului de Administrație. (BizBrașov.ro)


 

Comentarii

'Lazar'

2025-03-28 10:41:57


'Incredibil cum promovatii partidelor jecmanesc alegatorii brasoveni.Cum este posibil sa ia un salariu mai mare decat Presedintele Romaniei ?.'

'Anonim'

2025-03-28 09:06:12


'Sa plătească gunoiul de cocoș \nPișatul..împreună cu toți ticăloși '

'Anonim'

2025-03-28 08:38:24


'Mă întreb, Liviu Cocoș ce salariu primește? In afara de faptul că mai are și alte \"bonificații\"... '

'Observator '

2025-03-27 12:18:55


'Daca salariul a fost de 8000 de Euro lunar,pentru 5 luni inseamna 40.000 de Euro,adica 200.000 Lei ;'

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie