Îi va supravieţui băsismul lui Băsescu?

Traian Băsescu a fost grijuliu cu viitorul său post-prezidenţial, chiar dacă a dorit să lase impresia că se va dedica doar creşterii nepoţilor. Mai întâi a pus-o pe fiica sa cea mare să înscrie la OSIM marca „Mişcarea Populară”, când nimeni nu avea habar ce o să ajungă aceasta. Apoi, când s-a confruntat cu fronda pedeliştilor, care au refuzat să valideze propunerea sa pentru şefia partidului, preferându-l pe Buldog, Elenei Udrea le-a zis bye-bye şi a purces la formarea Fundaţiei. L-a găsit pe Marian Preda, un obscur cadru didactic, nejumulit încă de presă şi i-a pus la dispoziţie dependinţele Cotrocenilor pentru a cloci o formulă în care să se evidenţieze nişte oameni noi. Cum cei noi nu s-au prea înghesuit, a recurs la formula „batalionului disciplinar” compus din consilierii săi, cu care Fundaţia a plecat la drum. Un drum destul de scurt, pentru că apropierea alegerilor europarlamentare impunea ieşirea pe piaţă cu o formulă politică. Şi a apărut partidul „mărului verde” avându-l ca preşedinte de faţadă pe un basarabean care s-a remarcat prin devotamentul fără margini faţă de preşedinte şi fiicele şi pupila acestuia. În fapt, rolul principal urma să-l joace chiar Elena Udrea care a şi încasat resentimentele generate de scorul modest obţinut de proaspătul partid ce a luat un procent inferior celui al independentului Mircea Diaconu. Tratat ca „mare succes”, scrutinul europarlamentar trebuia să fie trambulina de pe care Elena Udrea – politicianul talentat şi „rezistent” – urma să se lanseze în alegerile pentru preşedinţia ţării. Campania furibundă, de-a dreptul, pe care i-a făcut-o preşedintele în exerciţiu, care a ignorat cerinţele echidistanţei prezidenţiale era de fapt, una pentru sine. Deoarece percepţia publică a fost, tot timpul, că Traian Băsescu este cel care îşi pregăteşte o formulă politică prin care să ia conducerea dreptei de opoziţie. Dealtfel, a promis public, că a doua zi după ce-şi ia tălpăşiţa de la Cotroceni se va înscrie în PMP ca simplu membru. Am omis de pe răbojul pemepist episodul penibil al înlocuirii candidatului Cristian Diaconescu cu însăşi Elena Udrea, în disputa ivită între cei doi Băsescu nereuşind să-şi disimuleze simpatia pentru blonda candidată, sub pretextul că opţiunea sa ar fi fost determinată de aflarea (tardivă) a amănuntului că Diaconescu a ascuns faptul că s-a număra printre cei 322 de parlamentari care au semnat pentru suspendarea preşedintelui în 2007.

Campania prezidenţială nu a adus PMP-ului zestrea de simpatie în care se spera. S-a înscris ferm în lista partidelor mici, fără şanse de mărire, perspectivă accentuată de formarea alianţei ce prefaţa unificarea PDL cu PNL. Acela a fost, probabil, momentul în care Băsescu a realizat că proiectul său politic eşuase. A fost şi motivul pentru care şi-a lăsat simpatizanţii să aştepte în zadar, la partid, cu covorul roşu, înscrierea sa în PMP. Elena Udrea a fost aceea care i-a găsit o scuză care o afecta de fapt pe ea: Băsescu era prea mare pentru un partid atât de mic! Drept urmare, pentru a salva situaţia s-a recurs la soluţia invitării fostului preşedinte în... Fundaţie, unde putea să troneze în mare diriguitor, ca un fel de Den Xiao Ping al populismului.

Aceasta reprezintă, de fapt, fotografia celui mai spectaculos eşec al său: acela de a nu fi reuşit să coaguleze în jurul său o masă critică de susţinători, prin care să poată avea un cuvânt de spus în negocierile politice. Este rezultatul aproape firesc al unei politici personale care n-a făcut să crească în jurul său nici o personalitate viabilă. Elena Udrea este doar rezultatul artificial al frustrărilor determinate de incapacitatea mezinei familiei de a prelua ştafeta tatălui.

Este destul de clar, cred, că băsismul nu va reuşi să supravieţuiască bunicului Traian Băsescu.