Idioţii de la Bruxelles şi fanarioţii de la Bucureşti

Dacă cineva îşi mai făcea iluzii că Bruxelles-ul este o rezervaţie naturală de mari capacităţi, talente şi competenţe, poate să fie liniştit: acolo sunt la fel de mulţi idioţi ca şi la Bucureşti, dar dotaţi cu abilităţi superioare în a se căţăra pe păienjenişul de relaţii prin care şi-au securizat prezentul şi viitorul la niveluri de bunăstare la care restul lumii n-ar putea decât să viseze.

Din scaunele în care s-au proptit cu măiestrie, susţinându-se reciproc să nu cumva să cadă, emit judecăţi şi sentinţe de cele mai multe ori fără vreo legătură cu realitatea, dar cu aplombul vechililor de pe plantaţii.

Raportul ăsta pe justiţie s-a transformat într-o marotă, într-un instrumentt politic de dezbinare şi de control al membrilor de categoria a doua. Ştim cu toţi că justiţia noastră este cum este. Nu trebuie să ne spună ei că e slabă, că e coruptă şi că face jocuri politice. Că şi-a transformat independenţa într-un privilegiu care-i permite să vândă dreptatea la tarabă, cu pretenţia că nimeni nu poate să o deranjeze. Că oameni care o compun sunt de proastă calitate, că se păruiesc pentru cel mai mic avantaj, că ascultă cu urechile ciulite orice semnal venit dinspre acea parte a Puterii pe care ei o consideră câştigătoare. Faţă de acest material de proastă calitate, Comisia are pretenţia să ne purtăm cu mănuşi. Să nu-i deranjăm, să nu-i atacăm. Cu ochii rotunzi de îngrijorare, madam Macovei şopteşte la urechea dnei Day informaţia incriminantă că presa română se comportă ca o haită de câini turbaţi care nu pierde nici un prilej de a rupe robele bieţilor magistraţi, lăsaţi de izbelişte la cheremul lor. Şi Comisia are incredibilul tupeu să ceară măsuri împotriva presei! Mi-e greu să cred că aşa ceva se poate pronunţa şi se poate pune pe hârtie în acest templu al democraţiei care ar trebui să fie contorul general al Uniunii. Dar, uite că se poate!

Cel mai îngrijorător aspect mi se pare însă a fi reflexul fanariot, al pârei la Înalta Poartă: ţara e doar o proprietate pe care şi-o dispută nişte părţi cărora nu le pasă ce se întâmplă cu ea dacă nu o pot controla. Mai bine să se ducă de râpă, decât să pună mâna pe ea “ceilalţi”. Şi atunci se dezlănţuie circul acuzelor. Doamna Macovei a devenit deja etalonul acestei atitudini iresponsabile, o veritabilă “marcă înregistrată” care-şi face un titlu de glorie din a sfătui “inamicul” pe unde şi ce să atace. Cu satisfacţia că odată cu această victorie vor triumfa propriile sale idei. Indiferent de consecinţe.

Dacă Bruxelles-ul are idioţii săi patentaţi, noi avem fanarioţii noştri emeriţi! Să ne trăiască!