Idioții de la Bruxelles și fanarioții de la București

Dacă cineva își mai făcea iluzii că Bruxelles-ul este o rezervație naturală de mari capacități, talente și competențe, poate să fie liniștit: acolo sunt la fel de mulți idioți ca și la București, dar dotați cu abilități superioare în a se cățăra pe păienjenișul de relații prin care și-au securizat prezentul și viitorul la niveluri de bunăstare la care restul lumii n-ar putea decât să viseze. Din scaunele în care s-au proptit cu măiestrie, susținându-se reciproc să nu cumva să cadă, emit judecăți și sentințe de cele mai multe ori fără vreo legătură cu realitatea, dar cu aplombul vechililor de pe plantații. Raportul ăsta pe justiție s-a transformat într-o marotă, într-un instrumentt politic de dezbinare și de control al membrilor de categoria a doua. Știm cu toți că justiția noastră este cum este. Nu trebuie să ne spună ei că e slabă, că e coruptă și că face jocuri politice. Că și-a transformat independența într-un privilegiu care-i permite să vândă dreptatea la tarabă, cu pretenția că nimeni nu poate să o deranjeze. Că oameni care o compun sunt de proastă calitate, că se păruiesc pentru cel mai mic avantaj, că ascultă cu urechile ciulite orice semnal venit dinspre acea parte a Puterii pe care ei o consideră câștigătoare. Față de acest material de proastă calitate, Comisia are pretenția să ne purtăm cu mănuși. Să nu-i deranjăm, să nu-i atacăm. Cu ochii rotunzi de îngrijorare, madam Macovei șoptește la urechea dnei Day informația incriminantă că presa română se comportă ca o haită de câini turbați care nu pierde nici un prilej de a rupe robele bieților magistrați, lăsați de izbeliște la cheremul lor. Și Comisia are incredibilul tupeu să ceară măsuri împotriva presei! Mi-e greu să cred că așa ceva se poate pronunța și se poate pune pe hârtie în acest templu al democrației care ar trebui să fie contorul general al Uniunii. Dar, uite că se poate! Cel mai îngrijorător aspect mi se pare însă a fi reflexul fanariot, al pârei la Înalta Poartă: țara e doar o proprietate pe care și-o dispută niște părți cărora nu le pasă ce se întâmplă cu ea dacă nu o pot controla. Mai bine să se ducă de râpă, decât să pună mâna pe ea “ceilalți”. Și atunci se dezlănțuie circul acuzelor. Doamna Macovei a devenit deja etalonul acestei atitudini iresponsabile, o veritabilă “marcă înregistrată” care-și face un titlu de glorie din a sfătui “inamicul” pe unde și ce să atace. Cu satisfacția că odată cu această victorie vor triumfa propriile sale idei. Indiferent de consecințe. Dacă Bruxelles-ul are idioții săi patentați, noi avem fanarioții noștri emeriți! Să ne trăiască!