banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8744 - 11 sep 19:40

Hrebenciuc senior, arestat preventiv

Autor: Sorin ŢÎRCĂ

Publicat la 30 octombrie 2014

DNA: E acuzat de şase infracţiuni şi a fost reţinut pentru a nu se sustrage urmăririi penale.

Hrebenciuc senior, arestat preventiv
Fostul vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri din judeţul Bacău. Hrebenciuc a fost reţinut marţi pentru 24 de ore de către DNA Braşov şi dus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde completul de 5 judecători a decis, miercuri dimineaţa, că pesedistul trebuie arestat preventiv pentru 30 de zile. 
Hotărârea nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.
„Fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc a fost reţinut pentru a nu se sustrage de la urmărirea penală şi pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, în dosarul privind retrocedarea ilegală a peste 43.000 de hectare de pădure, în care este acuzat de şase infracţiuni”, potrivit DNA. Astfel, Hrebenciuc este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic şi cumpărare de influenţă, spălare a banilor, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi instigare la folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. Potrivit procurorilor, reţinerea lui se impunea întrucât există probe din care rezultă că a săvârşit faptele de care este acuzat, iar măsura este proporţională cu gravitatea infracţiunilor care ar fi fost comise de acesta. DNA arată că, începând cu aprilie 2013, Viorel Hrebenciuc, împreună cu deputatul Ioan Adam, Paltin Sturdza şi Dan Bengescu, a constituit şi coordonat un grup ce urmărea să obţină venituri prin oferire de mită, cumpărare de influenţă sau folosirea nelegală a influenţei cu scopul de a urgenta punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate, precum şi o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier în suprafaţă de 43.227 ha dobândit prin hotărâre judecătorească a Tribunalului Covasna. 
Hrebenciuc a rămas fără imunitate după ce şi-a dat demisia din Parlament.
 
Hrebenciuc Jr., recurs respins
Viorel Hrebenciuc a fost adus în arestul IPJ Braşov, unde se află şi fiul său, Andrei Hrebenciuc (foto), suspect în acelaşi dosar. Hrebenciuc Jr. a contestat decizia arestului preventiv, recursul fiind judecat tot ieri, la Curtea Supremă. Tânărul, de profesie profesor de economie la ASE Bucureşti, a încercat să obţină eliberarea după ce săptămâna trecută a fost arestat pentru că ar fi încercat să-şi ajute părintele să ia mită. Potrivit DNA, 12.000 de hectare de pădure ar fi fost partea familiei Hrebenciuc din această afacere. După analiza recursului, judecătorii de la Înalta Curte au decis că Andrei Hrebenciuc nu va fi eliberat, el urmând să rămână în arestul IPJ până ce expiră cele 30 de zile din mandatul de arestare preventivă.

 

+1 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie