Curs BNR

1 EUR = 4.9754 RON

1 USD = 4.6739 RON

1 GBP = 5.8294 RON

1 XAU = 359.4100 RON

1 AED = 1.2727 RON

1 AUD = 3.0029 RON

1 BGN = 2.5439 RON

1 BRL = 0.8841 RON

1 CAD = 3.3857 RON

1 CHF = 5.1301 RON

1 CNY = 0.6459 RON

1 CZK = 0.1973 RON

1 DKK = 0.6669 RON

1 EGP = 0.0958 RON

1 HUF = 1.2669 RON

1 INR = 0.0559 RON

1 JPY = 3.0239 RON

1 KRW = 0.3381 RON

1 MDL = 0.2628 RON

1 MXN = 0.2760 RON

1 NOK = 0.4260 RON

1 NZD = 2.7610 RON

1 PLN = 1.1462 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0495 RON

1 SEK = 0.4274 RON

1 TRY = 0.1437 RON

1 UAH = 0.1182 RON

1 XDR = 6.1501 RON

1 ZAR = 0.2467 RON

Editia 8166 - 19 apr 11:28

Hotelurile SIF Transilvania şi-au mărit pierderile de zece ori

Autor:

Publicat la 20 sepembrie 2014

Dintre cele şapte companii hoteliere, numai două au raportat creşteri ale cifrei de afaceri în 2013

Hotelurile SIF Transilvania şi-au mărit pierderile de zece ori
Companiile hoteliere controlate de SIF Transilvania avut anul trecut pierderi cumulate de cinci milioane de lei (1,13 milioane de euro), de zece ori mai mari comparativ cu anul precedent. Afacerile au scăzut deşi în 2013 numărul sosirilor şi al înnoptărilor în structurile turistice a crescut la nivel naţional. Doar jumătate din hotelurile din patrimoniul acestor operatori au fost modernizate în ultimii ani, iar pentru 2014 suma alocată renovărilor este de 24,6 milioane de lei (5,6 milioane de euro).
SIF Transilvania are cel mai mare portofoliu de turism din rândul celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF). Societatea controlează 11 dintre cele 40 de companii turistice din portofoliu, iar şapte dintre acestea sunt listate pe bursă, pe piaţa principală sau pe secţiunea RASDAQ.
Orizont Turism, Tratament Balnear, THR Prahova, Turism Covasna, Tuşnad Băile Tuşnad, THR Marea Neagră şi Turism Felix sunt controlate de SIF3 şi administrează împreună 38 de hoteluri cu circa 11.500 de locuri de cazare, ceea ce reprezintă aproximativ 7% din capacitatea totală de cazare a hotelurilor din România.
 
Afaceri în scădere continuă
Cei şapte operatori hotelieri sunt controlaţi de SIF 3 cu participaţii care variază de la 99,6% din capital în cazul Orizont Turism la 63,2% din capital în cazul Turism Felix. Anul trecut, rulajele cumulate ale celor şapte companii însumau 113,8 milioane de lei (25,8 milioane de euro), cu 4% mai mici decât cele din 2012 şi cu 13,5% sub cele din 2008, anul de debut al crizei economice.
Din cele 38 de hoteluri administrate de companiile hoteliere, şapte sunt clasificate la patru stele, 12 la trei stele şi 19 la două stele. Doar două dintre aceste companii au fost pe profit anul trecut: Turism Felix, care a raportat creştere a profitului faţă de 2012, şi THR Marea Neagră, al cărei profit s-a diminuat puternic în 2013.
Dintre cele şapte companii hoteliere numai două au raportat creşteri ale cifrei de afaceri în 2013, respectiv Orizont Turism, care operează hotelul de patru stele Orizont din Predeal cu 250 de locuri de cazare, şi Tuşnad SA, care deţine Complexul Hotelier Ozone şi Hotel Tuşnad, în total peste 400 de locuri de cazare.
Toate cele şapte companii hoteliere au raportat pierderi pentru primul semestru al anului. Doar Turism Felix, Tratament Balnear şi Tuşnad Băile Tuşnad au încheiat primul semestru cu afaceri în creştere. „SIF Transilvania a continuat programul de modernizare a structurilor turistice aflate în patrimoniul societăţilor din portofoliu şi de repoziţionare a acestor societăţi pe piaţă, cu deosebire a celor din domeniul balnear. Toate hotelurile aflate în patrimoniul societăţilor Tratament Balnear Buziaş, Tuşnad Băile Tuşnad, Turism Covasna, THR Prahova şi Orizont Turism au făcut obiectul renovărilor, modernizărilor, extinderilor şi reclasificării, în unele cazuri“, spun reprezentanţii SIF 3.
Rezultatele slabe ale operatorilor hotelieri ale căror active au trecut prin procese de modernizare sunt puse de SIF 3 pe seama faptului că în primii ani de exploatare gradul de ocupare este scăzut şi cresc cheltuielile de promovare şi de penetrare pe piaţă, inclusiv pe pieţele externe.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie