Curs BNR
1 EUR = 4.9774 RON
1 USD = 4.3833 RON
1 GBP = 5.8304 RON
1 XAU = 464.4611 RON
1 AED = 1.1933 RON
1 AUD = 2.7957 RON
1 BGN = 2.5449 RON
1 BRL = 0.7714 RON
1 CAD = 3.1559 RON
1 CHF = 5.2813 RON
1 CNY = 0.6015 RON
1 CZK = 0.1993 RON
1 DKK = 0.6668 RON
1 EGP = 0.0860 RON
1 HUF = 1.2223 RON
1 INR = 0.0513 RON
1 JPY = 3.0556 RON
1 KRW = 0.3047 RON
1 MDL = 0.2538 RON
1 MXN = 0.2227 RON
1 NOK = 0.4191 RON
1 NZD = 2.6097 RON
1 PLN = 1.1646 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0530 RON
1 SEK = 0.4526 RON
1 TRY = 0.1141 RON
1 UAH = 0.1048 RON
1 XDR = 5.9383 RON
1 ZAR = 0.2318 RON
Publicat la 08 iunie 2017
Proiectul a suferit unele ajustări în ceea ce priveşte regimul de înălţime, faţă de varianta iniţială propusă încă din 2015, care stârnise nemulţumirea locatarilor din zonă
În şedinţa de la finele lunii mai, consilierii locali braşoveni au aprobat faza finală a Planului Urbanistic Zonal propus de Lidl România pentru terenul de 13.000 mp de pe strada A. I. Cuza, unde până acum trei ani încă mai erau clădirile vechii fabrici de ciocolată a Braşovului.
Zona studiată face parte din subzona funcţională M1, respectiv subzona mixtă situată între limitele zonei de protecţie a valorilor istorice şi arhitectural urbanistice, unde se aplică prevederile regulamentelor locale de urbanism aferente PUZ „Zona istorică Braşovul Vechi” şi „Zona de rezervaţie de arhitectură Cetate Braşov” aprobat cu HCL nr. 797/2009 şi PUZ “Zona centrală” aprobat cu HCL nr.253/2007.
Muncă de convingere cu vecinii
Amenajarea în locul fabricii de bomboane de pe strada A. I. Cuza a unui ansamblu format din hotel, centru de conferinţe, dar şi a unui supermarket Lidl a stârnit nemulţumirea locatarilor din zonă, astfel că la dezbaterea publică a Planului Urbanistic Zonal pentru acest proiect, organizată în noiembrie 2015, au existat o serie de observaţii. Lidl a refăcut documentaţiile, efectuând şi un nou studiu de însorire, dar tot au mai existat observaţii, astfel că abia la începutul lui ianuarie 2017 a reuşit să se înţeleagă cu toţi locatarii asupra proiectului final, obţinând acordurile notariale ale tuturor proprietarilor nemulţumiţi cu privire la forma finală a PUZ-ului. Astfel, documentaţia a fost analizată din punct de vedere urbanistic de către Comisia Tehnică de Amenajarea Teritoriului şi Urbanism din cadrul Primăriei Braşov din data de 10.01.2017, fiind avizată.
Având în vedere că au fost în continuare observaţii, documentaţia a fost amânată până la rezolvarea tuturor neînţelegerilor dintre iniţiatorul PUZ-ului şi proprietarii riverani.
Etajele hotelului au mai „intrat la apă”
Astfel, în conformitate cu PUZ-ul aprobat, hotelul va dispunde de un centru de conferinţe care va veni în completarea serviciilor oferite, conferindu-i calitatea de hotel urban. Regimul de înălţime al construcţiei care va adăposti hotelul propriu-zis, va avea maximum 4 etaje, respectiv o înălţime de cel mult 17 metri la cornişă, iar clădirea, care va adăposti şi centrul de conferinţe, va fi de fapt în trepte, urmând să aibă între 2 şi 4 etaje, faţă de propunerea iniţială care prevedea o construcţie de 5 etaje plus încă un etaj retras. În conformitate cu PUZ-ul, Procentul de Ocupare a Terenului (POT) pentru această clădire, care va fi amplasată în partea dinspre intrarea spre str. Colonel Buzoianu (partea dinspre Birtish Pub), va fi de 60%, iar Coeficientul de Utilizare a Terenului (CUT) va fi 3. „Pe lângă funcţiunea de cazare şi organizare conferinţe, vor fi amenajate spaţii pentru servicii sau mici spaţii comerciale, conexe activităţii hoteliere. Ponderea funcţiunii hoteliere – centru conferiţne în cadrul ansamblului este de 75% din suprafaţa desfaşurată (13.000 MP – n.r.), restul de 25% revenind spaţiului comercial. Spaţiile comerciale ale ansamblului vor fi adăpostite într-o clădire cu regim de înălţime parter, specificul lor fiind de vânzare a produselor de larg consum. Acestor construcţii li se adaugă o construcţie parter liber, care va funcţiona ca şi peron acoperit pentru zona de aşteptare a staţiei de transport şi pentru parcaj”, se precizează în memoriul care a stat la baza aprobării acestui PUZ. Supermarketul va fi amenajat în partea dinspre strada Aninoasa, iar între acesta şi hotel va fi o parcare care va avea 160 de locuri.
Odată cu realizarea ansamblului, se va studia şi lărgirea străzii Col. Ion Buzoianu, creându-se astfel posibilitatea reală de circulaţie în ambele sensuri. Lărgirea străzii se va realiza prin retragerea limitei de proprietate de la nord-vest a parcelei.
Documentaţia PUZ aprobată are o valabilitate de cinci ani.
Lidl România a plătit pentru achiziţia terenului de 9.866 de m.p pe care odinioară se întindea fabrica Cibo, 2,170 milioane de euro, la un preţ de aproximativ 220 de euro pe metrul pătrat.
Executăm garduri, porţi, balustrade şi balcoane şi filegorii din lemn şi fier. Putem asigura şi materialele, la cererea clientului. Telefon 0743 327 342. *** Executăm lucrări de renovări[...]
2026-11-05 citeste mai multViceprimarii Braşovului, Lucian Patraşcu şi Dan Ghiţă, au anunţat miercuri, 4 noiembrie, că au avut o întâlnire cu ambasadorul Germaniei în România, Excelenţa Sa Angela[...]
2026-11-05 citeste mai multÎn Monitorul Oficial de luni, 2 noiembrie 2026, a fost adoptat OpANAF nr. 1444/2026 care reglementează stabilirea din oficiu a impozitului special pe bunurile imobile şi mobile de valoare mare.[...]
2026-11-05 citeste mai multServiciile aferente platformei brasovcity.ro nu vor fi funcţionale în perioada 6 noiembrie, ora 13.00 – 9 noiembrie, ora 09.00
2026-11-05 citeste mai multANUNŢ ANGAJARE Compania COMPREST S.A. Braşov angajează urgent ŞOFERI PROFESIONIŞTI PENTRU ACTIVITATEA DE DESZĂPEZIRE. Cerintele postului: - Permis auto categoria B pentru utilaje tip[...]
2026-11-04 citeste mai mult
Rudolf Kruger
2017-06-09 15:56:19
...pe care odinioară se întindea fabrica Cibo... E vorba, in fapt, de fabrica 'Stolwerk', nationalizata in 1948...asta pentru cei care nu stiu ca a existat o industrie extrem de puternica la Brasov INAINTE de comunism...