Curs BNR
1 EUR = 4.9754 RON
1 USD = 4.6739 RON
1 GBP = 5.8294 RON
1 XAU = 359.4100 RON
1 AED = 1.2727 RON
1 AUD = 3.0029 RON
1 BGN = 2.5439 RON
1 BRL = 0.8841 RON
1 CAD = 3.3857 RON
1 CHF = 5.1301 RON
1 CNY = 0.6459 RON
1 CZK = 0.1973 RON
1 DKK = 0.6669 RON
1 EGP = 0.0958 RON
1 HUF = 1.2669 RON
1 INR = 0.0559 RON
1 JPY = 3.0239 RON
1 KRW = 0.3381 RON
1 MDL = 0.2628 RON
1 MXN = 0.2760 RON
1 NOK = 0.4260 RON
1 NZD = 2.7610 RON
1 PLN = 1.1462 RON
1 RSD = 0.0425 RON
1 RUB = 0.0495 RON
1 SEK = 0.4274 RON
1 TRY = 0.1437 RON
1 UAH = 0.1182 RON
1 XDR = 6.1501 RON
1 ZAR = 0.2467 RON
Publicat la 29 iunie 2022
Salvamontiştii braşoveni au fost mobilizaţI de urgenţă marţi, 28 iunie, pentru recuperarea unui motociclist care s-a prăbuşit într-o râpă din zona Holbav. Accidentul a avut loc în timpul unei curse enduro. „Salvamontiştii au avut noroc că drumul din Braşov spre Holbav nu a fost foarte aglomerat şi au ajuns într-un timp destul de scurt la victimă! Salvatorii montani i-au acordat primul ajutor şi l-au coborât în Holbav pentru a fi predat echipajului SMURD. În urma accidentului victima a suferit un traumatism la unul din membrele inferioare”, au transmis, în jurul orelor 20.00, reprezentanţii Salvamont Braşov.
nu este nici un comentariu
Goleau rezervoarele maşinilor de prin parcări, şi le-a mers „ulciorul la benzină”, 2 săptămâni
2022-06-29 citeste mai mult„Violenţa în familie” s-a manifestat cu „excepţii”, luni, 27 iunie, în judeţul Braşov. Dacă, în majoritatea cazurilor, agresorii sunt bărbaţI, de această[...]
2022-06-29 citeste mai multÎn noaptea de duminică spre luni, 26/27 iunie, în jurul orei 1.25, trei bărbaţi au abordat un tânăr, în vârstă de 17 ani şi, sub ameninţare, l-au deposedat de un[...]
2022-06-29 citeste mai multLuni seară, în intervalul orar 18.00-22.00, poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Feldioara au organizat şi desfăşurat o acţiune pe raza localităţii Zizin, ce a avut ca scop[...]
2022-06-29 citeste mai multLuni, 27 iunie 2022, în intervalul 16.00-20.00, poliţişti din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor Braşov, au organizat şi desfăşurat o acţiune de control şi informare a proprirtarilor[...]
2022-06-29 citeste mai mult
Adaugă un comentariu