Hiba lui Băsescu: caracterul

“Mergem la referendum” – a clamat, încrezător, președintele suspendat, după ce a explicat nației de ce, totuși, contestă la Curtea Constituțională: din scrupulozitate! Nu vrea ca cineva să-l acuze că n-a epuizat toate mijloacele de apărare a instituției prezidențiale. “Nu mă agăț de scaun” – a dat el asigurări, încercând ca încă din prima să lovească în detractorii săi: unde s-a mai văzut dictator să dea de bună voie puterea Opoziției? Ce fapte de încălcare a Constituției am comis? Am dat eu în cap cuiva? Au fost doar vorbe, aruncate la supărare… Strategia sa este una transparentă și ea a fost creionată încă de la primele sale intervenții: nu-l interesează funcția, nu-l interesează persoana sa. Unica sa grijă e statul de drept și instituțiile sale. Și copilul său de suflet, Justiția, pe care nu concepe să o vadă abuzată de actuala putere. Povestea asta cu justiția este una de-a dreptul comică, dacă n-ar fi îngrijorătoare. Nu cred că altcineva a mai făcut presiuni și a lansat acuzații la adresa justiției, cum a făcut-o și el. Asta s-a întâmplat însă de-a lungul perioadei în care a făcut toate manevrele posibile pentru a schimba șefii și componența instituțiilor juridice, îndepărtându-i pe cei numiți de fostele puteri și aducându-i în locul lor pe cei credincioși lui. Nici Kovesi, nici Morar, nici Zegrean sau Motoc nu sunt instituții. Sunt oameni, animați de recunoștința față de cel care le-a dat o pâine și o inamovibilitate. Din momentul în care cercul s-a închis, Băsescu a devenit cel mai fervent susținător al unor instituții care nu făceau decât ce trebuiau să facă. Crezându-ne o țară de proști, președintele a venit în mai multe rânduri cu argumentul pueril că el n-a chemat niciodată un procuror sau un judecător ca să le dea ordine ce să facă. Dacă ar fi făcut-o ar fi fost cel puțin stupid. Probabil că nici Ceușescu nu-i chema să le dea ordine, dar ei făceau ce trebuie. Cel mai bine știe cum se petreceau lucrurile doamna Monica Macovei care, ca procuror comunist a trimis (probabil) oameni la pârnaie sub acuzații agreate de sus. Cele două teme – independența justiției și stabilitatea instituțiilor statului (destabilizate de schimbarea de la conducere a oamenilor PDL-ului) vor constitui temele unei campanii în care se vor arunca resurse importante, acumulate cu sudoarea frunților baronilor și miniștrilor pedeliști după formulele Ridzi-Udrea-Videanu-Flutur. De data asta, însă, nu va mai fi la fel de simplu ca în 2007, când oamenii încă mai puteau fi păcăliți. Din nefericire pentru ei, au trecut prin experiența dură a unei crize rezolvate – cât s-a putut – de clasa politică băsistă pe spinarea lor, pe lefurile și pensiile lor. Probabil că nici coaliția la putere nu va mai fi atât de neglijentă și de incoerentă ca cea din 2007, care a abandonat imediat după suspendare. Misia prezidențială este însă cu atât mai dificilă cu cât, după 8 ani, “românii” au înțeles care este personalitatea reală a președintelui: jucător, luptător, răzbătător, dar lipsit de caracter. Aici este hiba principală a unui om politic altminteri remarcabil. Și motivul principal pentru care lui, doar lui i s-a întâmplat de două ori să primească aceeași sancțiune: suspendarea.