Hemofilia pesedistă

PSD suferă de o boală gravă: hemofilia! Rănile provocate de co-guvernare și de campania prezidențială nu se închid și prin ele se scurg, continuu, deputați și senatori. Vreo 25 până acum și hemoragia nu dă semne că va înceta. De boala PSD-ului profită PDL-ul ( fără cratimă ). Aflat în criză de creștere – prea rapidă – acesta are nevoie de perfuzii și ce se întâmplă rău în Kisseleff e bine în Modrogan. Observator aproape neutru – la liberali scurgerile par să fi încetat pentru moment – doctorul Antonescu a emis un diagnostic: se pare că organismul PSD nu e obișnuit să supraviețuiască două cicluri la rând în opoziție. Asta cam așa pare să fie. După ce s-a odihnit, între 1997 și 2000, asistând la zbaterile disperate ale unei Convenții dezmembrate, partidul lui Năstase a venit la putere cu o poftă de mâncare căreia i-au trebuit patru ani să se ostoiască. Rezultatul alegerilor din 2004 a fost considerat o repetiție a celor din 1997. N-a fost, însă, așa. În 2008 partidul lui Geoană n-a mai câștigat alegerile și a fost nevoit să accepte rolul de partener minoritar într-o piesă regizată de Băsescu, cu Boc în rolul principal. Stagiunea a fost întreruptă de disensiunile din rândul trupei și partidul, acum al lui Ponta, a intrat într-un ciclu prelungit de opoziție. Este exact ce n-au putut să suporte cei cărora le-a trecut pe sub nas aroma puterii și a beneficiilor sale. Nervii slăbiți au cedat și pe rând, parlamentari mai anonimi sau mai celebri au ales independența ca o etapă de tranziție spre reinstalarea la masa banchetului în onoarea învingătorilor. O asemenea pierdere de parlamentari este fără precedent. Au mai fost cazuri, pe la toate partidele, dar asta s-a întâmplat, de regulă, în ultimul an al ciclului electoral, cu spectrul listelor sau al unicameralului profilându-se amenințător. Acum e altceva. Mai sunt doi ani până la următoarele alegeri. Dacă o ține tot așa, PSD-ul s-ar putea să aibă nevoie, pentru a intra în parlament, să se agațe de un alt partid. Poate chiar de P.C. …