Happy Birthday sau La mulți ani?

Guvernul Ponta a împlinit un anișor. Primul dintre cei patru pe care ar trebui să-i sărbătorească la Palatul Victoria, de mânuță cu fratele său de cruce electorală, Crin Antonescu. De fapt, însă, nu este un an. Sunt doar vreo șase luni care se adaugă celorlalte șase de guvern „provizoriu”, asumat de alianță după răsturnarea din leagăn a minorului MRU, cel care nici nu apucase să deschidă bine ochișorii în funcția în care-l propulsase defecțiunea eternului Boc. Una peste alta, este însă un an, trecut cu aproape același cor de copilași gângurind în mult prea înaltele fotolii de miniștri și încercând să se facă înțeleși de cârdul de bone politice care-i înconjoară cu grijă. Evident, cel mai dezvoltat dintre ei este premierul care, deși nu a învățat încă să meargă singur (are nevoie de sprijinul Bunicii și al unei Mătuși), articulează binișor cuvintele, mai ales când în jurul său răsar ca ciupercuțele microfoanele mass-media, cea atât de interesată de orice prostioară rostită de copilul Victor Minune. Care spune, cu toată sinceritatea, că a făcut în acest an tot ce se putea face cu bani. Că fără bani nu se poate face nimic. A dat înapoi lefurile tăiate de Băsescu de la bugetari. A restituit chiar și o parte din pensii, cum a decis Curtea Constituțională. N-a scăzut TVA-ul și CAS-ul, e drept, deoarece pentru asta ar fi fost nevoie să ia bani de la școli și spitale, ceea ce nu se face. De ce-a promis? Păi, toată lumea promite când vrea să ajungă unde a ajuns el. Și ce e rău în a da oamenilor niște speranțe? Mai ales când acestea nu te costă nimic? Și, oricum, n-au intrat zilele în sac. Mai e timp pentru toate. Antonescu? Ce-i cu el? Ne avem foarte bine. E drept, ne mai certăm pe câte o jucărie, dar până la urmă cădem la învoială și mergem mai departe. Până unde? Păi, măcar până la europarlamentare, dacă nu chiar până la prezidențiale. E drept că unchii și mătușile mă tot îmboldesc cu „ce, tu ești mai prost? De ce să nu candidezi?” Dar eu am o treabă de făcut și cuvântul e cuvânt, atâta timp cât poți să te ții de el. Ar mai fi ceva: Nașu’ Băsescu. E drept că nu îmi place de el, are privirea aia chiorâșă ce te bagă în sperieți și mersul ăla strâmb. Dar am semnat un acord! Nu mai vorbesc de faptul că multă lume e mulțumită că nu ne mai certăm. Nu ne suferim, dar nu ne mai certăm! Și, cine știe, poate că pleacă mai devreme la NATO și ne lasă în durerea noastră. Eu o să îl sprijin. Oricum, e mai bun decât Geoană chiar dacă nu vorbește la fel de bine în engleză... . Happy Birthday? De ce nu „La mulți ani!”?