Handbalul masculin de astăzi și cel de altădată

De fiecare dată, o discuție cu fostul jucător și apoi arbitru de handbal, Miși Boschner, devine deosebit de interesantă. De data aceasta, discuția cu Miși Boschner a devenit și mai interesantă prin prisma a două evenimente neplăcute din activitatea handbalului brașo-vean și românesc. Pentru prima dată în ultimii 60 de ani, handbalul masculin brașovean nu va mai avea o formație în sistemul divizionar românesc, iar aproape concomitent, la nivel de echipă națională, de 10 ani nu s-a mai reușit calificarea la un turneu final, recent pierzând șansa de a accede în turneul final al Europenelor. - Ai crescut în handbalul românesc unde te-ai afirmat ca jucător și apoi ca arbitru. M.B.: Am început la juniorii lui Dinamo Brașov, la handbalul pe terenul mare (care nu se mai joacă astăzi -n.r.). Prima echipă a lui Dinamo începuse să joace în noul sistem, handbalul în șapte jucători. Era în 1958. Am fost portar și apoi am jucat în apărare. În decembrie 1963 am trecut la cealaltă formație de sub Tâmpa, la Tractorul. Începusem cu Ion Danca, iar acum îl aveam ca antrenor pe Ernest Pohan. În 1974 am lăsat ghetele de jucător și m-am dedicat arbitrajului la nivel divizionar și am fost în corpul de elită până în 1988, iar din 1990 am plecat în Germania, unde m-am stabilit, dar nu mi-am lăsat calitatea de cetățean român. - Să ne aducem aminte succint cum era handbalul acelor ani, când echipa masculină a țării domina lumea. M.B.: Pe atunci, handbalul nu era așa de tehnicizat și tacticizat ca cel de astăzi. Primau forța și condiția fizică. Echipele care aveau o apărare puternică, bine pusă la punct aveau mai mulți sorți de izbândă. - A intervenit mai nou și legiutorul în evoluția jocului. M.B.: Pe când jucam și apoi arbi-tram, echipa care avea posesia mingei puteau s-o mențină mult și bine. Jocul devenise plictisitor și atunci s-au eliminat atacurile la 30 de secunde, după care dacă nu arunci la poartă se acordă joc pasiv. La început s-a considerat o intervenție brutală în joc, dar s-a dovedit deosebit de benefică. - În ce sens? M.B.: Jocul a devenit mai alert, de la o poartă la alta, mai multă mișcare, a devenit mai spectaculos. România a scăzut în domeniul juvenil - Așa cum era pe atunci handbalul, Naționala României cucerea titlu după titlu, ajungând la un total de 4. De la ultimul bronz din 1990, nori negri s-au abătut peste handbalul masculin. A crescut în schimb cel feminin. M.B.: Pe atunci, România avea o bază de mase impresionantă. Se scoteau elemente de valoare pe bandă rulantă. Acum, din câte cunosc, acel izvor a secat. Nu se mai produce, iar ce a fost bun s-a tot dus peste graniță, campionatul intern devenind tot mai sărac. Concomitent, pe plan internațional, la băieți au apărut țări pe care noi le-am învățat jocul și astăzi ne dau lecții, precum Spania, Franța, Egiptul și să nu zic vorbă mare să nu ne trezim că și Italia ne va depăși dacă nu vom lua măsuri. - Totuși la fete suntem sus! M.B.: Este adevărat. La fete încă se mai produce, să nu omitem faptul că și concurența este mai mică. Sunt câteva țări care se luptă în top: Rusia, Norvegia, Danemarca, Germania, să enumăr numai câteva, în rest, sunt modeste pe plan internațional. Să nu uităm că la fete, România a cules lauri la mondiale și europene la junioare și la tineret, de unde se alimentează permanent. La ultimul mondial, cel de anul trecut din Canada, unde România a obținut bronzul, cea mai bună jucătoare a fost declarată Cristina Neagu, jucătoare componentă a Rulmentului. - Să revenim la ce ne doare. Ce-i lipsește handbalului masculin românesc, de se află în plutonul al treilea mondial? M.B.: Păi ceea ce am vorbit mai înainte, sectorul juvenil și instruire. Să facem o comparație cu pregătirea făcută de actuala campioană mondială, Germania. De multă vreme, lotul german nu a mai fost într-un cantonament de o lună și jumătate, ca acum. Ceea ce a făcut noul antrenor Reiner Franz nu este nimic deosebit. Un accent deosebit pe condiția fizică și pe o apărare bine pusă la punct. Celelalte echipe din top, au fost superioare tehnico-tactic echipei germane, dar gazdele au cucerit titlul suprem. - O ultimă chestiune dureroasă este cea a handbalului masculin brașovean, care după ce a trecut de la Dinamo la HCM, a retrogradat și nu se mai înscrie în divizia secundă. M.B.: Este dureros. Eu aici am jucat. Pe vremuri erau două formații din prima divizie în Brașov. Mai era una puternică la Făgăraș. Era un campionat local puternic. Acum, de toate s-a ales praful. Din ceea ce am simțit și am văzut, nu mai este nici un interes pentru acest sport. Păcat, pentru că de aici au plecat în echipele naționale jucători de mare valoare, Cezar Nica, Gabi Kicsid, Nicolae Munteanu, Durău, cei care îmi vin în minte la repezeală. - Apropo! Cum este organizat campionatul de handbal masculin în Germania? M.B.: După câte se cunoaște, Germania a fost una dintre primele țări unde s-a născut handbalul. La ora actuală are cinci eșaloane, pornind de la cel orășenesc și până la Bundes-liga care are 18 echipe. Sunt 34 de etape săptămânal. Apoi „Cupa Germaniei”, la care iau parte toate cluburile afiliate la federație. Să facem o comparație cu ce este acum în România: 14 echipe în divizia A și am auzit că din campionatul viitor vor fi numai 12, iar Cupa României se organizează numai pentru primele 8 echipe din campionat. Este o diferență ca de la cer la pământ, pentru că în divizia B s-au adunat abia 21 de echipe. Faceți o simplă socoteală: cât joacă un jucător german pe an și cât evoluează unul din România. Nu prin jocuri se crește valoarea unui jucător? Atunci? Ne-am despărțit de fostul arbitru și fost jucător, acesta promițându-ne că nu peste mult timp va reveni în țara natală, unde se simte foarte bine.