banner la cocos banner promotional

Curs BNR

1 EUR = 4.9774 RON

1 USD = 4.3833 RON

1 GBP = 5.8304 RON

1 XAU = 464.4611 RON

1 AED = 1.1933 RON

1 AUD = 2.7957 RON

1 BGN = 2.5449 RON

1 BRL = 0.7714 RON

1 CAD = 3.1559 RON

1 CHF = 5.2813 RON

1 CNY = 0.6015 RON

1 CZK = 0.1993 RON

1 DKK = 0.6668 RON

1 EGP = 0.0860 RON

1 HUF = 1.2223 RON

1 INR = 0.0513 RON

1 JPY = 3.0556 RON

1 KRW = 0.3047 RON

1 MDL = 0.2538 RON

1 MXN = 0.2227 RON

1 NOK = 0.4191 RON

1 NZD = 2.6097 RON

1 PLN = 1.1646 RON

1 RSD = 0.0425 RON

1 RUB = 0.0530 RON

1 SEK = 0.4526 RON

1 TRY = 0.1141 RON

1 UAH = 0.1048 RON

1 XDR = 5.9383 RON

1 ZAR = 0.2318 RON

Editia 8772 - 21 oct 22:00

HANDBAL FEMININ- LIGA NAÞIONALÃ: „Recunosc, poate am supraevaluat potențialul echipe

Autor: Dan VINTILÃ

Publicat la 29 noiembrie 2011

Ca în fiecare an, sfârșitul lunii noiembrie și luna decembrie, echpa națională feminină de handbal participă fie la Campionatele Europene fie la cele Mondiale, iar campionatul intern este întrerupt

HANDBAL FEMININ- LIGA NAÞIONALÃ: „Recunosc, poate am supraevaluat potențialul echipe Ca în fiecare an, sfârșitul lunii noiembrie și luna decembrie, echpa națională feminină de handbal participă fie la Campionatele Europene fie la cele Mondiale, iar campionatul intern este întrerupt. Și în acest an, campionatul a fost întrerupt, iar prima reprezentativă se află deja în Brazilia pentru acomodarea dinaintea campionatului, care va începe la sfârșitul acestei săptămâni, pe 3 decembrie. În această perioadă, am solicitat antrenoarei emerite Mariana Târcă, modul în care formația de la poalele Tâmpei s-a comportat în cele opt etape consumate. În cotidianul nostru de ieri, am prezentat o analiză a Coronei, noua denumire a Rulmentului. Supraevaluarea potențialului echipei Reporter: S-au consumat primele opt etape ale campionatului, cum considerați evoluția noii echipe, pentru că prin restructurarea care s-a făcut, putem spune că este o nouă formație. Mariana Târcă: Au fost opt etape care nu m-au mulțumit în totalitate. Pot afirma că am supraevaluat potențialul echipei. Nu ne-am dat seama că jucătoarele pe care contăm în acest sezon, atunci când apare presiunea nu mai reușesc să aibă aceeași comportare ca în meciurile test. S-a văzut clar în partida cu Oltchim, când după o primă repriză bună, a urmat o a doua repriză diametral opusă, o cădere inexplicabilă. La pauză le-am rugat să mențină ritmul, dar faptic a fost altceva. Echipa aceasta am convingerea că din ianuarie va arăta o cu totul altă față. Rep. Optimismul pe care l-ați avut a fost și datorită faptului că în pregătiri echipa a avut 11 meciuri victorioase consecutiv, cu evoluții deosebite. M.T. Credeam că perioada de acomodare se va scurta efectiv dar nu a fost așa. Valoarea unei echipe, pe ansamblu, se formează în timp, nu bătând din palme. Chiar dacă aduni valori, trebuie să creezi omogenitate, coeziune, jucătoarele să se găsească și cu ochii închiși. În afara celor trei portari, Guiu, Dedu și Neagoie, precum și jucătoarele Cherescu, Seifer, Din și Pricopi, în rest sunt noutăți. Cele două de la Clui, Tudorache și Brânzan ,care erau mai mult rezerve, Camelia și Zamfir, cu experiență, dar care veneau după accidentări sau cu probleme la Baia Mare și Constanța. Cele două de la Bacău veneau din divizia secundă, dar paradoxal Burghel a demonstrat constanță foarte bună în joc,un nivel pe care eu îl aștept de la toate jucătoarele, pentru că vrem performanță. Poate că nu am fost bine înțeleasă și poate că nu au înțeles că venind aici se doreste înaltă performanță. Rep. Poate că în această primă perioadă de contact cu noile cerințe jucătoarele vor întelege ce doriți de la ele. M.T. Cele câteva luni care au trecut și pregătirile intense pe care le facem până pe 14 ianuarie când se va relua campionatul, sunt convinsă că echipa va arăta o cu totul altă față. Să nu uităm faptul că și în sezonul trecut explozia noii echipe de atunci s-a făcut tot după ianuarie. Noi implanturi la echipă Rep. Prin renunțarea lui Anișoara Marcu de a mai continua să evolueeze, banca s-a scurtat foarte mult, ajungându-se la numai 15 jucătoare. În acest inter-sezon se mai speră completarea lotului ? M.T. Adevărat pentru Anișoara Marcu a fost un moment fericit prin acela că va deveni mamă, dar pentru noi a fost o problemă pe care nu am putut s-o depășim prin completarea echipei. În această perioadă, când se mai pot face transferuri, încercăm să mai găsim o jucătoare - două. Aș prefera jucătoare de valoare, experimentate, cu prestanță, care în momentele grele să tragă echipa după ele. Aș prefera, dacă ar fi posibil, ca să am toate cât mai multe jucătoare care să facă acest lucru. Generațiile care vin, cu mici excepții, nu mai au aceeași voință, aceeași încredere. Nu pot spune că nu au dorință, o au, dar nu au aceleași calități ca generațiile anterioare. În doi ani de zile am început cu trei formule de echipă. Rep. Putem vorbi de inconstanță în evoluție de la un meci la altul? Concret, evoluția de excepție din meciul cu HCM Roman, pentru a lua un exemplu și la următorul, diferență de la cer la pământ. M.T. Asta le-am spus în repetate rânduri, că dacă au aceeași abordare ca de la acel meci de referință, vor putea învinge orice adversar. Este adevărat că după meciul cu Roman, a venit meciul cu Oltchim, cu o primă repriză bună și o a doua modestă. A venit apoi meciul cu vicecampioanele din Cluj, unde și pe o manieră de arbitraj mai curioasă, evoluția a fost modestă. Fetele au avut dorință, au luptat cât au putut, dar în momentele decisive nu am avut omul decisiv care să le ridice moralul echipei. Să ne amintim greșelile copilărești în situații de unu la unu cu portarul, când a lipsit luciditatea necesară pentru a le fructifica. Repet ce am mai spus, echipa va arăta cu totul altfel din ianuarie. Rep. Nu cumva și starea morală a înpietat unele evoluții ? Aș putea da aici exemplul meciul cu Ploieștiul din prima etapă, când echipa a avut o cădere după accidentarea lui Balint, sau la Bucuresti, cu CSM-ul odată cu accidentarea celui de al doilea pivot Din. M.T. Au fost momente psihologice în timpul unor jocuri. Ieșirea din joc a Cameliei Balint s-a simțit. Accidentarea la genunchi lasă niste urme și trebuie un timp pentru a se estompa acest impact negativ,care se repercutează și asupra echipei.A mai fost și accidentarea lui Daniela Brânzan care ne-a făcut să rămânem numai cu un singur pivot și până la urmă și Din s-a accidentat și am rămas fără pivoți.Brânzan urmează să se opereze și trei luni va sta pe margine, pentru a reveni spre sfârșitul campionatului. Apoi a venit și Roxana (nn. Cherescu) cu o accidentare la Galați,când a dispărut din joc și nu am mai avut acel motor. Ea a avut niste probleme de sănătate, a avut și un menisc care o supăra.Acum are deja 10 zile de la intervenție și în curând va începe recuperarea.Durerea a trecut , pentru asta mi-am dorit să le facem o verificare a întregei echipe în săptămâna care a trecut pentru ca să știm starea fiecărei jucătoare. Accent deosebit pe tineret Rep. Sunteți recunoscută ca o susținătoare ferventă a tinerelor elemente. În formula actuală de echipă, formația pe care o pregătiți este poate cea mai tânără din campionat. M.T. Este adevărat că pun un mare accent pe tineret. Să nu uităm că Patricia Vizitiu, Cristina Neagu de la Brașov a făcut pasul spre marea performanță, dar nu numai ele, pentru că atunci când am fost la Oltchim, le-am lansat pe Meiroșu sau Oana Manea. Multe tinere mi-au trecut prin mână. Anul trecut, Andreea Pricopi a fost unul din oamenii de bază ai echipei, cu evoluții convingătoare la cei 16 ani ai ei de atunci. Am încredere că Andreea își va reveni și va deveni o jucătoare pe care să mă pot baza pe ea.Are calități care vor trebui să se exprime în joc. Pe Denisa o crestem ca pe o personalitate foarte mare. Nu vrem să-i forțăm mâna de a o introduce în momente delicate în joc, pentru a nu-și pierde încrederea în ea. Vrem s-o creștem foarte atent, sănătos cu certitudine și va avea un minutaj mai mare din ianuarie încolo, pentru că acest copil se vede că muncește foarte mult. Rep. În ultimul timp ați adus în pregătirea echipei și alte tinere de la echipa de junioare,vicecampioana țării, echipă crescută de antrenorul Fery Lechner. M.T. Am promovat de la această echipă de junioare încă trei jucătoare, Andreea Petre, Adina Pop și Alice Drapac. Am discutat cu domnul Lechner ca să ne fie lăsate să se pregătească la echipa mare. Sunt convinsă că această echipă de junioare va mai exploda cu încă 2-3 elemente. Să nu uităm că jucătoarea Ciucă, împrumutată la Bacău se exprimă foarte bine în joc. A fost o grupă foarte bună cum de mult nu a mai avut Brașovul. Este meritul domnului Lechner, că a făcut un nucleu foarte unit. Mai departe ele urmează să se impună și să rămână în colectivul acestei echipe. Pregătiri montane, meciuri amicale Rep. În această perioadă, deja ați stabilit participarea la un turneu de pregătire între Crăciun și Anul Nou la Rm.Vâlcea unde veți evolua alături de echipa a doua a campioanei (prima echipă se află în Brazilia),Dunărea Brăila și HCM Roman. Cum veți folosi această perioadă ? M.T. Din săptămâna viitoare (n.n.de ieri),vom face un mini cantonament cu pregătire în Poiana Brașov. Vom face pregătirea la altituidine, pentru că o avem aici la îndemână și este păcat să nu o folosim.Din 5 decembrie vom alterna pregătirea fizică cu cea specifică dar și jocuri cu cine găsim, nu contează cu cine, aici sau în deplasare. Mi-aș dori o repetiție, pentru ce urmează între 14 și 28 ianuarie, o perioadă foarte grea. Acasă cu Bacăul, apoi miercuri la Zalău, cu Brăila acasă și miercuri la Baia Mare. Brăila este neînvinsă, poate va fi prima înfrângere la Brașov, trebuie să ne pregătim bine, avem timp pentru a studia atent fiecare adversar.
+0 -0

Comentarii

nu este nici un comentariu

Adaugă un comentariu

(nu va aparea pe site)
loading

Din aceeași categorie